Am gasit mai multe zicale care "se bat cap in cap" si nu pot sa le inteleg: "Dumnezeu ne ghideaza mereu unde trebuie.", "Sa se faca voia Domnului." "Ajuta-te pe tine, ca sa te poata ajuta si Dumnezeu.", "Noi singuri ne facem destinul." sau "Este scris sa se inatample, nu ai ce face." Si m-am gandit daca noi ne facem destinul, atunci cum de multe lucruri se intampla fara voia noastra? Daca Dumnezeu stie deja ce vrea sa faca cu mine, eu ce as putea sa mai fac in plus? Adica, chiar daca as incerca sa-mi creez viata, soarta sau ce o fi, chiar daca as incerca sa ma ajut pe mine, ca sa ma ajute Dumnezeu, tot nu as reusi sa fac nimic, pentru ca eu vreau una, iar ce se intampla in viata mea este total diferit si surprinzator, atunci cum ramane cu "tu iti creezi propriul destin"? Voi cum ati imbina aceste zicale ca sa rezulte un lucru logic si adevarat?

Ceea ce vrei tu aici e un raspuns pe care teologii il cauta de sute de ani, si multe dispute au avut loc in legatura cu acest subiect. Este vorba de predestinare si liberul arbitru, ca sa folosim termenii "tehnici". Eu personal as merge mai mult pe predestinare (Dumnezeu controleaza totul, si eu nu pot schimba mai nimic), desi inteleg ca si liberul arbitru (alegerea mea de a-mi trai viata si a-mi fauri destinul) are o importanta covirsitoare. Si sa argumentez: Eu iau o decizie. Eu zic ca sunt liber sa o iau, ca nimeni si nimic nu ma ingradeste. Dar oare e chiar asa? Psihologix vorbind, se stie ca o decizie pe care o luam este influentata de anumiti factori. De exemplu, daca eu sunt un om liber fata de alcool, nu am avut nici stramosi alcoolici, si nici nu am prea baut alcool la viata mea, si nici nu imi place, nu pot compara decizia mea de a nu bea, cu decizia de a nu bea a unui om alcoolic, care poate s-a lasat de bautura, insa a avut probleme cu ea, si in plus, se si trage din familie de alcoolici. Mie imi e usor sa spun ca nu beau, si nici sa o fac, insa lui ii va fi mult mai greu, desi e aceeasi conjunctura, aceeasi bautura, aceleasi conditii in care ne aflam amindoi. Ce vreau sa spun e ca ereditatea, cultura in care traim, educatia, relatiile pe care le avem, chiar si ceea ce mincam, toate acestea si inca multe altele amprenteaza viata noastra, incit, chiar daca noi zicem ca suntem liberi sa ne facem destinul, totusi ele ne determina sa luam anumite decizii pe care, in cazul in care acesti factori ar fi schimbati nicidecum nu le-am lua. Si, toti acesti factori sunt in mina lui Dumnezeu, caci el alege in ce loc sa ne nastem, in ce familie, ce corp sa avem, ce educatie sa nis e dea, si toate celellalte. De aceea eu cred f mult in predestinare. Desi, daca e sa scoti liberul arbitru si sa il dai la o parte, e gresit, pentru ca atunci ai dreptul sa ii zici la Dumnezeu, cind va fi sa judece toate lucrurile dupa dreptate ca de fapt ai actionat asa cum El a vrut, si acest lucru iti va permite sa faci orice, oricit de bun sau rau ar fi. As zice ca adevarul e undeva la mijloc, dar si asa e gresit sa spui. Imi place sa compar chestia asta cu calea ferata. Nu exista o sina de mijloc, exista doua sine care formeaza calea ferata. La fel cred ca este si in acest caz. Daca vei citi Biblia, vei descoperi ca mai sunt destule asemenea lucruri care par ca se bat cap in cap, insa ele nu se bat cap in cap, se completeaza, cum se completeaza sinele de cale ferata intre ele. Pentru unii sunt contradictii, insa in unele cazuri eu am descoperit ca e vorba de ceva ce trece de mintea si logica noastra umana, e vorba de ceva ce nu putem percepe cu gindirea noastra. Deci lasa lucrurile asa, si accepta-le pe amindoua. Caci fiecare is are valoarea ei in parte. Noi oricum suntem prea mici sa despicam firul in patru ca sa vedem care e realitatea. Ma bucur insa ca mai sunt oameni care sa isi puna asemenea intrebari, pentru ca ele, vrei nu vrei, apar, daca nu vrei sa treci prin viata ca pestele prin apa fara sa iei nimic de la ea, fara sa intelegi ce se intimpla.
Si inca ceva: din experienta mea de credincios vorbesc acum: au fost momente cind am "intuit" ce vrea Dumnezeu de la mine, si, daca ascultam de acea voce interioara, mai tirziu realizam ca a fost spre binele meu, iar daca nu ascultam, era spre rau. Insa au fost si momente in care nu am "simtit" nimic, si am actionat in consecinta, cautind sa fac ceea ce stiam ca Lui i-ar place, si efectul a fost acelasi - a fost spre binele meu, insa daca nu am cautat sa fac ce i-ar place, a fost spre rau. Uneori chiar am putut vedea cum imi conduce pasii, asa cum tatal meu ma conducea pe bicicleta (o tinea de sa, din spate) pe cind invatam sa umblu cu ea. Priveam in urma la deciziile luate, la efectul bun pe care le-au avut, si realizam efectiv ca El m-a determinat sa le iau - lucrurile erau prea potrivite ca sa poti pune totul pe seama intimplarii (cind din sa zicem 6 decizii consecutive, descoperi mai tirziu cind poti vedea ce s-a intimplat per ansamblu, 5 sau sase sunt foarte bine luate, chiar fara sa stii, nu poti spune ca e pura intimplare. Deci e foarte probabil ca lucrurile sa nu fie numai separate, ci sa se si ingemaneze intre ele, incit e greu de spus cum stau lucrurile in realitate