Pot spune că am în membrii familiei mele niște prieteni pentru că m-au scos din multe belele și indiferent de diferențele dintre noi nu putem să fim certați. Cel puțin față de părinții mei sunt conștient că nu mă voi putea revanșa vreodată. M-au iubit cel mai mult atunci când am meritat cel mai puțin. Lucru de care eu nu prea am fost capabil.
În rest mai am doi prieteni buni aici cu care mă știu de vreo opt ani. Au trecut anii peste noi și nu s-a schimbat nimic. Au fost perioade în care nu ne-am vorbit, în care fiecare a preferat să se izoleze poate sau a fost ocupat. Chiar dacă vedem destule lucruri diferit avem și multe valori comune. Cu ei nu am nevoie de cine știe ce circumstanțe ca să ne vedem. Putem să ne găsim doar pentru companie și vin cuvintele de la sine. Unul din păcate a plecat de curând la muncă în alt oraș dar ne auzim aproape zilnic la telefon și ne-am văzut și când a venit acasă cu treburi.
Mai sunt și alte persoane, care sunt din păcate din alte orașe sau care sunt mult mai în vârstă sau mai mici dar pe care îi consider prieteni pentru că împărtășim anumite valori și simt că experiența lor de viață mă ajută în evoluția mea.
Un prieten trebuie să știe să asculte pentru a putea să îți vorbească pe lungimea ta de unde. Ajută să spui experiența trăită de tine în legătură cu ceva, dar asta poate fi irelevantă pentru un altul. Trebuie să te pui în pielea lui, să vezi cum poate el realiza ceva cu resursele pe care le are la îndemână. Nu ajută cu nimic să fii cicălitor, trebuie să îl faci să înțeleagă de ce nu poate fi fidel lucrurilor în care crede cu mentalitatea actuală.
Pai,am o prietena cea mai buna, care ma accepta asa cum is (adica batjocoritoare, ciudata, etc). Ea o fost pentru mine acolo unde altii nu o fost. Ea m-o sustinut si mi-o oferit un sfat cand am avut nevoie.
Apoi am niste prieteni virtuali, si finnaly am reusit sa ma vad vara asta cu ei pentru 2 zile.2 zile minunate. Ne cunoastem de 3 ani si daca nu ar sta la 500 de km de mine, i-as considera cei mai buni prieteni.
Fericit esti daca ti-ai vast si prietenii virtuali.
Stiu nu? Sper ca si altii sa isi gaseasca prieteni care sa le fie aproape.
" să iti găsești în viață acel prieten care să meargă cu tine cu autobuzul, când limuzina este la reparat"
Si cu caruta cand de autobuz n-ai bani
Bingooo
Am o prietena, se numeste SupaDePui. O consider altfel pentru ca e alaturi de mine mereu, si la bine si la greu.
Cel mai bun prieten al meu mi-e prieten din copilarie. Suntem ca fratii.
Am 2 atat, pntru mine este sacrificiul lor si cum au renuntat la ei atunci cand eu aveam probleme si eram singur, au fost singurii care au vrut sa ma vada dupa 3 ani plecat printre straini, au ales sa-mi ramana loiali si sa ma ajute ori de cate ori au ocazia, practic in ziua aceea mi-am mai castigat 2 frati si pentru mine asta a contat foarte mult.
lilith16 întreabă:
motanelul întreabă:
Elllaaaaaaaaaaaaaaaaa întreabă: