Am observat si cunosc din ce in ce mai multi oameni care se confrunta cu anxietatea sau depresia, ei bine bunicii mei nu stiu ce inseamna anxietatea sau atacul de panica, de depresie au mai auzit de la televizor. De ce discrepanta asta atat de mare? Adica eu la nici 20 de ani stiu pe pielea mea ce e anxietatea, atacul de panica, depresia, lucru care nu mi se pare deloc normal, iar ei la varsta mea traiau total altfel. Care e parerea voastra? De ce noi suntem atat de atacati psihic, iar ei sunt poate chiar mai lucizi decat noi pe la 60, 70 de ani?

Nici eu, nu ma bagati in mizeria voastra,, n-am absolut nicio treaba cu cineva, nu te lua dupa asta pentru ca nu stie ce vorbeste, iar cand o face, e total pe langa realitate!

Tulburarile de tip anxios sunt mai frecvente pentru ca omul are mai mult timp liber. Inainte viata era mai grea, nu aveai timp sa bagi in seama asa un atac de panica sau o anxietate. O alta cauza e lipsa oamenilor care sa ii diagnosticheze in trecut. Psihologia e o profesie relativ noua.

Am observat ca abereaza si i-am dat ignor, iar acum crizeaza pe unde ma vede. Nu cunosc nicio persoana pe care a introdus-o in discutia asta. E penibil

De ce mai exista telenovele cand exista TPU?
Unii au probleme si povesti lacrimogene.Altii sunt doar rezultatul vietii traite intr-o bula.Fragili,sensibili,inchisi in ei.
Sunt lucruri si mai rele decat sa cresti fara parinti.Viata era mai grea pe atunci, oricum ai da-o.Dar reactiile oamenilor erau mai putin haotice ca cele de acum.
Cat despre telenovela voastra, n-am idee cine esti, dar oricum n-ai dreptate legat de Endo.Fie are un fel aparte ca sa zic asa de a fi si nu e deloc afectat, fie e si mai patetic decat crezi tu ca e.As merge pe prima.

Ai crescut fara parinti?

Nu.La cat de mult ai insistat pe partea asta presupun ca tu da.

Nu, nici eu, dar nici nu pot sa-mi imaginez cum e.

Pentru ca oamenii din ziua de azi adora sa se planga, sa caute scuze, in depresie sau in general, prostii de genul.
Ei nu ii spuneau depresie sau anxietate, pur si simplu aia era viata. Daca atunci erai pus sa faci un lucru care nu iti placea tot il faceai de bine de rau, acum... ''Am anxietate, sunt depresiv, etc, etc''.
Generatia asta prefera sa fie patetica.

Cind ai de muncit fizic zi de zi ca sa nu crapi de foame, nu prea te mai apuca depresia. Lipsa activitatii fizice si presiunea sociala ce creaza asteptari exagerate duc de cele mai multe ori la depresie in cazul generatiilor astora mai noi. @Endoryus: Nu ai dreptate. E vorba de lipsa unui scop anume si de asteptari complet eronate de la viata si de la cei din jur. Tu ai putea sa te simti vesel sau trist ca toti din jur sunt asa si doar ca sa nu iesi din tipar? Eu nu.

Nu ai auzit aşa poveşti de la oameni in vârstă, fiindcă nu ți-ai făcut timp să-i asculti.
Zoeyyy are dreptate, suferința şi-o provoacă singuri.
Dimineață am trecut prin fața unei bănci din care ieşeau două domnişoare, una dintre ele înjurând într-o engleză mai strâmbă decât mutra ei.Era supărată că trebuia să stea la rând, însă, din punctul meu de vedere, i-a luat mai mult să-şi dea cu tona aia de var pe față.
Bătrânii pe care i-ai fi ascultat, dacă nu i-ai fi crezut, probabil, senili şi cu poveşti expirate, ti-ar fi spus că mâncau dude cu mămăligă, iar grâul era chiar întreg în pâine.Nu ştii ce-s ălea dude? Hmm, acum sunt sub forma" dude deshidratate raw bio".
Ți-ar mai fi spus, Mordrica, că-şi legau copiii de roata carului cât timp secerau grâul, iar acei copii nu s-au plâns niciodată că ar fi fost maltratați, privați de libertate, neînțeleşi.

Fac voluntariat de 4 ani la un azil

"Tu ai putea sa te simti vesel sau trist" Pot mima bine cele 2 . Oricum, am inteles apropoul.

Bunicii tai nu aveau timp de depresii, anxietati, ei aveau probleme reale, aveau de muncit, instinctul de supravietuire era nai mare, in plus oamenii erau mai uniti, intr o casa traiau poate doua familii sau trei, multi traiau la tara si comunitatea era mai mica, oamenii se stiau intre ei, vorbeau mai mult unii cu altii, si nu prea aveau timp. Acum suntem altfel, oamenii pun accent pe lux, pe independenta, lupta pentru supravietuire e mai mica, oamenii se plictisesc si sunt mai singuratici. Muncesc dar viseaza si isi doresc lucruri de care nu au nevoie... cu cat avansam cu atat mintea noastra se complica pentru ca inainte oamenii aveau nevoi mai simple acum suntem toti mai filozofi, le gandim mai mult

Îmi place că eşti foarte sigură pe ceea ce spui, dar din păcate greşeşti într-un procent destul de mare. Nu sunt răsfățată şi nici lipsită de contact cu lumea. Nici ceilalți anxioşi pe care-i cunosc nu sunt aşa. Dar da, sunt o persoană emotivă de când mă ştiu. Şi crede-mă, nu lipsa activității e motivul pentru care oamenii dezvoltă anxietatea. Tocmai, unii chiar renunță la slujbe din cauza simptomatologiei anxietații. N-are treabă cu curajul. E ca un abțibild lipit de creier care te urmărește de când te trezești până te culci iar. Imaginează-ți că devii confuză, amețeşti, inima îți bate foarte tare, ți se taie respirația şi nu te mai poți ține pe picioare. Toate în același timp. Zilnic. Poate de mai multe ori pe zi. Şi la nivelul imaginației e ceva groaznic, darămite chiar să trăiești asta. Eu empatizez foarte mult cu cei care trec prin aceleași lucruri ca şi mine şi de asemenea, apreciez pe cei care ne înțeleg. Unul dintre lucrurile de care avem nevoie e înțelegerea. Dacă ai să întâlnești o astfel de persoană, amintește-ți aceste lucruri şi acordă-i un minut din timpul tău, un zâmbet, o strângere de mână, o îmbrățișare. Chiar contează, crede-mă.

Tare as vrea sa vad o persoana care sa vrea o imbratisare de la mine.
Cat despre ce ai zis tu in rest, toate starile astea pe care le ai se datoreaza emotivitatii, slabiciunii de caracter, nesigurantei, chestii care se datoreaza mediului in care traiesti si de care bunicii sau strabunicii tai ar fi ras. Vorbesc in general.Sigur ca din 30 de depresivi macar unul are un motiv cat de cat bine intemeiat.

Că nu s-au plâns e una, sigur s-au simțit. Ce simțim uneori nici măcar nu poate fi descris prin cuvinte. Recent am intrat într-un grup de pe Facebook destinat oamenilor cu aceste simțăminte. Acolo sunt aproape 12 mii de oameni, mai precis 11.977 în momentul de față. De toate vârstele. Toți, cu aceleași simptome. Oameni scunzi, înalți, slabi sau musculoşi, de toate tipurile. Când am intrat în grup şi-am început să citesc postările, mă simțeam ca-ntr-o familie. Mă simțeam bine. Primul gând, după ce m-am acomodat în zonă a fost "Ce fain ar fi să mă întâlnesc cu oamenii ăştia". Nu suntem plangăcioşi, deşi plângem des. Nu suntem laşi, deşi frica ne guvernează fiecare zi. Unul din gândurile care ne vine des în minte e moartea. Ajungi să ți-o dorești. Din exterior, soluțiile sunt nenumărate şi simple, La îndemâna oricui. În interiorul situației, e un hoit, numit anxietate. E greu. Mirosul şi traiul cu el zi de zi. Te simți la fel ca hoitul la un moment dat.

Eu vreau o îmbrățișare.
Nu cred că ar fi râs neapărat..cred că erau curioși mai degrabă şi dornici să dea un sfat. Bunica mea aşa a fost, m-a întrebat "Mamă da' ce-i aia de care ai zis tu?" Nu mai auzise de anxietate până acum câteva luni, în aproape 70 de ani.

"E ca un abțibild lipit de creier. "
Am trait s-o aud si pe asta


"Eu empatizez foarte mult cu cei care trec prin aceleași lucruri ca şi mine şi de asemenea"
PAi daca empatizezi numai cu asemenea oameni. Cum ai vrea sa scapi de starea ta?

Esti confuză pentru ca tu vrei sa fi confuza, amețeşti, inima îți bate foarte tare, ți se taie respirația pentru ca tu vrei asta. Deoarece este doar in mintea ta.

Cred ca esti paralel cu subiectul si ceea ce am spus. Daca intr-un grup se vorbeste de electrodinamica si n-am nicio idee despre asta, tac, sa nu ma fac de c4cat. La fel ar trebui sa faci si tu cu subiectele despre care nu ai habar.

Grupul e cumva C.A?

Grupul se numeste Grup Anxietate, Atacuri de panica, Agorafobie, Depresie.
Sunt de acord intru totul cu raspunsul tau, iar poezia e ca o profetie. Alexandru Vlahuta a fost un tip genial. Mersi!

Citind comentariul tau realizez ca mie imi e foarte bine fiind mai comod de fel, ocupandu-ma strict cu ceea ce am nevoie, chiar nu-si are rostul sa traiesti o viata in care sa faci atatea lucruri care nu aduc beneficii, oricum respect oamenii de in genul tau, doar ca treaba asta nu e de mine, si nu as fi singurul care e-n situatia prezentata.

Nu astepta intelegere in partea capetelor seci, intelegerea provine din empatie si blandete, nu din dispret. Anxietatea nu e pentru oricine. Si eu am anxietate, se implinesc ani. Incearca sa mergi la un psihoterapeut bun, nu lua de bun toate cacaturile de pe internet si gaseste-ti lucruri utile si frumoase pe care sa te concentrezi, altfel nu faci decat sa te adancesti in stare. Arta se naste din suferinta. Creeaza ceva pe baza anxietatii. Scrie, picteaza, compune. Succes.

Ei traiau o viata linistita cu multe bucurii. Ei la 20 de ani se bucurau din orice. Au dus o viata plina de inocenta si fara frustrari si ura fata de altii. Vezi tu, in ziua de astazi, trebuie sa fii la moda, daca nu esti la moda te simti marginalizat, daca nu ai telefonul pe care il are si colegul de banca te simti prost, acum tinerii stau cu nasul in telefoane, calculatoare, nu se mai bucura de viata, de soare, de natura de libertatea pe care inca o mai au. Tinerii nu mai socializeaza unul cu altul, acum discuta pe chat-uri. Discutiile pe mess nu sunt socializare. Tinerii in ziua de astazi sunt ca niste fulgi de nea, si o mare problema le apartine parintilor.

Nu mai e la "moda" sa fii emo. Cei care sufera cu adevarat sufera singuri pentru ca sunt stigmatizati de societate. Motivul e ca au un dezechilibru chimic in creier.