| MountainRiver a întrebat:

Astăzi directorul unității amintea de această practică, cică greșită și chiar amenința că poate fi sancționată, ca anume faptul că un profesor de gimnaziu ar fi dat afară un elev și îi mai punea și absență.

Asta nu vi se pare abuziv în primul rând la nivel de clasă?!
Adică vreau să zic, dacă eu ca și cadru didactic doresc să-mi fac ora și nu pot din cauza unui elev, dar mai ales și ceilalți elevi se întorc la el/ea și îl roagă/o roagă să stea liniștit/liniștită, adică gen și pe ceilalți elevi îi deranjază, nu este abuziv față de actul didactic și față de clasa de elevi?!

Adică de unde lege mai proastă ca asta?! Unde în Universul ăsta mare scrie că profesorul trebuie să devină magician pentru a stăpâni un elev obraznic și fără chef de nimic până la urmă și de asemenea unde în legile chiar și sfinte scrie că din cauza unui "copil problemă" trebuie să sufere o clasă întreagă? Pentru că sper că e știut și paraștiut că în realitate profesorul e pe departe de a fi magician iar cu un astfel de elev la clasă, doar clasa are de suferit în final.

Vouă vi se pare justă o astfel de lege?
Dar mai ales că prin acest "nu dai elevul afară pentru nimic din lume" deja în fața mulțimii știrbești autoritatea unui profesor (nu mă înțelegeți greșit, o autoritate care trebuie să existe la nivel moral, nu la nivel milităresc) și apoi tot Statul și directorul se așteaptă ca tu ca și cadru didactic să "te impui" în fața elevului.
Nu știu, mie mi se pare cea mai proastă lege gândită vreodată, mai ales că pentru elevii cu deviații comportamentale acest aspect ar fi deja de categoria unui terapeut sau acel shadow, care ar trebui să existe în toate școlile din România și care atunci când profesorul (care a fost format pentru a preda și nu a face terapie cu elevul) să vină în sprijinul cadrului didactic care dorește să-și facă ora.

15 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

"un profesor de gimnaziu ar fi dat afară un elev și îi mai punea și absență. Asta nu vi se pare abuziv"

Este abuz clar și e specificată situația asta și in legislația in vigoare

| sierra1 a răspuns:

"Unde ...scrie că profesorul trebuie să devină magician pentru a stăpâni un elev obraznic"

imi pare că nu ești in stare să te impui la clasă. Cred că am mai discutat pe tema asta. Cere-te afară dacă nu faci față.
Simplu, nu?

| MountainRiver explică (pentru sierra1):

Păi postarea nu e despre mine. Dacă ai fi citit ai fi înțeles că postarea era despre altcineva. 1

2Nu e treaba dumitale dacă rămân sau nu în învățământ.

3Eu vorbesc despre această regulă pusă chiar prost din experiența la catedră. Din exterior e simplu să spui ce spui dumneata. Deci dacă nu ești profesor, nu ai niciun drept să-mi spui mie să mă car. Pentru că oricum nu mă car nici dacă spre exemplu această regulă e impusă, însă mi se pare prost pusă această regulă, cum spuneam, fix de un neica nimeni care nu a stat 4, 8 ore pe zi la catedră să vadă concret ce se întâmplă acolo.
Deci cară-te dumneata de pe pagina mea!
Cius!

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

"MountainRiver: Păi postarea nu e despre mine"

dacă cumva ai uitat, iaca ce-ai zis:

"Adică vreau să zic, dacă eu ca și cadru didactic doresc să-mi fac ora și nu pot din cauza "

Concluzie: îhî, nu e despre tine ci despre un... prieten. Hă-hă-hă!

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

" dacă rămân sau nu în învățământ... să mă car. Pentru că oricum nu mă car"

halal profă/prof bântui pe site-uri cu limbajul ăsta de mahala și se mai miră unii că produsul școlii - elevul adică - e cum e!

Cum mai spuneam: cere-te afară, faci un bine invățământului

| MountainRiver explică (pentru sierra1):

Dispari de pe pagina mea. Eu una sunt o profă diferită, nu utilizez același limbaj cu toată lumea ci în funcție de respectul cuvenit. Mă respecți, te respect, nu o faci, mi se rupe de acest "statut" oricum înțeles greșit tocmai de comuniști. Repet și o să tot repet până nu mai aveți acest comportament, dragă societate. Profesorul nu este Dumnezeu, și dacă cineva dorește sau i se pare că vrea să o facă e liber să da. Eu una îmi rezerv dreptul de a nu o face și cu atât mai mult de a mă conforma acestui stil sau sistem. Prefer să fiu înjurată și ostracizată, dar să se înțeleagă clar, că (și asta le-o spun zilnic și elevilor mei) școala de azi e o bătaie de joc, un loc sinistru plin de reguli de ra*at. Și deși se dorește a arunca mâța în capul profului, stați liniștiți că nu proful e de vină.

P.S. eu și elevilor mei le spun că până și profesorii înjură.
Nu știu în ce clișee de astea Hollywood-iene trăiți cu profesorii ăștia, dar profesorii sunt doar niște oameni.

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

"MountainRiver: Dispari de pe pagina mea. Eu una sunt o profă diferită"

oooo da, se vede după limbajul suburban, de tractorist.
Repet, cere-te afară, faci un bine invățământului

| MountainRiver explică (pentru sierra1):

Fy!

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

" MountainRiver: sunt o profă diferită... școala de azi e o bătaie de joc, un loc sinistru plin de reguli de ra*at"

unii ca tine îl fac să fie așa. Și incă odată: cere-te afară din invățământ, ești o rușine pentru el

| MountainRiver explică (pentru sierra1):

Măcar eu am ajuns acolo, pe barba și spinarea mea. Să te vedem pe dumneata.

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

De toată jena, măcar nu te "lăuda" cu asta

| MountainRiver explică (pentru sierra1):

Și te roade invidia măi Sierra?! happy

| sierra1 a răspuns (pentru MountainRiver):

" | MountainRiver: am ajuns acolo, pe barba și spinarea mea"

ce să zic, folosește și tu un epilator

| siriusblack98 a răspuns:

Mi s-ar parea normal sa il poti da afara de la ora daca nu permite desfasurarea acesteia in conditii optime dar faza cu absenta este putin aiurea. Pentru comportament se scade nota la purtare, nu se pune absenta. In rest da, sustin ca acesti elevi problema sa fie dati afara de la ore daca nu isi vad de treaba lor.

| NecroVortex a răspuns:

Ai pus punctul pe „i" și, sincer, ai perfectă dreptate. E absurd să i se ceară unui profesor să fie și magician, și terapeut, și bodyguard, și animator de tabără, în timp ce un elev problematic face haos și toată clasa suferă. Pe scurt, legea asta e gândită prost și demonstrează doar că statul vrea să bifeze „protecția elevilor" fără să înțeleagă că și ceilalți 30 de copii merită protejați de haos și că profesorul nu e un dresor de circ.