Ionel Teodoreanu
La Medeleni
Vol.2 şi 3
Drumuri
Partea întîia
1SFÎRŞITUL UNUI AN ŞCOLAR
Deşi plină de şcolari, vasta clădire a Liceului Lazăr din
Bucureşti amuţise. Din ea nu s-auzeau decît zvonurile de-afară:
gemătul lung al tramvaielor; vociferările ritmice ale oltenilor cu
zarzavaturi, fructe şi cărbuni; şi în răstimpuri, prin flacăra albă a
verii, corul crud şi anarhic al vrăbiilor din Cişmigiu.
Mai bine de cinci sute de peniţi porniseră cruciada ultimelor
teze ale anului, alungate de aceeaşi teroare ― corigenţa sau
repetenţa ― călăuzite de acelaşi fanatism: cucerirea vacanţei
fără de griji.
În toate clasele, mirosul acid al cernelii stăpînea ― mai
presus de celelalte ― ca prezenţa unui destin. De pe catedre,
dominînd şirurile spinărilor aplecate, zeii didactici ― îndeobşte
sluţi, neraşi, cu ochelari călări pe triste nasuri ― aveau expresia
enigmatică a zeilor autentici.
Fiţuicile circulau pe subt pupitre, se tupilau subt sugătorile
imprimate cu tabla înmulţirii, pîndeau subt filele caietelor liniate
şi emoţionate ― agere şi clandestine ca şopîrlele ― răsărind
dintr-o manşetă cu inscripţii microscopice, din crăpăturile
atavice ale băncilor sau din alte tainiţe intime. Cînd şi cînd, uşa
vreunei clase se deschidea cu o încetineală leşinată şi se
închidea patetic, izgonind pe coridor un mic Oedip în uniformă,
prins cu fiţuica în caiet, cu cartea pe genunchi sau aplecat
famelic pe caietul vecinului. Şi corul antic al tăcerii murmura-n
urechile urechite în prezent şi viitor: "Repetent... repetent...
repetent..."
Alteori, o uşă izbucnea în lături şi se-nchidea pocnind ca un
aplauz formidabil, făcînd loc şcolarului palid de emoţie, care cu
gestul scenic al Damei cu camelii, ţinea pe faţă batista copios
carminată cu sîngele unei sticluţe de cerneală roşie...
anonim_4396 întreabă: