1. Nu. 2. Nu mă deranjează dacă fac la ei în cameră. Dacă o fac în public, mă deranjează, că îmi vine să vomit când îi văd. Eu nu mă simt amenințat de iubirea lor, ci de homalăi provocatori de care am avut parte. Nu vorbesc degeaba.
Iti inteleg punctul de vedere si te felicit ca macar esti recunoscator de el. Insa vreau sa iti pun o intrebare: daca ar fi 2 femei in public care sa faca asta sau un cuplu format dintr-un barbat si femeie, ai mai fi spus acelasi lucru?
Daca ar fi 2 femei in public. Da. aș fi spus același lucru.
Dar despre un cuplu format dintre barbat si femeie? In regula, sa spunem ca te "scarbeste" mozolul, dar simplul pupat pe buze, serios? Sa stii ca eu ma plimb prin parcuri, si se nimereste sa vad cupluri calare unul pe altul si nu zic nimic, tu de ce nu poti?
Nu pot, că mi se scoală când îi văd. Ca la câini.
Aa, te atrag?
Nu, mă atrage domeniul, care este al sexualității. Astfel mă violentează. Pe stradă am pretenția să n fiu violat în adâncul ființei mele de scene obscene. Pe stradă am interesul să mă deplasez în siguranță dintr-un loc în altul iar nu să fiu obligat să asist la așa ceva. Nu am nimic cu ei, ci doar că fac un lucru intim în loc public.
Stiu ca dati raspunsuri bune, ma contraziceam cu cineva, daca cineva are psihoza sau orice boala si spune ca are impulsul de a face x lucru nu il interneaza? sau asteapta gen ca omul cu probleme sa ucida pe cineva si dupa il interneaza? logic ar fi dinainte sa ia masura.
Așa ar fi logic, dar este ilegal.
Pai si daca se sinucide? nu fortat sa-l bage, daca vrea el! dar sa i se prepuna, sau pur si simplu se trece cu vederea? si 2 de ce nu ati mai raspuns medicii psihiatrii din moment ce stiu cum functioneaza creierul si sunt si ei medici, macar o parte mica din ei nu stiu de telepatie? pare ciudat sa fi aflat eu care sunt un nimeni fata de ditamai medicii cu 11 ani de facultate.
Sunt niste barbati prosti, ca daca erau destepti nu o considerau insulta.
Nu ataca nici un ideal de barbatie, ci au fixatie incuiata de la indoctrinarea societatii, ca nu e normal aia si aia.
De ex prietenu meu ingineru a zis "am impresia ca iti place sa o iei pe la spate", ca nu am avut gagica.
Si i-am zis "si daca imi placea ce? Nu era o problema, mi-ar fi placut sa fiu bi ca sa pot sa-mi aleg ramura".
A ramas masca ca nu m-am suparat gen "cuuum sa zici ca as fi asa?".
Si cine insulta trebuie ignorat de fapt.
Pana la urma si daca se pupa una cu unu sau doua sau doi e tot aia de fapt, e acelasi procedeu.
Si ssexul in dos, ca o baga in c de femeie sau de barbat, tot c e pana la urma, ca multi fac si ssex asa cu femeile.
Ce le-o place sa o bage in rahat, asta nu stiu, dar privesc obiectiv situatia ca asa e normal.
Da, se simt complexati, prin urmare isi proiecteaza nesiguranta pe altii, sub forma de insulte (care sunt doar de fatada, sa nu para ei slabi).
,, Mereu cei care ma jignesc sunt acei barbati care considera femeile niste p*narame.'' Ce surpriza.) Not. De insultele celor cu astfel de comportament nu scapi, indiferent ca esti femeie, lesbi, gay, catel, others.
Sunt de acord cu tine.
Sunt deranjati si reactioneaza urat daca vad doi asa mai amarati ca daca s-ar saruta doi barbati la 2 metri si 150 kg bucata iti garantez ca nu ar indrazni sa-i deranjeze nimeni
O să îmi copy+paste-uiesc răspunsul de la o altă întrebare:
Trebuie să înțelegi că, din păcate, poporul român (in general) este unul lipsit de o educație performantă și, de asemenea, un popor plin de frustrări cauzate de sărăcie și alți factori.
În plus, există scursuri interne precum idiotul util George Simion, iar grupările acestor oameni (gen AUR) propagă la nesfârșit această frustrare transformată în ură printre membrii societății.
Asta este, din păcate.
Distanțează-te mintal și învață să nu îți pese că lor le pasă.