Ce tot atatea esecuri,, dupa ce ca avem o viata, tot noi sa ne varsam amarul si sa ne suparam pe toate astea? Le dam uitarii si o luam de la capat.
Așa! Ăsta-i spiritul de care avem nevoie!
Cum spuneam, perseverența si ambiția ta sunt lăudabile.
Trebuie sa ai si un spirit de luptator,, daca esti las n-ai cum sa reusesti!
Padawane, inca mai lucrezi la compartimentul ambitie?
Neh... Sunt ambitioasa si determinata (daca imi propun ceva, o duc pana la capăt), insa uneori imi lipsește entuziasmul. La asta mai lucrez
La mine exista entuziasmul care ma impinge de la spate si eu chiar nu pot sa renunt in mijlocul 'bataliei',, trebuie s-o duc pana la capat.
Crede-ma, nici eu nu sunt genul care sa renunte. Sunt destul de insistentă cand imi propun sa realizez ceva, insa entuziasmul dispare pe parcurs, iar asa ajung sa termin ceva mai mult din ambiția de a nu ma da bătută.
Hai ca tot e bine!
Așa ziceam si eu
Altfel nu prea aveai solutii.
Soluții existau oricum, dar nu ar fi fost prea stoice.
Da.Am trecut peste cu timpul, găsind modalităţi care să le remedieze, iar pe unele să le înlăture.O supărare mai veche este însă cea mai mare şi peste ea nu am putut trece, va rămâne cel mai mare regret al meu pentru tot restul vieţii.
Da... Cred ca toată lumea a avut.
Sincer... La început chiar nu am făcut fata. Efectiv am clacat, m-am apucat si de fumat si alte prostii (mare greșeală), dar pana la urma am reușit sa trec peste. Familia/ câțiva prieteni foarte buni mi-au fost aproape, plus ca optimismul m-a ajutat enorm.
Am avut si eu esecuri si suparari. Le-am gestionat pe unele din ele foarte usor, pe altele foarte greu. Am trecut peste ele dupa un timp mai scurt sau mai lung cu ajutorul prietenilor. Acum sunt optimist.
Mmm, da! Am avut o perioadă destul de urâtă de la sfârșitul anului trecut până în iunie anul acesta. Am încercat să trec peste nemulțumiri, am încercat să uit, să-mi ocup timpul. La început a fost foarte greu, dar când m-am așteptat mai puțin și când am disperat mai puțin, lucrurile s-au schimbat.
Au luat o întorsătură bună, nu-s superstițios, doar că s-a întâmplat când m-am agitat cel mai puțin.
Da. Păi, am trecut peste cu ajutorul timpului... multă răbdare, durere, lacrimi, neputință, speranțe și cu toate astea încă mai sunt acolo, doar că nu mă mai rănesc atât de tare. Dar sunt și lucruri peste care nu pot să trec.
Știi cum se spune: „ Pentru ca o rană să înceteze să te mai doară, trebuie să încetezi s-o mai atingi. "
anonim_4396 întreabă:
Clementine întreabă: