Lipsa de educatie duce in general la astfel de comportamente atat de partea femeii care se lasa injosita cat si de partea barbatului care se crede zeu intr-o relatie. Iar la acesta lipsa de educatie de adauga religia care stim cu totii cum trateaza femeile,
Aici sunt concepții total diferite din cauza mentalităților total diferite.O femei de 30+ deja face parte din generația comunistă, iar tu mă gândesc că ai sub 20 de ani.
Uite care e situația, înainte speranța la viață se învârtea în jurul vârstei de 50-60 de ani, nefiind medicina atât de dezvoltata.Ei, și de asta oamenii se căsătoreau de tineri(de obicei după ce bărbatul venea din armata) pentru că voiau să trăiască toată viața înainte.Venirea bărbatului din armata simboliza maturizarea acestuia și abia atunci era apt pentru căsătorie.Inainte se puneau mult preț pe judecățile celor din jur, practic oamenii erau spălați pe creier și erau mai ceva ca niște copii d-astia mici.Tot procesul se întâmplase folosind propaganda, practic statul ii corupea pe oameni să adore regimul comunist (de aia unii din bunicii noștri îl enervează, ba chiar și părinții).
Înainte societatea era una puternic patriarhală, adică bărbatul era văzut precum "capul familiei" și avea drept de viață și de moarte asupra soției sale, că nu era tocmai legal e alta poveste.Responsabilitatile erau clar delimitate,bărbatul își vedea de ale lui,iar femeie de-ale ei,iar când femeia nu se supunea,era caftită de numa numa.
Mentalitatea asta a mers chiar și până după revoluție,ba chiar și în ziua de azi mai sunt cazuri.
Datorita traumelor prin care a trecut generația comunistă,aceștia se manifesta din plin în ziua de azi prin:
-indisponibilitate emoțională fata de copiii proprii.
-violența ca mijloc de "educare"
-"ce-o să zică lumea?" "Ne aud vecinii"
-curiozitate excesiva când vine vorba de problemele altora
-Mentalitate "învechită".
Concluzia este că așa era generația toată, de asta lumea merge pe aceste principii, noi fiind tineri și fiind în altă generație, vedem lumea complet diferit tocmai din cauza fluxului de informații, globalizării și chiar a democrației, însă daca comunismul nu cădea, cel mai sigur eram și noi cum au fost dânșii.
Nu știu pe unde se mai căsătoresc fetele la 18 ani la noi. Poate la tara in sate uitate de vreme, sau in familiile de etnie.
Salutare, îţi las mai jos părerea mea:
"De ce femeile de 30-50 de ani au ajuns unele să creadă că trebuie să fie sclava bărbatului şi tu să tragi totul iar el nimic?" - E una dintre convingerile lor limitative care habar n-am de unde au preluat-o. Varianta corectă este următoarea: amândoi ar trebui să lucreze într-un mod cât de cât echilibrat. Nu e corect ca unul să lucreze şi celălalt să stea degeaba.
La ultimele două întrebări chiar nu ştiu exact care e motivul. Cel mai probabil din cauză că există mai mulţi factori externi (familia, mediul, persoanele din jur) care ne împiedică să facem asta.
Încă ceva: chiar ţi-aş sugera să nu asculţi ce ţi-a zis persoana respectivă. Chestii precum "nu va sta nimeni cu tine" le auzi tot timpul, dar rareori se împlinesc. De tine depinde ce vrei să faci cu viaţa ta şi pe deasupra tu decizi pe cine vrei să ai ca model în viaţa. Şi cred că ţi-ai dat seama că persoana cu care ai vorbit înainte nu este tocmai cel mai bun model
Gandesti perfect normal.
Lupta pentru ceea ce iti poate aduce un viitor mai bun.
Mentalitatea invechita ar avea nevoie si ea de un upgrade, in special mentalitatea invechita daunatoare.
Îmi vine să vomit când aud femei care zic că bărbatul care nu înșeală nu e bărbat sau că odată ce iese pe poartă are viața lui și nu te bagi... când le văd că ele spală, gătesc, fac curățenie. Bărbații lor stau în pat, au stat atâta în pat că au făcut gaură în el și cred că li se va strâmba gâtul de la faptul că stau cu capul strâmb pe tăblia patului.
I-ar durea mâna să ridice și ei mătura să dea cu ea pe afară sau prin casă.
Ba ce e mai grav, este faptul că au fete care au aceași gandire ca ele și vor fi la fel când vor crește.
Cunosc multe femei ca tine care nu sunt singure. Femeile astea, saracele, din cauza lipsei de educatie si a misoginismului la care au fost expuse toata viata, au uitat ca sunt oameni si au drepturi. Au ajuns misogine la randul lor. Nu au personalitate proprie. Si sunt putin invidioase pe tine. Indeparteaza-te de ele, fa-ti prietene din cercuri mai inalte. Nu ai ce sa le faci. Si nu mai discuta cu nimeni planurile de viitor, oamenii sunt rai si vor sa strice tot ce e frumos.
AdrianaBacescu întreabă: