Am nevoie de ajutor. Sunt o tanara de 21 ani. Sunt foarte fidela, de incredere, respectuoasa si punctuala. Am avut un an extrem de dificil in legatura cu gasirea unui loc de munca. Am fost la interviuri peste interviuri, toate avand loc dupa aplicarea CV-ului meu in care se mentioneaza clar ca nu am nici o experienta pe piata muncii si ca am studii liceale. Multi angajatori m-au chemat la interviu, mi-au pus doua-trei intrebari si m-au trimis acasa cu promisiunea ca ma vor contacta fara posibilitatea de a oferi o proba de lucru cum este si normal. Eu cred ca orice om are dreptul sa incerce, indiferent de varsta, experienta etc.

Intr-un final dupa atat de multe cautari am reusit sa imi gasesc un loc de munca ca traducator, avand avantajul ca eu cunosc limba engleza la nivel avansat si ca dintotdeauna am fost pe primul loc la scoala si la liceu cand vine vorba de engleza.

Desi ma bucur ca am reusit sa imi gasesc un loc de munca iar seful ma respecta, ma apreciaza si chiar ma ajuta oricand am vreo problema, pare a fi chiar foarte intelegator, nu prea mai am incredere in mine dupa atat de multe esecuri in gasirea unui loc de munca.

Rar discut cu noii mei colegi si mai mult stau inchisa in biroul meu. Rar discut cu seful din cauza ca ma tem sa fac ceva gresit si sa ma dea afara, avand in vedere faptul ca am o perioada de proba de 90 zile iar el va putea sa ma concedieze imediat fara vreun preaviz sau prezentarea motivului.

Fac tot posibilul sa arat ca sunt foarte constiincioasa, ma prezint la timp, niciodata nu intarzii, fac ce mi se cere, respect pe toti etc.

Dar mi-am cam pierdut increderea in sefi/colegi din cauza faptului ca am fost atat de des discriminata anul acesta.

Chiar ma gandeam ca imi pot face seful foarte multumit de mine daca sa zicem ar exista un caz de apendicita si in loc sa il anunt si sa cheme ambulanta nu as spune nimic si as continua sa lucrez, chiar daca as putea plati cu viata. Pentru ca asa as continua sa ma prezint zilnic la munca si sa nu risc sa imi pierd primul job greu gasit.

Gresesc undeva? Ce sfaturi imi puteti oferi?

Ai adoptat o tactică bună. Dar ideea cu apendicita e cam prea mult. Să sperăm.

Gresesti mult.
Piata muncii nu este asa cum o vezi tu. Nu trebuie sa ii demonstrezi nimanui nimic, cariera nu e mai importanta decat viata personala.
Gasirea unui job nu consta in sansa fiecaruia, ci in utilitatea lor ca angajati. Degeaba mori de apendicita la locul de munca, seful are nevoie de traduceri de la tine, nu de sacrificii anormale. In plus, toti sefii/patronii, mai exact orice colectiv, daca te vad genul care s-ar vinde si pe el pentru binele celorlalti, incep sa profite.
Nu mai gandi atat de departe, e doar un job. Fa traducerile alea, si lasa stresul. Relaxeaza-te in timpul liber, vezi cu ce colegi ai putea socializa.

Esti doar demoralizata, cam ca mare parte din tinerii care traiesc in aceasta tara, daca nu exagerez.

Incearca doar sa nu te mai chinuiesti sa faci o impresie buna, nu mai pune presiune pe tine, incearca sa te intelegi, incearca sa intelegi cum gandesc ceilalti.

Nu te mai chinui sa le faci pe plac renuntand la tine, cu cat incerci sa le fii pe plac celorlalti, cu atat mai mult te demoralizezi, te distrugi psihic, pierzi increderea de sine, ceilalti te vad ca o veriga slaba si te vor evita/persecuta.

Doamne feri gandesti mult prea departe, e doar un loc de munca. Asa se intampla cand esti la inceput si nu ai mai lucrat dar lucrurile se vor schimba in timp.
Daca ramai fara loc de munca ai putea foarte bine sa faci un curs de calificare ca si frizer/bucatar sau orice iti place tie si vei fi angajata altundeva
Daca iti risti viata pe seful tau il va durea undeva ca tu ai stat la munca, fiecare se gandeste doar la binele lui si ar trebui sa faci si tu la fel. Habar nu ai ce vorbesti, daca ai avea apendicita nici nu ai mai putea sta in picioare de dureri.

Tu ai căutat un loc de muncă și ai fost respinsă în multe locuri, asta pentru că acei oameni căutau altceva.
Tu nu aveai ce căutau ei, atât.
Ori înveți ( faci cursuri, etc) ca să ai acel skill pe care ei îl vor, ori te duci undeva unde se căuta ce știi să faci.
Și uite că ai găsit.
Dar ca și idee, nu are rost să te gândești că nu știi să înoți și să te plângi de asta, când ai putea să înveți de la cineva specializat asta
Nu știi să înoți, iar asta înseamnă că trebuie să înveți.
Nu te mai plânge și deprima atât cu faptul că ei nu au găsit ce căutai la tine : învăța ori caută un loc unde știi ce ai se făcut (de ținut minte).
Fă experiența acolo, iar în timp o să îți crească și încrederea în tine, concentrează-te pe a face treabă bună, nu pe "OMG dacă nu îmi iese?".
E ca și cum ai merge cu o cană în mână și în loc să îți îndrepți atenția spre a nu o scăpa, tu îți îndrepți atenția spre a te îngrijora, nu te ajuți prea mult.

Ok, la ultima parte mi-ai dat headshot.
Ai nevoie de un psiholog ori psihiatru cred.
"Chiar dacă aș putea plăti cu viața", ai probleme cu încrederea în tine și cred că mai sunt și altele, nu e normal să gândești așa, cum să îți riști viața pentru așa ceva?
Un psiholog te poate face să vezi lucrurile altfel, în o lumină mai bună, zic să îți faci un bine și să treci pe la unul.
Apoi, nu trebuie să privești asta ca pe ceva rău, sunt tot felul de oameni din toate domeniile, oameni inteligenți și influenți care merg la psiholog, nu e nimic rău să faci asta.