| Jonathan12 a întrebat:

Am 30 de ani, soția mea la fel. Ne-am căsătorit mai mult pentru ca pe ea o presau rudele sa se mărite ca rămâne fata batrana. E un spirit foarte liber. Am fost împreună 2 ani înainte de nunta.
Ea nu pare sa își dorească nici copii. E frumoasa, e sociabila, are hobby-uri și un job foarte bine plătit. Toată lumea o place. Colegii, vecinii, prietenii.
Adevărul e ca sunt sub nivelul ei si financiar. Am descoperit ca are tinder. I-am zis și nu a zis nimic. După vreo 2 zile în care abia ne vorbeam a zis ca ea vrea sa divorțeze. Ea nu vrea sa fie măritată, nu vrea momentan copil. A zis ca poate pe la 35, 36. Eu am zis ca e prea târziu pentru o femeie și mi-a zis ca sunt incel. Mi-a zis de vreo 5 prietene (pe care le știu și eu) care au avut copii perfect sănătoși pe la 37.
Și a zis ca oricum nu e sigura ca vrea copii. Și probabil ca nu, ca nu ar fi o mamă dedicata.
A vorbit cu 3 tipi pe tinder. Toți erau spre 40 și păreau cu bani. Acum nu știu cât de importanți sunt banii pentru ea, ca are salariu foarte Ok. Pe când eu ma cam zbat de un an. Uneori simt ca ma privește de sus. Ea a crescut în sărăcie lucie și singura a reușit sa se ridice și să își mai crească și cei doi frați mai mici. A terminat o facultate și a învățat singura pe cont propriu germana. Asa a și reușit sa se angajeze la o multinațională. Eu am avut mai multe resurse dar nu știu. Parca nimic nu îmi iese.

5 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Și întrebarea ar fi?

| Madaxo97 a răspuns:

Și de asta tot spun pe aici de când mă știu că partenerii trebuie să fie egali în toate ca relația să funcționeze. Ea îți este superioară, nu ai ce să cauți cu ea, e firesc să își dorească pe termen lung un bărbat de nivelul ei financiar, intelectual, ca și ea. Nu mai are niciun rost să continui relația, mai ales că ea deja vorbește cu alții și probabil s-a și întâlnit cu ei. Pur și simplu nu sunteți compatibili. Cauta o fată de nivelul tău care să te iubească așa cum ești.
Copii e normal să nu își dorească acum pentru că asta ar înseamna să renunțe la carieră, iar cum tu spui ca nu stai prea bine cu banii, nu se poate baza ca poți întreține tu familia, deci e mai bine să nu facă copil acum.

| 1onurSimion a răspuns:

Eu am înțeles așa.

alegerea unei femei în privința a unui bărbat pe care nu-l mai vrea în viața ei.și vrea să aibă parte de un bărbat pe care ia îl consider de același nivel, situație financiară, lângă ea. Absolut normal.


Nu este problema mea nici a ta pe ce rețele de sociale își face apariția, prezența, activitatea, ei este alegerea ei, este intenție ei, este decizia ei, este viața ei sufletul ei ce face...Eu nu am de ce să judecă un om după faptul că șia făcut un con pe nu știe ce aplicație. Dacă un om acolo își găsește menirea acolo i-a fost din tot deauna omenia.Nu este vina nimănui nici dreptul nimănui sa judecăm pe nimeni după faptele nimănui.

| Cinic a răspuns:

Relatia ta s-a terminat de mult timp! Accepta ca s-a terminat! Ai un pic de stima si respect fata de tine insuti! Si fii fericit, ca se putea mult mai rau. Nu iti pot da ft multe detalii pentru ca multi din anturajul meu cunosc urmatoarea intamplare. Ea a fost saraca lipita, saraca dar desteapta. El a tinut-o in facultate, el i-a gasit job, el a intretinut-o pana la job. Au si un copil impreuna care deja este adolescent. Acum tipa respectiva il inseala de il rupe si vrea sa divorteze de el si ce este mai grav, face tot posibilul sa intoarca copilul impotriva lui. Si la ei divortul este inevitabil. Frate bine ca nu ai facut copii cu ea, ca te nenoroceai complet ca iti garantez ca intorcea copilul impotriva ta si obtinea si custodie totala. Divorteaza si cu asta basta! Ce barbat esti tu, daca accepti asa ceva? Si in plus ai doar 30 de ani est la varsta perfecta pentru dating, ca tu poti sa ai femei de 20 de ani si poti sa ai femei si de 40 de ani. Fii barbat si divorteaza si nu o mai baga in seama. Si inca ceva! Nu o mai admira atat de mult ca nu este cu nimic speciala! Mare branza, are salariu bun la job, asta nu te defineste ca om! Si ea face rahat dimineata si ei ii pute veverita dupa o zi de munca.

| Ganea_Marian-Dumitru_1972 a răspuns:

E foarte clar ce ai de făcut.
Sunt sigur că tu știi soluția, dar vrei să te consulți cu noi.
Trebuie să-ți găsești pe altcineva.