După părerea mea, folositoare sunt toate răspunsurile, chiar şi cele mai stupide, pentru că măcar afli cât de proşti pot fi unii, cât de mult se pot înşela, nu? Deci da, este foarte posibil, ca un răspuns să fie şi folositoare, şi stupid în acelaşi timp. Însă nefiind de acord cu termenul "stupid", pe care eu una îl găsesc jignitor, nepotrivit (un "greşit"/"eronat" ar fi fost mult mai ok, după părerea mea), iar votul "nefolositor", fiind total nefolositor, din punctul meu de vedere, pentru că, cum am mai spus, toate răspunsurile au ceva folositor în ele, din toate avem ceva de învăţat, refuz să acord aceste două voturi şi mă bazez doar pe celelalte 3.
Voturile de Folositor si Inteligent le dai la raspunsurile care te-au ajutat cel mai mult,care sunt clar scrise si concrete,cu adrese utile,informatii precise.
Cel Amuzant il dai la raspunsurile care ti se par amuzante,numele spune totul.
Iar finally,pe cel Stupid. celor care fac misto de intrebarea respectiva printr-un raspuns ironic,sarcastic,lipsit de relevanta sau de ce nu, sa injure prin raspuns, astfel poti sa te 'razbuni' si tu pe cel care si-a batut joc. :p
@Natalia: chiar ti se pare ca stau eu in voturile tale? Cum a zis si NOname,ca asa-zisul 'Stupid' suna jignitor,iar ca tu ti-ai permis sa-l folosesti, imi permit sa-ti zic si eu ca iti trebuie ceva deductie ca sa poti sa-ti explici singura 'combinatia' asta intre Folositor si Stupid.
E o chestie logica, nu trebuie sa-ti raspunda 15 insi la intrebare ca sa-ti dai tu seama de combinatie. Apreciez voturile tale oricum
@Natalia : dar nu am zis sa fii de acord cu ce nu este Noname,eu doar am aprobat-o pentru ca mie mi se parea corect. Gandetse-te invers,daca ai vrea sa dai un raspuns altuia,te astepti sa si aprecieze,nu neaparat prin voturi,funde sau alte alea nu sa primeasca nefolositor si stupid. Si ca sa fiu concreta,ca vad ca la raspunsul anterior n-am fost, nu, nu se-ntampla sa dau aceluiasi raspuns si Folositor si Stupid.
@chocovanilla, eu nu ti-am dat voturile ca sa te pedepsesc, ci ca sa apreciez valoarea raspunsului tau. Singur(a) zici ca acestea sunt note care se dau raspunsului, dar reactionezi de parca s-ar referi la persoana ta.
"iti trebuie ceva deductie ca sa poti sa-ti explici singura 'combinatia' asta intre Folositor si Stupid" - nu am dat intrebarea ca sa aflu ce inseamna aceste voturi, eu pentru mine stiu ce inseamna aceasta combinatie, am vrut doar sa aflu parerea altora. De ce oare majoritatea la intrebarile mele raspund de parca as cere un sfat?
"tu ti-ai permis sa-l folosesti" - pentru NOname e jignitor, pentru mine nu. De ce mi-as refuza ceva numai de asta ca NOname nu e de acord?