Eu as incerca DMT-ul, cica te teleporteaza in alt univers cu chestii cu care nu le ai vazut niciodata, in momentul morti se activeaza dar ce rol are nu se poate explica, ceea ce spun cei care au consumat e ca povestiile celor care au fost in moarte clinica https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimetiltriptamin%C4%83
Greu de găsit la noi, dar se puede
Interesant, aș încerca și eu dar e mai greu de găsit ) de-abia se găsește o boaba
Pentru că e toxică pentru organismul tău. Vă rog să înțelegeți că organismul vostru vă spune când ceva nu e în regulă, dar mulți ignoră asta.
"Mă întreb de ce o otravă îmi dă o stare nasoală?"
Oare de ce? E un adevărat mister!
Dacă fumezi zi de zi e ceva normal, înseamnă că ai deja o toleranță mare la THC. Ca să te spargă ca înainte lasă-te vreo lună și o să vezi că e ca prima dată. Ține minte însă că iarba nu îți dă neapărat stări de relaxare și nu te face să râzi dacă nu ești în dispoziția necesară, din câte am observat eu, iarba amplifică mai degrabă sentimentele și trăirile pe care le ai, deci, dacă ai gânduri depresive iarba nu va face decât să amplifice aceste gânduri și senzații.
Toți vrem să ne-o dea iar ca pe vremuri. A apărut toleranța man. Mai ales dacă și fumezi des, THC-ul stă din ce în ce mai mult în organism. Și acum probabil nu-ți mai ridică nivelele de dopamină și serotonină din corp așa cum o făcea înainte și probabil de aici și starea de tristețe.
Pai dacă fumezi de mult timp și ceva natural După un timp nu te mai sparge nimic indiferent de cat pui si deja contorul tău si in general creierul nu mai suportat THC ul si îți da semne sa te lași ca ajungi o ruina
FesaLuca întreabă: