Primul razboi mondial
Numit pe vremea sa "marele razboi", primul razboi mondial a produs distrugeri imense si a cerut un sacrificiu uman de neînchipuit. La încheierea sa, imperii întregi se aflau în ruine, iar conditiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.
Cauzele primului razboi mondial trebuie cautate î secolul al XIX - lea, când din statele mici ce apartinusera înainte unor tari, s-au format state noi. Cele mai insemnate din noile state nationale, ca Germania si Italia, încercau sa-si întareasca pozitile cu toate mijloacele posibile, fata de Rusia, Franta, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar, din Centrul Europei si Imperiul Otoman - în decadere. Tari mici ca Belgia nu au facut fata si s-au declarat neutre.
Rivalii si dusmani:
Pâna în 1914, marile puteri s-au concentrat în doua aliante opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, în frunte cu Germania si imperiul Austro-Ungar. La început si Italia se afla de aceasta parte, dar cu trecerea timpului legaturile s-au racit, însa s-au îtarit relatiile de apropiere cu Bulgaria si cu Turcia. De partea cealalta se aflau Franta si Rusia, Marea Britanie nefiind angajata în totalitate în acest conflikt, fiind simpatizantul lor.
Punctele tari si slabe ale organizarii sociale, politice si militare ale tarilor aliate au avut un rol esential în desfasurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militara a Europei. Tendinta ei de a sparge suprematia navala a Marii Britanii a produs tensiuni mari între cele doua tari. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemultumirea si de agitatia nationalitatilor, tinute cu greu într-un stat unitar.
Marea Britanie, industrializata cu mult înaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forta sa de aparare nu se baza numai pe armata sa profesionista de 386.000 de militari, ci în primul rând pe excelenta sa marina militara. Rusia în schimb era cu mult depasita de celelalte tari în privinta industriei si.i, iar despagubirile a trebuit sa le plateasca î aur, animale si materii prime, de exemplu fier si carbune. Umilirea lor a fost completa de ocuparea militara a zonei Rinului.
Istoricii considera ca aceste despagubiri imense au dus la ruinarea sistemului financiar german în anii 1920. Aceasta situatie financiara a permis ridicarea partidului national - socialist, cu Hitler în frunte si izbucnirea unui nou razboi mondial exact dupa 20 de ani de la semnarea tratatului de pace.
Primul razboi mondial 1914-1918.La 28 iunie a avut loc primul atentat la Sarajevo, Bosnia asupra arhiducelui Franz Ferdinand mostenitor al Austro-Ungarie de catre un student sarb.