Am crezut ca imi este prieten dar mi-a intors spatele! Sunt vinovata ca am crezut ca imi este prieten?
Am crezut ca am un prieten, dar mi-a intors spatele, chiar si cand a aflat ca tata a murit acum o luna, nu m-a cautat, nu mi-a spus nimic, inchizand orice acces de comunicare.
Gandesc si poate gresesc ca in situatii ca acestea se poate gasi energia, forta din inima sa spui o vorba buna.
Cu moartea tatalui am realizat ce prieten am avut.
Sunt trista pentru ca nu am crezut ca o o persoana poate sa fie atat de rece, sunt trista ca am cunoscut o persoana fara suflet.
In prostia mea am crezut ca va lasa orice conflict (care in realitate nu erau mari, erau copilaresti) si ca imi va fi alaturi asa cum si eu i-am fost alaturi cand a avut probleme.
Acum am vazut ca niciodata nu m-a vazut ca prieten nici macar ca fiinta umana, pentru ca daca era asa mi-ar fi spus "imi pare rau."
Tacerea lui imi arata cat de rece este.
Am fost proasta sa cred ca are un suflet. Am gresit crezand ca ar putea lasa orice ranchiuna deoparte si sa gaseasca energia de a-mi fi alaturi macar 1 minut.
Sunt genul de persoana care lasa orice rautate, conflict, mandrie, furie si sunt alaturi de persoana care sufera.
Nu as putea sa fiu rece, cruda, chiar daca o persoana imi este dusman, chiar daca nu-mi este prieten, dar simt compasiune si ii spun, ii sunt alaturi.
Sunt trista, pentru ca avem ceva in comun-moartea parintilor nostri in aceeasi zi dar in ani diferiti.
Prin tacerea lui mi-a aratat ca nu are pic de bunatate, suflet si ca este facut din piatra. Nu are compasiune fata de cunoscuti nici macar putin.
Nu stiu ce ma sperie cel mai mult
-Ca am crezut ca imi este prieten
-Ca nu am crezut ca o persoana poate sa fie atat de rece
- Ca am speranta ca mai devreme sau mai tarziu "icebergul" se va topi
Cel mai mult imi doresc sa nu devin ca el, o persoana rece, insensibila la suferintele celor din jur.
Ordonare:
După relevanţă
Capul sus! Nu este nici primul și nici ultimul om care te va dezamăgi. Așa cum și tu ai greșit față de altcineva și o vei mai face. Toți greșim.
Poate nu a putut să vorbească cu tine, poate e prea mult pentru el, te-ai gândit la asta? Că suferința prin care treci tu acum i-a redeschis răni adânci? Oamenii nu sunt la fel și nu reacționează la fel. Unii se inchid în ei și se izolează. E modul lor de a rezista.
Sau poate chiar ai dreptate și lui nu-i pasă. Dar, dacă te macină atât de mult tăcerea asta a lui, ia legătura cu el, întreabă-l tot ce te nedumirește și nu te lasă în pace, află-i părerea și mergi mai departe. Doar așa ai să poți să treci peste. Altfel, întrebările or să te urmeze mult timp de acum încolo.
Îmi pare rău pentru suferința ta.
RăspundeA inchis orice acces de comunicare
Răspunde
Adică tu nu știi unde locuiește, nu ai numărul lui, adresa de e-mail, nimic? Spune-i că vrei să ai o ultimă discuție cu el, și după nu il vei mai deranja. Dacă nu vrea și nu vrea, va trebui să renunți. Dar încearcă totuși să vorbești cu el ca să poți să închizi capitolul ăsta din viața ta. 
Hei, sa stii ca nu esti vinovat/a deoarece thu ai crezut ca ea/el iti este prieten/a, si sa stii ca o prietenie se bazeaza pe incredere, si daca el/ea nu a fost langa tine atunci cand ti-a murit tatal, s-a dovedit a nu fi un/o prieten/a.
Sa stii peste tot exista prieteni din astia si eu credeam ca sunt singura cu ''prieteni adevarati''Stiu cum e si imi pare rau pentru tine.
Stai sa inteleg, pana la urma la ce intrebare sa iti raspundem? Nu esti vinovata ca ai crezut ca este prietenul tau, pentru ca orice prietenie sau relatie, se bazeaza pe incredere, si daca el nu a fost acolo pentru tine demonstreaza ca nu are demnitate. Nu are rost sa suferi pentru cei ce nu dau 2 bani pe tine. :*
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
