| FaraNumePls a întrebat:

Am o mica-mare problema.Să incep sa va povestesc totul de la început. De acum vreo 4 ani, mătușa mea a murit și de atunci mama mea s-a dat la fund ca să zic așa. Și în fine după vreo 4 ani in care nu mai știam nimic de ea.(pur și simplu nu răspundea la telefon) a apărut în sfârșit anul trecut (eu stau la bunica la țară și tot acolo merg și la școală pentru că mi-ar fi greu să învăț la o școală din oraș, in vacanță cealaltă mătușa (am 2 mătuși, una dintre ele murind ) mă ia la ea casa in oraș și fac meditații (vara la română și matematică pentru că la anul am examen că trec în clasa a opta ) și pur și simplu mă plimba ca să zic așa peste tot in locul mamei mele, deci mătușa a ajuns sa ii țină locul mamei mele. În fine. Anul trecut prin iunie a venit la noi la țară și a zis că nu am mai vorbit că a avut nu știu ce probleme cu serviciul și a venit acum acasă (a stat 3 zile ), după ne-am mai văzut de ziua mea prin iulie iar după "linie" ca să zic așa nu a mai răspuns la telefon, nu suna.La un moment dat a mers bunica până la ea (București) noi stam cam departe de București, pentru a ajunge acolo trebuie sa schimbam 2 mașini până ajunge gem in București iar după până ajunge la ea acasă mai durează vreo ora. Și mașinile care duc până la noi sunt rare. În fine, s-a dus la ea și prima dată nu a răspuns la ușă, după a venit și mai târziu și i-a deschis (de Crăciun). Cardul meu de alocație trebuia schimbat și la lăsat la ea sa rezolve și iarăși nu mai răspunde la telefon și nici la ușă nu răspunde. Am nevoie de părerea voastră. Ce ar trebui făcut? Mătușa spune să meargă la poliție să zică că a dispărut (ea știe că ea face intenționat așa). Ce e de făcut?
Țin să precizez că bunica până anul acesta nu avea pensie și mătușa ne dădea cat putea.și ne era foarte greu. Ea e profesoara și nu are salariul foarte mare. Mersi :*

Răspuns Câştigător
| RoxSiAna a răspuns:

Eu sunt de acord cu matua ta, pana la urma e alocatia ta si ar
trebui sa o primesti!