As vrea sa citesc o poveste scurta scrisa de voi. Despre orice. Cea mai interesanta, Funda

Question

BeYourOwnMaster · Accepted Answer

Uite...ceva scris de mine, i-am pus numele''Tandrete''. Sper sa iti placa.~''Intre timp nu mai plouase deloc, cerul era ca de scrum, fara un nor, iar vantul, cand iesea din letargie, semana cu respiratia unui om bolnav. Mari crapaturi apareau in pamant ca niste serpi. Sporind, ele ajunsesera sa compuna desene ciudate, astfel ca intreg campul din fata garii semana acum cu un pergament uscat, acoperit cu o scriere necunoscuta. Un gust de cenusa, care la inceput staruia in aer numai la amiaza, devenise aproape permanent. Pana si noaptea caldura era sufocanta. Iarba se asprise si pe alocuri se sfarama. Daca mai continua astfel, exista riscul ca apa din fantana sa sece cu totul. Aceasta era pentru noi o ingrijorare noua, neprevazuta si teribila. Dupa ce ca stam intr-o gara pustie, departe de lume, ne vedeam amenintati sa murim de sete. Nivelul apei coborase mult. La inceput, daca ne aplecam, puteam bea direct din fantana. Acum, ca sa ajungem la apa, a fost nevoie sa legam o franghie de toarta unui vas si sa-l coboram astfel pana in adancul fantanii unde mai era o baltoaca mocirloasa. De cate ori ma duceam sa iau apa, care acum trebuia filtrata, priveam ingrijorat cerul si ramaneam pe ganduri vazand ca niciun nor nu se arata de nicaieri. Si pe masura ce treceau zilele, deveneam, poate si din cauza caldurii istovitoare, irascibil. Ma enervau tantarii care veneau in numar din ce in ce mai mare si care, noaptea, ne trezeau din somn intepandu-ne. Mai ales pe mine, caci de bine de rau ea se mai apara invelindu-se cu bluza ei. Si totusi...''

ÉrotiqueConseils · Answer

Am citit de curând pe o revistă de psihologie, o scurtă relatare a vieții unei femei care a intrat în depresie și concepțiile ei despre afecțiunea persoanelor din jur.
Mi-a plăcut atât de mult, încât m-am gândit că te va impresiona și pe tine. Lectură plăcută!
„Nu sunt convinsă că întotdeauna am știut ce-mi doresc, dar am știut sigur ce nu îmi doresc.Dar cum viața  e mai presus de noi,am avut,am făcut și am fost și ce nu mi-am dorit!
Desigur, mi-am învățat câteva lecții din toate cele întâmplate. Nu de ajuns se pare. Poate din orgoliu,trufie,încăpățânare,din credințe și convingeri greșite, poate nu am fost atentă la semne...
Tânjesc după un echilibru interior și armonie cu mediul social.
Mă duc la aqua-gym, la fitness și masaj.Merg pe jos, iau vitamine, omega 3 pentru sistemul imunitar și (re)vitalizare.Mă optimizez,frecventez și citesc cursuri de autocunoaștere și dezvoltare personală.Îmi sunt de folos,dar nu suficiente.
Dar dorm prost, visez înfricoșător, am disperări și neliniști greu de gestionat.
Mi se pare că pentru orice lucru pe care îl fac depun efort fizic și psihic de treiori mai mare decât altădată.
Mi-e rău tot timpul de la ceva - de mașină, de avion,de caniculă, de aer condiționat...mă ciocnesc mereu surse de „bad mood",  mi-e rău de viață, vorba unui prieten de-al meu, psihoterapeut.
Viața mă trăiește pe mine și nu eu pe ea.
Asta nu-mi convine deloc! E neigienic psihic și predispune somatizări... Dar se pare că boala nu ucide,ci fragilitatea noastră,neuronii și celulele destrămate de stres de trai defectuos și vătămător!
Nu am vreo dorință sau vreun scenariu de sinucidere.Dar îi înțeleg pe cei care aleg „ieșirea" asta! Depresia nu este fantasmogorie, nu e gripă, nu se tratează 10 zile cu antibiotice. Dacă nu te ocupi de ea și o neglijezi,se îndesește și te copleșește în timp.
Impresurându-le, ai argumente și obiective de viață din ce în ce mai puține și mai plăpânde.
Parcă nu mai contează pentru tine ce-ai clădit,ce-ai plănuit,ce-ai dorit.
Depresia anesteziază,minimizează sursele.Îți pune în gură vorbele ei preferate: „Și ce dacă?" „Ce rost mai are să mai fac asta, să mai fiu cealaltă?" Pentru că tulburarea asta operează în „altă cheie", cu alți parametri,dificil de descifrat pentru cei „neatinși"și deci, norcoși... E o altă „chimie" a creierului...
Însă depresivul nu e nebun,e doar un om ușor defazat de la linia de bucurie de a trăi, un om aflat în suferință...
Poți să ai noroc de partener de viață, de prieteni, de părinți și frați care să fie lângă tine,să te strângă în brațe, să-ți ia mâinile în ale lor,să te încurajeze. E parte din terapie.
Dar de multe ori, obosesc ei,pentru că nu se mai termină și nu reușesc să pătrundă toate substraturile abisale ale depresiei,pentru că nu mai pot găsi nicio o fantă de lumină în zidul din jurul său. Și cedează. Și pleacă.Nu-i poți condamna sau judeca.Ei zic și fac ce pot. Dar doar atâta pot... Oricât te-ar iubi.
Despresia e strigătul pentru iubire al sufletului amorțit.
O iubire pe care nu o găsești sau care ți se oferă,dar pe care ești capabilă s-o primești. Și atunci simți doar gol, vid, deștertăciune,singurătate irespirabilă,care-ți ard pielea pe interior și celulele și tot.
Paradoxal,chiar și cu mulți oameni și cu mulți bani în jurul tău!
Știu că atunci când sufletul tău e fericit - fără niciun motiv, ci așa, ca o stare de A FI pur și simplu - nu se mai poate considera victima nimănui, nici a circumstanțelor, nici a vieții.
Știu că întâlnirile sunt hotărâtoare și schimbă destine. Mi le doresc cu cerul și pământul! Multe persoane îți pot oferi iubire, suport și încurajare, atenție, dar ești fericită lângă ele doar dacă în inima ta ești fericită și dacă nu aștepți să obții fericirea prin ele, sau prin obiectivele pe care ți le propui.
Pentru că trebuie să ai liniștea, seninătatea, claritatea și bucuria deja în propria-ți inimă! Aici și acum! Și apoi ai șansa să dăruiești... fără negocieri, fără așteptări și deconturi! Asta e lecția pe care eu nu mi-am integrat-o.
Nu mă pricep să mă echilibrez cu mine însămi. Mă încăpățânez totuși să lucrez la asta continuu, cu sincopele și stagnările aferente și inerente, cu ajutorul meu și al specialiștilor pricepuți.
Pentru că, până la sfârșit, mi-ar plăcea să contez în viața mea!"