Iată nu e sentimentală, nu e nici rea, nici bună. Viaţa e dreaptă: recompensează pe cei merituoşi, pedepseşte pe cei leneşi, loveşte pe cei care îi încalcă legile. – Pavel Corut
Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi că un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa! – Benjamin Franklin
Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. – Octavian Paler
Trebuie să ştii când se încheie o etapă din viaţa ta. Dacă te încăpăţânezi să rămâi mai mult decât e necesar, pierzi bucuria de a trăi şi sensul vieţii. – Paulo Coelho
Fiecare crede că trăieşte pentru sine, da’ când colo, omul trăieşte pe pământ că să facă viaţa îndeobşte mai bună! Iar pentru binele omenirii face să trăieşti o sută de ani, ba şi mai mult. – Maxim Gorky
Ce este o viaţa frumoasă, prieteni, dacă nu un gând din tinereţe realizat în anii bărbăţiei. – Alfred de Vigny
Viaţa seamănă cu o poveste, ceea ce importă nu e lungimea ei, ci valoarea ei. – Seneca
Mi-am măsurat viaţa în linguriţe de cafea. – Thomas Stearns Eliot
Viaţa este un stick de memorie în buzunarul meu. – Ionut Caragea
Viaţa este un spital în care oamenii te tratează cu pastile de sictir. – Ionut Caragea
Câţi oameni realizează în momentul visului, că visează? Foarte puţini sau aproape deloc. Majoritatea trăiesc din plin realitatea acelui vis, precum trăiesc la fel de plin realitatea celuilalt vis, care se numeşte viaţa. – Sorin Cerin
Fiecare zi pare prea scurtă pentru toate gândurile pe care le gândesc, pentru toate plimbările pe care vreau să le fac, pentru toate cărţile pe care vreau să le citesc şi pentru toţi prietenii pe care vreau să îi văd. – John Burroughs
Scopul vieţii este o viaţa de scopuri. – Robert Eugene Byrne
Bucura-te de viaţa, pentru că îţi da ocazia să iubeşti şi să munceşti şi să te joci şi să te uiţi la stele. – Henry van Dyke
Viaţa e duelul Lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. – F. M. Dostoievski
Viaţa este o tragedie pentru cel care simte şi o comedie pentru cel care gândeşte. – Jean de la Bruyere
Viaţa printre străini te învăţa cumpătarea, căci fiertură de orz şi culcuşul de paie sunt leacurile cele mai dulci împotriva foamei şi a oboselii. – Democrit
în iată de întâmpla uneori accidente din care trebuie să fii puţin nebun că să scapi cu bine. – Andre Gide
Ce este viaţa decât un şir de nebunii inspirate, greutatea este să le alegi pe cele demne de a fi făcute. – George Bernard Shaw
Dacă viaţa noastră are toate de ce-urile, atunci putem suportă aproape toate cum-urile. – Friedrich Nietzsche
Viaţa niciodată nu e dreapta, dar probabil că asta e un lucru bun pentru foarte mulţi dintre noi. – Oscar Wilde
Cât trăim, nu putem şti de la început ce e încheiat şi ce nu. – Ileană Vulpescu
Cum să pot admite că eu nu sunt făcut pentru viaţa, când, în realitate, viaţa nu este făcută pentru mine. – Emil Cioran
Sunt momente în viaţa în care, oricum ţi-ar obliga alţii corpul să stea, are aripi, se ridică deasupra tuturor mizeriilor. – Mariana Fulger
Fără picanteriile urii, viaţa ni s-ar părea, probabil, dietetică. – Vasile Ghica
Prin viaţa se poate trece oricum, şi cu degetul în nas. – Vasile Ghica
Viaţa a apărut accidental, Dumnezeu a fugit de la locul accidentului. – Valeriu Butulescu
Dacă o viaţa de om e prea scurtă pentru a citi toate capodoperele, mai are sens să scriem cărţi mediocre? – Valeriu Butulescu
Statusurile despre viaţă sunt cele mai celebre.
Am găsit numai despre viaţă.
Oricum, sper că te-am ajutat.
O zi bună!
Buttercup30 întreabă:
Emena întreabă:
Deea4u_2595 întreabă: