De-acord. Mai puțin cu palmele date profesoarei :-)) Dar îți înțeleg pe deplin frustrarea.
Eu n-am văzut înregistrarea însă mă înfurie suficient de mult situația doar din descrierea ta. Și eu sunt băiat. Și am vârstă de bunic deja :-)
În cultura noastră suntem în continuare departe de a înțelege demnitatea fiecărei persoane. Adică ideea că e suficient să exiști ca să meriți să exiști.
În cultura în care am crescut noi, care, științific vorbind, se numește „cultura onoarei" există această înțelegere tacită că ai nevoie să-ți demonstrezi poziția într-o ierarhie socială pentru a beneficia de niște drepturi, respectiv de aprecierea și înțelegerea comunității. Cumva nu ești suficient de bun până nu demonstrezi asta.
Și tot acest context are o sumedenie de repercusiuni asupra vieții cotidiene, de la cei mici la cei mai de vârsta mea, indiferent că și-au „demonstrat" sau nu dreptul la existență.
E trist și dezamăgitor și nu știu cum să nu simt furie când dau peste situații de genul ăsta.
Însă văd că lucrurile merg pe drumul cel bun. Cu momente ca cel generat aici de tine, de mesajul tău, cu momente precum cel generat de postarea acestui clip de către cine a decis să-l posteze și tot așa.
Nu putem crește dacă nu vorbim între noi despre problemele pe care vrem să le rezolvăm. Cât timp suntem tăcuți, propagăm acele probleme, precum și altele despre care încă nu știm, pentru că alții, la rândul lor, nu vorbesc despre ele.
Pe mine ma infurie prostia elevilor ca n-au facut-o in toate alea.
Eu cand eram in liceu am facut asa profei de mate, era una care insulta, te facea "tantalau prost, oaie capie.".
I-am zis sa se duca la spitalu` 9 ca am pile acolo medici! A fost scandal. Avea 51 de ani, am facut liceul 1992-1996, inca erau profi de pe vremea lui ceausu cand se bateau copiii de catre profi.
Dar eram pregatit, inainte o inregistrasem de n ori cu reportofonul in banca, pe vremea aia era un casetofon mic cu caseta, era scump cam cat un salariu dar parintii mi-au luat.
Era la Panasonic la Uniri in Bucuresti, electronice japoneze.
Si...am luat-o deoparte pe hol si am zis asa "fi antena aici, daca nu ma treci, ajunge caseta la parinti si la minister si la colegi, director, nu am nev de 10, vreau media 5 si ajunge, o sa iesi la tabla, mai fac dar aia e". Nu invatam prea bine la mate.
A acceptat targul si s-a potolit cu insultele, conditia era sa nu afle colegii de nimic.
Nu putea sa nu accepte, ca avea o imagine buna peste tot, post stabil, nu vroia sa-l piarda la o adica.
Deci trebuie sange in veioza, nu stia ca eram cu capu cam de mic si sa nu se puna cu nebunii, ca de acolo si indrazneala mea. Cu bataia nu se rezolva nimic, nu doare asa tare.
Sincer, nebuni de genul nu ar trebui lasati in invatamant.Problema este ca sunt tot mai multi.In Romania am facut un an de scoala si am prins un profesor pedofil, lua in brate toate elevele mici si de la inceputul anului imi povestea ca el nu e ca " alti profesori" ca el nu e pedofil, ca el nu atinge fetele in nu stiu ce feluri si etc, era super dubios.La un moment dat incercatse sa ma ia in brate si i-am spus sa nu ma atinga si se da mai tare si atunci tin minte ca l-am impis destul de tare si i-am dat o lovitura destul de puternica in abdomen.De atunci nu am mai calcat in scolile din Romania.Inca ma mira extraordinar de tare faptul ca acel profesor inca preda si eram totusi clasa a 6a, aveam 12 ani si el facea gesturi de genul.
Bine i-ai facut! Asa se face.
Dar de unde stii ca de aia le lua in brate?
Imi povestisera inainte mai multe fete despre el si sa am grija la el, lor le era foarte frica de el, aveam ultima ora cu el si tin minte si acum ca aveam o prietena atat de traumatizata incat o data i-a spus proful ceva de genul " trebuie sa vorbim in privat ( se referea dupa ce pleaca toti din clasa) despre proiectul pentru urmatoarea ora pe care il vei prezenta in fata clasei" si eu de obicei cand terminam orele o luam de mana si mergeam amandoua acasa caci ea se temea sa ramana singura cu el si in acea zi aveam antrenamente si trebuia sa plec cu 20 de minute in urma.Ea la 12 ani amărâti, de speriata ce era dupa ce am plecat eu si stia ca trebuie sa vorbeasca despre " proiect" singura cu profesorul s-a facut ca se leagana pe scaun si s-a aruncat de pe el sa pară ca s-a lovit la mana si nu doar ca parea, chiar isi scrântise degetul atunci.Atat de rău era traumatizata...
Pai si fetele de ce nu au zis acasa?! Nu pricep neam.
La voi in Germania se promoveaza violenta?
Cum adica sa te ridici si sa-i dai doua palme la profesor, ce esti pe maidan, ori golanca?
Poti sa fii exmatriculata pentru asa gest violent!
Stai linistita ca si profesoara a avut de suferit de pe urma jignirilor aduse copiilor. Pentru asta nu trebuie tu sa instigi la violenta, ca nu esti mai breaza ca profesoara aia.
In Germania nici nu este nevoie sa se promoveze violenta.Nu sunt profesori care sa merite.In Germania poti sa intrebi orice profesor, orice, daca va sti raspunsul te va ajuta cu drag, nu are de ce sa iti fie rusine sa spui ce gandesti, sa iti spui parerea, nici macar colegii nu te judeca( mai sunt cazuri), daca nu ai inteles ceva, poti oricand sa spui.In Romania profesorii fac ce a facut respectiva prrofesoara, te judeca daca nu ai inteles ceva, am facut un an de scoala in Romania si am avut o profesoara care ne scotea la raspuns si radea cand greseam.Se bucura frt ca greseam.Crezi ca in Germania s-ar intampla asa ceva? Am stat cu 5 minute in plus la baie cand eram in Ro si mi-am luat absenta.Ca ce? Ca nu este disciplina in scoli si ca fumeaza copii de fata cu profesorii in baie si nu pot intra sa imi fac treaba? De asta?
In Germania daca ai sub 16 ani si esti prins si pe strada fumand, isi iau parintii amenzi de te duc la orfelinat.In Germania nu ai voie sa lipsesti, daca lipsesti o zi fara vreun motiv foarte bine intemeiat, isi iau parintii amenzi, sunt aplicate masuri in orice, uita-te putin de ce Ro este pe locul 1 in Eu la analfabeti.Ca nu merg la scoala, nu li se intampla nimic, ba poate ii mai convine statului Roman ca nu mai au de dat atat de multe alocatii.In scoli sunt profesori de 80 de ani ce isi fac somnul de amiaza la catedra si pe langa asta mai au fite si figuri de genul
Pai eu nu i-as fi dat doua palme, dar o trimiteam la nebuni, ii ziceam ca e bolnava mintal si sa se duca dracu`, o durea mai tare asta. Sa vezi cum fugea din clasa imediat. Nu ar fi sustinut-o nimeni, de la director pana la politie si colegi.
Dar aia au tacut ca boiii.
Ziceam "sa chem salvarea? O chem daca e. Chem si politia pentru incurajare la suicid, e lege ca nu ai voie sa faci asta, am inregistrat tot".
Sa vedem cum era. O injuram, o faceam in toate alea.
Ca sa nu mai zic ca e proasta si asa, ca nici cum zicea ea nu mureai "va arat eu cum se face", nici macar asta nu stie! Asta asa, pe langa altele.
Ii ziceam "asa proasta esti ca nu stii nici asta pana la urma".
Si mi se rupea de tot. Cei mai periculosi sunt astia care nu au ce pierde.
Astfel de oameni nu ai ce cauta in invatamant. Daca in cazul de fata empatia este 0, nu vreau sa imi imaginez pe alte planuri.
Bv pentru tanti Violeta, a spus bine, asa este cum spune, nu trebuie sa instigi tu la violenta, uite asa ajungi si tu la anii aleai si o sa faci la fel.
Copii sa reclame, au parinti, la acoala au director, se poate reclama si investiga.
Vine parintele la scoala ala poate sai ia de git, dar nu tu ca elev sa te arunci sa dai plame unui adult.
Esti in Germania degeaba, acolo asa procedeaza elevii? Lasa lelgile din Germania ca nu le stii tu, ce spui, se acorda oricarui om barbat sau femeie, orice angajat, au un numar de zile sau sick days, asa e si in America, zile ce nu trebuie sa le justifici cu ceva medical sau alte hirtii.
Esti racit cobza, suni pe aia, vezi ca sunt asa, stai acasa, ori ai asa o indispozitie faci pe tine la fel.
Nu ca ar da doar femeilor, vai saracele is la menstruatie, ne lesi cu textele astea.
Eu cunsoc femei care nu-s asa de lovite cum spui tu, asa ca nu generaliza, is mai putine astea care le menstra se simt mai rau.De aia fufa aia nu stia, probabil ea era genul femeia barbat, nu avusese menstruatie niciodata
ROMANIA - Locul unde incompetența și Prostia e la ea acasă!
( Incompetența și Prostia sunt surori, își dau mâna și joacă hora Unirii ))))
In primul rand in Romania uitati-va in Doamne iarta-ma ca parintii isi bat copii pana fac pe ei si zici de mine ca am spus ca i-as da 2 palme acelei profesoare.Da, chiar ar merita si nu doar 2 palme, ar merita sa fie batuta in chinuri. Ceea ce a facut ea cu saraca fata se nuneste bataie de joc in totalitate.Si in legatura cu parintii, asta este problema ca nu ia nimeni nicio masura.Am explicat mai sus si un caz in care un singur an am stat in Romania la scoala si am prins un pedofil, copii din scoala le spusesera parintilor dar niciun parinte nu a facut nimic.Si in legatura cu menstruatia crede-ma, pe langa ca doare de se despica carnea de pe tine, pierzi foarte mult sange si iti spun din propria experienta, e groaznic.Si eu mereu am stari si sunt aproape de lesin si e fix invers cum ai spus tu, sunt putine fete care nu au nicio problema.E un chin pe care in Romania nu poate nimeni sa il exprime deoarece se trezesc " masculi ca tine" ca " vai saracele" imagineaza-ti sa nu poti face nimic, sa te doara de sa nu poti sta in picioare, sa te imbete de cap si sa lesini in fiecare luna.In loc sa mai scoti asa ceva pe gura mai bine da-ti cu un par in cap ca meriti
Nu am văzut înregistrarea, dar din ce descrii aici - mi se pare - tipic România! ( adică, tipic junglă căci intr-o tara normală și civilizată cu oameni normali și civilizati o astfel de situație NU Exista!
Mai ales în cadrul unei instituții de învățământ CARE cică, învață copii să devină OAMENI - Ce naiba cauta un asemenea specimen ( REBUT! ) în cadrul CADRELOR DIDACTICE?!
Ăștia MODELEAZA VIITORUL UNOR OAMENI, acum copii!
Ce pot învața acei copii de la un asemenea Specimen cu un asemenea comportament " demn de urmat"?!
Astfel Școala oferă exemplu de urmat!
Avem cadre didactice de toată jena ( degeaba sunt plătiți mai bine dacă comportamentul este de primată!, educația nu înseamnă doar acumularea cunoștințelor, ci și Puterea Exemplului în Moralitate, Empatie, VALORI UMANE...
Ar trebuii instruiți ( unii ) și în acest sens! Vorba aia, măcar cei 7 ani de acasă sa-i aibă dacă tot ocupă postul de PROFESOR / ÎNVĂȚĂTOR / EDUCATOR / formator!
Avem cadre didactice de toată jena, polițiști de 2 lei, cu capsa pusă , medici/ doctori care au absolvit la cursuri fără frecvență, judecatori corupți, orbi din punct de vedere moral... Baftă România!
Https://youtu.be/QD_IK4HUBWQ?feature=shared
https://youtu.be/60YQkNbDhZ0?feature=shared
https://youtu.be/OQF1exREs9w?si=kjybgcRToPHt9WjA
https://youtu.be/IknS2W8TcFo?si=slZCiX_B9pw0PqPJ
VS
https://youtu.be/T-3TzgBDlF8?si=FvY0jw6GS9uiFF1B
https://youtu.be/2-ik1fUwPpg?feature=shared