"Astăzi știe orișicine
Chiar de nu-i un om prea cult
Că Xenopol a scris bine
Și că Iorga scrie mult"

"Iată fapte omenești
Ce sfidează orice vis:
Turnul Effel la Paris,
Domnul Iorg-n București"

"În lume nicio faptă nouă
Pe-a progresului cărări:
Musca Țețe face ouă,
Domnul Iorga, cugetări"

Apoi Iorga merge la școala de aviație:

"Cu prelegeri i-a mâncat
Și va să-i mai mănânce încă
Căci Iorga e încredințat
Că tot ce zboară se mănâncă."

"La Sorbona când se pune
Franțuzește să vorbească
Tot franțuzu-și zice-n sine:
Dulce-i limba românească!"

Ce-o fi avut Păstorel Teodoreanu cu Nicolae Iorga, de i-a compus așa poezii veninoase? Și cum vi se pare că un nume atât de respectat astăzi, Nicolae Iorga - considerat azi un venerabil titan al culturii românești, un monstru sacru, un nume pe care nu-l poți ataca fără a comite un sacrilegiu - era privit în așa fel de unii dintre contemporanii lui. Ce tulburi vedeau ei lucrurile, și ce clare sunt pentru noi, privind în spate! Sau invers, poate?
Voi ce credeți? Sunt Ciucă și Ciolacu, de fapt, niște genii și suntem noi prea cretini să ne dăm seama?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook