Am nevoie de un sfat pentru că simt că îmi pierd mințile.
Toată treaba a început acum doi ani, în ajunul Crăciunului... stăteam la mine în cameră și mâncam gogoși și mă uitam la desene animate :) totul bine și frumos până când am început să simt că nimic nu e real, așa brusc. Stiam sigur că tot ce am făcut până atunci era pe bune, știam că trăiesc, dar pe de altă parte simțeam că sunt într-un vis. M-am speriat foarte rău și am ieșit pe terasă unde erau fratele și bunica mea. Am vorbit cu el și ne-am luat la bătaie în joacă doar ca să mă defocusez de ceea ce simțeam până când iar mi s-a întâmplat așa că l-am întrebat "noi doi am vorbit? Adică pe bune?" Și el mi-a zis că da și că sunt nebună.
La fiecare jumătate de oră mi se întâmpla același lucru, ca și cum cineva apăsa pe un buton și zicea "gata, e momentul să simți iar asta". Am decis să vorbesc cu ei pentru că mă speriasem foarte tare. Mi-au spus că e peste puterea lor de înțelegere și că nu au idee despre ce vorbesc, că sunt nebună, că e de la oboseală, că trebuie să îmi oxigenez creierul, să petrec mai mult timp afară. Asta am făcut, doar că aveam același stări, doar că bineînțeles, în natură. Am decis să nu le mai zic că simt incontinuu aceași chestie pentru că oricum nu înțelegeau. Ei știu că totul e ok și că nu mai am nimic pentru că nu am mai vorbit cu ei dar de doi ani tot am aceleași stări. Am impresia că nimic nu e real, totul e un vis, în imaginația mea. Dar cu toate astea știu 100% că e real, că asta e realitatea. Am căutat pe net și ar fi doar o depersonalizare și că mai sunt oameni care trec prin asta și doar cu ajutorul specialiștilor reușesc să se mențină la un nivel ok între realitate și ce simt de fapt. Am mai auzit și că toți ne naștem cu aceasta chestie doar că unii îi dăm frâu liber iar unii nu o băgăm în seamă. Cum pot să mă duc la ai mei după doi ani și să le zic că încă simt același chestii? Că am nevoie de un specialist când nici măcar prietenii mei nu știu. Am avut și un iubit, nici el nu știa. Plâng dacă încerc să vorbesc în oglindă despre asta. Uneori când mă uit în oglindă am senzația că nu sunt eu, că sunt altă persoană doar că am același amintiri, aceași înfățișare, aceeași tot doar că altă persoană. Mereu încerc să zic "nu te las să pui stăpânire pe mine" și ies afară, comunic, fac ceva doar ca să realizez că asta e realitatea. Port inele pe degete și ascult muzică cu degetul pe difuzor doar ca să simt realitate să zic așa. E greu și nu știu ce aș putea face.
Vă las un link pentru a înțelege mai bine situația.
https://www.vice.com/......lizare-398
Ordonare:
După relevanţă
Ai nevoie de tratament psihologic, sau in cazuri mai grave psihiatru. Ce varsta ai?
Răspunde
Cam da. 13 ani jumătate mai exact
Răspunde Să zicem că ceva de genul mi se întâmplase și mie, de asta am întrebat dacă ești la pubertate. Cu alimentația și odihna cum stai? Probleme în familie ai, vreun stres, ceva?
Pai nu pot să zic că sunt stresata..sunt un om chiar fericit care nu se stresează decât când vine vorba de asta. Dorm cam 7 ore maxim (de obicei intre orele 2-9 dimineața). probleme în familie nu am, am avut la un moment dat când nu mă înțelegeam cu ai mei, dar m-am schimbat eu și sunt mai deschisă cu ei astfel că totul merge bine. ies pe afară cu prietenii, fac sport, nu mănânc fast food, am o alimentație destul de sănătoasă. doar că am momente zilnice când am stări de genul..acum sunt mai rare, într-adevăr, cam o dată sau de două ori pe zi (dimineața și seara) și mă simt super ciudat
Eu zic ca este de la creier, pentru ca-i in dezvoltare 
. Doresti sa imi spui inaltimea si kg 
?
Du-te la un psiholog.
Daca ai sub 18 ani, poti merge la psihologul scolii(sau in perioada asta, sa il suni)
Daca ai peste 16 ani, poti merge la psiholog(nu cel al scolii) cu un acord scris de parinti.
In cazul in care nu ii poti convinge ca ai o problema, macar incearca sa ii convingi ca vrei sa faci asta ca pe un control de rutina.
(ai putea sa scrii tu acordul sau sa il tragi la xerox, si nu stiu cum exact sa iti pacalesti unul din parinti sa semneze.Dar asta numai ca plan in disperare de cauza)
Poti incerca sa iti abordezi parintii in mod separat.
Vorbesti cu cel care dintre ei crezi ca ar ceda mai usor unor astfel de rugaminti. Daca sunt impreuna, le e mai usor sa ia decizii "impotriva ta".
Imi pare rau as vrea sa te pot ajuta macar cu un sfat dar din pacate nici asta nu pot face deoarece nu este ceva la care poti macar da un raspuns concret te pot intelege in mare masura deoarece si eu mai am cateodata anumite chestii nimic iesit din comun dar asta datorita circumnstatelor in care ma aflu de obicei incerc sa imi revin cu lucruri care ma fac sa uit de starea respectiva in cazul tau cel mai corect este sa cer parerea unui specialist sa ai explici tot ceea ce simti si prin ceea ce treci sper sa fi mai bine toate cele bune iti doresc!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
