Bună! Am nevoie de niște păreri sincere in special de la băieți/ bărbați, bineînțeles că și ale femeilor mă interesează ( dar în special voi). Deci, eu am 22 de ani deocamdată locuiesc cu ai mei, și cum timpul trece foarte rapid deja sunt interesată de niște terenuri ( pentru o viitoare casă). Ideea este că părinții mei de ceva timp tot insistă să îmi iau un spațiu chiar în spatele casei noastre( cumva gard lângă gard). Avem un teren aici încă necumpătat și vor să mă ajute și ei cu bani pentru al achiziționa ( și eu lucrez). Problema mea este că dacă investesc și eu și ai mei pentru acel spațiu iar viitorul meu partener nu o să vrea să stea lipit de casa socrilor? Mă gândesc că poate ar trebui să mă orientez într-o zonă puțin mai retrasă de ei ca să nu existe în viitor probleme gen( vizite prea dese, sau faptul că ar putea fi prea prezenți în viața noastră). Ei nu sunt nici cele mai docile persoane, nu aș vrea ca să mă rup fix pentru acel spațiu iar după să nu găsesc un băiat care ar accepta asta.Ce ați face voi? Ați avea vreo problemă cu asta?( Pe mine nu m-ar deranja ideea pentru că sunt ai mei și îmi place să îi știu aproape de mine)

Faci cum consideri dar tine minte indiferent cat de bine te-ai intelege cu parintii tai pastreaza distanta odata ce te-ai mutat de acasa, stati in acelasi oras nu e nici o problema, va puteti vizita dar langa ei mereu vor aparea diverse discutii, de multe ori simt nevoia sa se bage in viata ta persoana fara sa le ceri sfatul si asta iti poate afecta relatile viitoare, asta nu inseamna ca nu ii iubesti, vei fi prima acolo sa ii ajuti in caz de orice dar sa traiti unul langa altul mai bine nu.

"Pe mine nu m-ar deranja ideea pentru că sunt ai mei și îmi place să îi știu aproape de mine"

pai atunci ce mai conteaza parerea celorlalti?

Buna.Eu it spun ca gandesti cat se poate de realist.Nu poti avea nicio baza despre cum vor ajunge parintii tai la un moment dat, adica o extrema sau alta.Crede-ma ca nu vrei sa risti sa traiesti fix langa ei.Nu degeaba altii pleaca in alte orase, adica nu te gandi ca e vorba numai de oportunitatile pentru cariera. Undeva in alta parte e mai sanatos din punct de vedere psihologic, pentru toata lumea.Ai idee cati romani isi construiesc locuinte uriase cu gandul ca odraslele vor locui cu ei? Si ce sa vezi, casele acelea raman goale, plus ca nici nu isi mai permit sa le termine pana in punctul de izolare termica.Nici nu doresti ca acestia sa iti scoata ochii pentru ca te-au lasat sa iti faci casa in curtea proprie (asta se traduce in multe familii ca o promisiune ca vei avea grija de ei la batranete; nu vreau sa par nasoala, insa, din pacate, unii parinti iti fac viata cat se poate de amara la batranete si nu se poate sa rupi zilnic de la viata ta de familie, linistea din casa etc. pentru ei). In mod normal este obligatoriu ca puii sa zboare din cuib.Generatia in varsta de la noi nu e ca pensionarii din alte tari, joviali si cu chef de viata, de parca intineresc in loc sa imbatraneasca.Stai linistita, sa pastrezi distanta nu inseamna lipsa de respect sau de iubire.Dar repet, cauta o alta locatie acolo in comuna sau in oras, unde o fi.

Iti faci prea multe probleme si scenarii fictive. Iar baiatul ala atata timp cat nu vine cu nimic si are pretentia sa locuiasca in casa ta pe terenul achizitionat de tine si de parintii tai atunci sa tina ciocul mic si sa nu ridice pretentii.

Zici ca ar avea 42... Doamne fereste!

Nu te judec pentru asta.
Dar m-aș fi bucurat să fii libera.
Da, in spatele casei te vor ajuta poate părinții dar prețul de cele mai multe ori e prea mare ca să merite.

Eu in primul rand n-as accepta sa stau in casa cumparata de partenera mea. In al doilea rand, nu mi-ar placea ideea ca ii am atat de aproape, chiar daca ar fi oameni foarte de treaba. Nici pe ai mei nu i-as accepta in spatele casei mele. Pasarea paraseste cuibul, nu isi face cuib langa parinti, parerea mea. Fiecare procedeaza cum vrea. Sunt avantaje si dezavantaje.

E bine că te gândești și la el dar mai mult gândește-te la tine și dacă încă nu ți-ai găsit sufletul pereche eu zic că te poți apuca de?

Daa! Iartă -mă că am nesimțirea de a sta la înaintatea vârsta de 22 de ani cu ai mei în casă pentru a-mi strânge bani în așa fel încât să îmi fac un viitor în care să nu îmi lipsească nimic, rușine mie că îmi permit, trebuia să plec de nebună pe la 17-18 și să fac foamea cu ture de noapte până mor.