Am nevoie de o parere sincera pentru urmatorul fragment:
Cand te gandesti. Viata este doar o gluma. O gluma in care, din pacate, trebuie sa traiesti. Ii poti pune punct in orice moment. Dar tu alegi sa o duci la capat. De ce? De ce alegi asta? Sa continui in suferinta, sperand ca o sa fie mai bine. Nu traiesti pentru nimeni. Nimeni nu e dornic sa te tina in viata. Crezi ca daca o faci, nu mai ajungi in asa-zisul "rai". Raiul si iadul sunt doar metafore. Notiuni abstracte. Iadul il traiesti pe pamant, alaturi de demonii care misuna neincetat. Demonii suntem noi, niste fiinte dornice de a face rau. Innebunite de dorinta de a-i vedea suferind pe altii. Crezand ca daca o facem, ne-am simti mai bine. Dar ne inselam. Ne inselam pe noi insine. Dorinta asta a fost candva suferinta. Suferinta a fost transformata in dorinta de razbunare. Si mereu o simtim. Unii isi satisfac dorinta. Ucigand cu sange rece.
Uitandu-se in ochii victimelor aratandu-le ca nu au pic de mila. Dar asta o fac din cauza FRICII. Frica pune stapanire pe ei. Fiindu-le frica ca altceva li s-ar putea intampla daca nu reactioneaza la timp. Crimele sunt pentru lasi. Pentru cei care nu suporta ideea sa traiasca pe acelasi pamant, sa respire acelasi aer cu "dusmanul" lor. In realitate nu exista dusmani. Singurul dusman adevarat esti TU. Tu esti propriul tau dusman. Si nu poti nega asta. In tine se duce o lupta neincetata, ca cea dintre bine si rau. Nimeni nu iti poate opri lupta. Nimeni nu poate pune capat razboiului. Niciodata nu o sa ai linistea, pacea interioara.

Parerea mea e aceasta:

Stiu ca sunt singur aici pe pamant,
Imi spun cu lacrimi in gand.
In timp ce suspin trec oamenii pe langa mine,
Nimeni nu se opreste, doar un caine.

El s-a langa mine si priveste ochii mei,
Vad o raza de speranta si privesc si eu in ei.
El e singur ca si mine si nimeni nu-l ajuta,
Plec plangand si iarasi simt privirea lui blanda.

Ma urmareste ca un hot si maraie la mine,
Ma uit in fata si vad un om care vrea sa ma impinga.

Cainele sare si-l doboara, inamicul fuge,
Acum eu realizez cand de mult gresesc cand inima-mi plange.

Te am pe tine prieten drag si am imbatranit acum,
Esti mai om ca oameni si nu ma parasesti nicicand.

Nu am avut mancare sa iti dau si stateai cu mine,
Beai apa de ploaie si te alintai de mine.
Acum sunt, ingropat si totusi nu vrei sa pleci,
Sunt mai fericit cu tine, prietene drag te iubesc...

Banuiesc ca ai depresie, dar privind din persectiva ta ai dreptate, asa am gandit si eu candva.
Sincer e greu sa traiesti, mereu lupti sa-i faci pe ceilalti fericiti, sa-i multumesti, mereu apare monotonia, trebuie sa ai in permanenta activitati diferite, sa cunosti cati mai multi oameni. In acelasi timp, singuratatea te distuge. Cu cat petreci mai mult timp singur, te intristezi si iti pui astfel de intrebari mai ales cand esti dezamagit.
Cica trebuie sa cunosti suferinta ca sa poti fi fericit, cred ca si in fericire ar aparea la un moment dat monotonia.
Consider ca pentru a putea duce o viata frumoasa trebuie sa traiesti in diversitate, iar pentru diversitate ai nevoie de bani. In concluzie traiesti ca sa nu mori