Am o problema,in familie vreau numai eu sa primesc atentie din partea celorlalti,nu vreau ca frate-meu sa primeasca atentie,vreau numai eu,eu sa fiu iubit,eu sa primesc atentie,daca el primeste atentie atunci eu ma intristez,imi zic:Cu ce e el mai bun decat mine? De ce el sa fie el iubit si eu nu? Sunt chiar atat de neinteresant? Apoi cand trece o zi fara ca eu sa primesc atentie incep sa devin ca un diavol, imi vine sa ii impusc pe toti in cap, imi zic de ce cand eu ma lovesc in cap nu primesc deloc atentie si cand pe fratemeu il doare un pic degetul primeste atata atentie? Chiar nu le pasa de mine? sunt chiar atat de ignorant si ma vor plecat? Ce sa fac in privinta asta?

Chifteluta apetisanta, cand sunt 2 copii in familie, atunci, in mod normal, totul se imparte in mod exact la ambii, deci si atentia - TOTUL! Eu am fost prima, apoi a venit sora mea, dar rolul cel mai important il are mama fiindca ea calmeaza spiritele si linisteste sufletele insetate de dorita atentie. Primul copil e obisnuit sa ceara mult fiindca-i primul, fratele / sora care mai vine, la fel insa ambii vor primi in mod egal totul fiindca asa e corect si bine. Primeam o ciocolata, atunci aceea era deja pusa pe masa in 2 parti egale, fara sa mai existe certuri si alte discutii. Mai tarziu, fiecare jumatate, am inceput sa o mai impartim inca la jumatate in asa fel incat sa primeasca si parintii ceva, in mod egal! Azi asa, maine asa, cu timpul fiecare a inteles ca totul e injumatatit fiindca mai era inca un suflet care si el trebuia hranit, iubit, apreciat. Chiar daca ne intristam la inceput, ne bucuram pe parcurs cand ajungem maturi si trebuie sa-i ajutam pe parinti fiindca atunci banii vin, din nou, din 2 parti, in mod egal si toti sunt multumiti. Apoi oricum am privi situatia, totul este impartit! Numai bine!

Daca e mai mic asa e, cat despre gandirea ta, get some help dude.