- să îşi găsească un mediu de prieteni ok cu care să se simtă bine, pentru a uita de complexele generate de acei deştepţi care o jignesc
- să le răspundă cu aceeaşi monedă (sună copilăresc ştiu dar ai totuşi o satisfacţie. )
Ar suna clişeic "să nu pună la inimă" dar asta e cea mai importantă chestie. am avut şi eu partea mea de mişto-uri dar ne-am maturizat cu toţii şi au încetat. Nu e niciun motiv în a se supăra că nişte copii care nici nu o cunosc o iau peste picior, e greşeala şi problema lor.
Important e să nu creadă ce îi spun ei, şi să se convingă singură că ea nu este tipa pe care o iau ei la mişto, pentru ca dacă ajunge în extrema aia e aiurea apoi să-şi revină.
Trebuie. să fie puternică şi sigură pe sine.
Sa incerce sa fie indiferenta, iar daca, atunci cand e jignita, s-ar stradui si ar reusi chiar sa zambeasca, ar fi foarte bine.Prietenia pe care i-o porti e foarte importanta fiindca un aliat in situatia aceasta sporeste increderea in sine.De regula, nu putem fi prieteni cu toata lumea; uneori unul singur e de-ajuns pentru a nu ne simti pusi la zid. Avem un umar alaturi de al nostru si asta ne face mai puternici.Fii alaturi de prietena ta, si-i vei fi de mare ajutor spre a face fata situatiei.Numai bine.
Cel mai intilnit caz in scoli...solutia este ca prietena ta sa ii ignore si atunci cand o jingnesc sa mai fie alti copii martori pentru a-i spune dirigintei/lui sau directorului/ei...mult succes!
Sa ii spuna dirigintei sa ii ia la rost pe cei care o jignesc sa vine cu un parinte la scoala sa vorbeasca cu directorul sau diriginta. daca nu face asa atuci ar putea sa o si bata. aveam o colega la scoala ma injura apoi a inceput sa ma si bata dupa ce a vorbit tata cu diriginta sa potolit. a mutat-o in fundul clasei si pe mine m-a lasat in a 2 a banca/
Spune-i sa fie indiferenta fata de ei, cui ii pasa de ce zic ei daca aia habar n-au ce zic, pun pariu ca nici n-au avut sansa s-o cunoasca sau poate are ceva ce multor le-ar placea, probabil o fac din invidie.
GoldandSilver întreabă:
tudorflorin96 întreabă:
RAY întreabă:
Alexandrududn întreabă: