Tulburarea mentionata era doar un exemplu, dar ea are drept cauza o predispozitie patologica pe care tu poate ca nu o ai, din moment ce spui ca aceasta furie are la baza anumite emotii.Insa aici, tu stii mai bine cum si cand se manifesta aceste episoade.
Din pacate, tratamentul cu antipsihotice poate avea astfel de efecte adverse, dar in anumite cazuri, este tratamentul care da cele mai bune rezultate, chiar daca pacientul nu are episoade psihotice sau nu sufera de schizofrenie, indiferent de forma sa.Antipsihoticele actioneaza, de obicei ca inhibitori la nivelul receptorilor nervosi asupra carora actioneaza dopamina si/sau serotonina.Suprimand aceste reactii si nivelul acestor hormoni, automat simptomele dispar sau cel putin scad in intensitate.Dar, problema este ca poti ajunge in extrema cealalta, de exemplu sa fii mai tot timpul obosit, sa dormi mult, sa mananci fara a simti ca esti deja satul, poti ajunge sa nu mai simti emotii precum dragostea sau empatia, inclusiv pot afecta relatiile sexuale.
De aceea, se incearca diverse tratamente, pana cand unul se potriveste astfel incat sa aiba efectele dorite, dar sa nu limiteze capacitatile celui ce ia medicamentul respectiv.
Din pacate, in Romania, ramura psihiatriei nu a evoluat foarte mult si se cunosc putine despre mintea umana comparativ cu alte ramuri ale medicinei.
Acum, daca tu ai o fobie si nu o anxietate in ceea ce priveste oamenii, atunci este clar de ce Xanax nu te ajuta.Pentru ca fobia nu numai ca nu se trateaza cu ajutorul medicamentelor, dar nici nu este considerata o tulburare de ordin psihic.Deci este clar ca la capitolul asta va trebui sa lucrezi singur.
Daca este anxietate, atunci sugereaza-i psihiatrului tau un posibil tratament cu Venlafaxina.Acesta ajuta si in cazul anxietatii sociale, dar te-ar putea ajuta si in cazul acceselor de furie.
Spre deosebire de Olanzapina, Venlafaxina inhiba receptorii serotoninei, iar efectele secundare difera fata de cele ale altor antipsihotice care actioneaza asupra receptorilor dopaminei sau avand un efect mixt asupra receptorilor D2 si D3.
Eu spun sa iti regasesti pacea interioara si sa nu iti pierzi timpul cu gunoaie,de exemplu acel extrement de fiinta cu care ti ai pierdut timpul,iesi afara din casa,numai fii asa paranoic,eu m-am intalnit si cu tigani =erau omenosi,chiar daca is rasist dar mi-a facut o impresie buna, sunt oameni si buni, rai, prosti, Romania draga de ea a fost in comunism apoi in democratie condusa de comunisti, repet nu iti pierde timpul cu gunoaie umane, ei nu sunt oameni
Ia și tu acolo o carte de psihiatrie cu boli și vezi singur unde te încadrezi exact
Nici eu nu am toate țiglele pe casa, dar unii chiar sunt idioți, nu știu de ce sunt oamenii asa de rai, de gunoaie.
Sunt sensibil, din cauza lor am ajuns asa, ura asta rasiala între Romani și Țigani, și repet ce vina am eu ca m-am născut asa? De ce trebuie sa sufăr eu pentru aceste minorități doar ca arat ca ei.
Mai ușor nevroticule ca faci riduri
Ești un copil, nu înțelegi din cauza unora ca eu le trag deși toată viata mi-am văzut de treaba și nu am furat de la nimeni nimic.
Du-te ca ai desene animate de vizionat.
Asta fac, stai liniștit a, da, nevroza se tratează. Dacă vrei și tu asta.
De unde ști ca am nevroza?
Ai studiat bolile psihice? Sau și tu ai asa ceva?
Ca tu tare sănătoasă ești
Nici după 5 ani nu ii spui omului de unde ești, asta denota paranoia.
Doar nu ai impresia ca oi veni eu după tine vreodată, sau cei care te plac de pe TPU.
M-am dus din nou în magazinul ala unde am făcut-o pe aia țigancă și era un Țigan gras cu ochelari de soare în magazin și lanț de aur se uita spre mine insistent și când m-am uitat spre el cică scuză-mă sanky sa ma dau eu la o parte sa ia el ceva din frigider, frigiderul era lângă mine.
Ăștia nu au pic de respect în ei, cum a nu ma enervez când ăștia ne fac de ras peste tot.
Oricum mi se rupe ca o sa ma catalogați voi rasist, pe Romani și pe Țigani nu ii suporta nimeni din Europa.
Te încadrezi la simptome. Sau o fi schizofrenie?
Și da, am citit la tratate de psihiatrie ca nici nu mai voiam sa vad vreo carte de orice fel... aveam nevoie de niște informații atunci, nu de placere
Ok, ne vedem în 5 ani.
Nu e, ca nu am halucinații vizuale sau auditive, realitatea distorsionata, delir sau paranoia, poate tu ai schizofrenie ca nu vrei sa spui nimănui de unde ești, și nu prea ieși din casa.
Acum toți care urăsc unii țigani și Romani au schizofrenie vezi ce răspunsuri puerile dai? Ai văzut măcar cati sunt pe aici care urăsc țiganii sau ai amnezie și uiți? Ce ar însemna că toți care avem ceva cu unele nații suntem schizofrenici nu?
Ce psihiatrie ai studiat tu când tu ești paranoia, nu vrei nimănui sa spui de unde ești, și stai numai pe TPU toată ziua ca un autist.
Schizofrenia presupune voci auzite, halucinații, paranoia, delir, realitatea distorsionata, ca te urmăresc extratereștrii, ca îți citesc unii gândurile sau ți le insereaza, ca ai impresia ca te urmărește careva, ca se tine după tine, eu nu am aceste probleme. Doar ura rasiala justificata. Tu pari analfabeta funcțională pe tema asta a psihologiei, habar nu ai boss ce e schizofrenia, sa nu mai zici în viata ta ca ai citit psihologia ca ești bata.
Eu în comparație cu tine am curajul sa ma întâlnesc cu unii pe strada, sa soun de unde sunt, sa stau cu ei la o poveste, tu nu ai curaj nici sa spui de unde ești, asa ca mai degrabă tu te încadrezi în aceasta boala.
Dincolo ma comportam exemplar, nu aveam nimic, cum mam întors în Tara asta de cocalar pac m-a luat și ANXIETATEA.
Nu în toate formele ai halucinații.
Cine a zis ca stau toată ziua? Tu ești ala mereu aici.
Tu când vezi unu pe strada te ia cu leșin
Eu în comparație cu tine prostuto ma pot întâlni cu unii, nu am paranoia ca tine înțelegi. Dacă ar afla cineva unde stai ai fugi de acolo, ești paranoia rău, eu stau de când mi-o murit mama dar mai ies, tu stai în casa de când lumea, mereu ești printre primele 5 locuri asta denota ca stai în casa mult și nu ai prieteni xnu ai cu cine sa ieși, ai o viata tipic autista.
Te întreabă omul frumos de unde ești frumos și nu vrei sa spui scuze ca îți spun dar tu chiar ai psihoza (paranoia)
De aia te-o i jurat raMLesS ca ești bolnava psihic, ai o forna de retard mintal. Sunt sigur ca omul te-o întrebat frumos în repetare rânduri câți ani ai, de unde ești, tu în comparație cu mine ai autism și paranoia... Mie nu mi frica sa le spun oamenilor de unde sunt eu, ma și vad cu ei dacă e, tu nu ai curaj nici măcar sa spui de unde ești, ești tupeista doar pe net, ai impresia ca o sa fi rapita sau cum spuneai ca eu te duc la produs nu la munca pai tu ai schizofrenie, eu doar sunt antisocial ca mulți alții de aici.
Uau,stau toată ziua în casa doar pentru ca răspund la 10 întrebări în alea 5 minute pauza? Interesant.
Una e sa te întâlnești cu cineva, pe strada și asta cu un tip abia cunoscut de pe net. Învață diferența.
Și tu te iei după ala... uite fix de aia nu mai zic ca după ce i-am zis o început cu înjurături. Și nu doar el de pe aici...
Te pot chema la psihiatrul meu sa vezi ca nu am asa ceca. Tu ai curaj sa vin cu tine la fostul psihiatru al tău?
Ai curaj sa spui de unde ești, câți ani ai, sa pui o poza cu tine aici cum o pus Ray, sa vorbim la telefon, sa ne dam Facebook ul, nu ai curaj.
Ești un copil autist
Iar ma compari cu prostii...
Tu de ce nu îți pui poza dacă tot și-o pus idolul tău?
Nop, tu dai multe răspunsuri, numai cu mine dai 20-30 de răspunsuri ipocrito
Esti pe primele locuri, nu ai cum sa dai 10 răspunsuri pe zi, nu ai cum sa ajungi pe locul 3 cu 10 răspunsuri pe zi, vezi ca ești paranoia?
Lasă că eu răspundeam la mult mai multe întrebări și nu ajungeam nici pe locul 5, tu ai fost și pe primul loc asta denota ca stai toată ziua pe TPU, și când nu stai te uiți la desene, dar nu ieși afara cu prietenii... Nu te ucide nimeni dacă spui măcar de unde ești crede-mă, nu te cauta nimeni, asa ai tu halucinații. Dintre tine și raMLesS el e mai sănătos.
Cine crezi ca o vina la tine sa te caute dacă spui unde ești?
Nu ești în stare sa porți o conversație matura, ești penela rău, nu ești în stare de frica sa spui când te întreabă omul nici de unde ești sau câți ani ai... Și nu te-am întrebat doar eu și nu au zis, și alții, și nici lor nu le-ai răspuns.
Ceea ce denota ghici ce? Psihoza, schizofrenie...
Ti am zis eu am curaj sa te chem la psihiatrul meu sau sa îți dau numărul ei tu nu ai curaj ca te ferești sa nu îți aflam bolile mintale.
Răspunde la subiect. De ce te ferești sa spui de unde ești?
De ce boala suferi?
Pai dacă ma prinzi în pauza csf
Plus ca e vorba de voturi, nu răspunsuri.
N-am fost niciodată pe primul
Dacă ai vedea ce vorbește pe discord, n-ai mai zici asta.
Era unu din același oraș și l-am văzut prin zona cum se uita pe la case.
Asta e, m-ai prins, am 50 plus una boli
Ma duc înapoi în scorbura sa ma uit la desene
De nu știu câte ori am vorbit frumos, te-am întrebat de 30 de ori și nu ai vrut sa spui de unde ești...
Crezi ca o sa fi rapita? Ca o sa te asasinam, ca, ce idei ai tu în capul ala blond ca o sa îți facem?
Prima oara când te întreabă cineva ceva, de ani sau localitate tu deja o dai în paranoia și vi cu texte puerile de copii de 10 ani în loc sa răspunzi serios.
Pai da poate sunt minor
It's called bad experience with strangers btw
Mai inyourmind lasă vrăjeala cu voturile ca o dai în penibil, voturile sunt alea : 10 folositor
3 amuzant și 7 inteligent
Tu ești toată ziua pe TPU nu mai mintii ca ma enervezi, e imposibil sa fi pe locul 2 sau locul trei cu câte un răspuns la 10 întrebări
E la mintea cocosului ce spui tu, nici sa minți nu ști.
Eu ma chinuiam sa ajung pe 7 sau 10 și dădeam mult mai multe răspunsuri ca tine și tot nu ajungeam.
Recunoaște macar cine ești, ce ești, și nu te mai da cine nu ești.
Ți am spus frumos ca dacă spui de unde ești nu are treaba nimeni cu tine, nu vine nimeni după tine sa îți facă rău z chestiile astea sunt în capul tău înțelegi?
Noi, sau eu doar vrem sa te cunoaștem atâta tot, nu sa venim la tine sa te rapim cum crezi tu.
Noi te iubim, nu îți vrem Raul naibii ce nu înțelegi?
Mie îmi ești draga rău dar îți bați joc de mine când te întreb ceva, ma iei la mișto sau îmi dai vot negativ la orice răspuns pe care ți-l dau.
Am recunoscut ca și eu am probleme dar tu ești prea de tot pe bune xte comporți ca un copil răsfățat de 8 ani.
Nimeni nu are treaba cu tine xte întrebam ca vrem sa te cunostem
Am vrut sa te iau cu mine la lucru și tu îmi spui ca vreau de fapt la produs sa te duc, ferească Sfântul.
Încă o chestie ciudata, te exprimi ca un băiat, vezi?
Te mai miri de ce te face lumea nebuna sau ciudata.
Și daca ai 15 ani sa presupunem nu poți sa spui de unde ești?
Și asa ai spus ca te muti de acolo nu?
Cam multe te deranjează...
Pai da poate sunt asa puțintel băiat
N-am spus ca ma mut mâine.
Mai ce nu înțelegi ai retard ca îmi place de tine,, nu merit și eu măcar un răspuns sa îmi spui de unde ești?
Ce gânduri îți vin în minte când te întreabă un străin de unde ești?
Ca vrea sa îți facă rău? Ca afla unde stai? Ca o sa te răpească?
Vorbesc deja de atâta timp și nu ai bunul simt sa îmi spui de unde ești, pai nu ești tu cea nebuna dintre noi doi?
Măcar în privat îmi poți spune ca nu o sa spun nimănui, eu nu am prietenii cu nimeni de aici... Dar normal tu ai boala ta și ai numai suspiciuni
Ajung și eu odată pe săptămână în top 5 și ma invidiezi of of plus ca tu ești deasupra mea în top.
Ma duc înapoi la extratereștrii mei, măcar ei ma înțeleg
Taci, ca săptămâna trecută când eram eu pe 1 tu erai pe trei.
Odată la zece ani îmi place și mie de o fata și nici nu vrea sa îmi spună măcar de unde e, vezi ce nesimțita ești?
Pai ce zic, uite cine petrece toată ziua pe TPU
Asta e, poate în următorii 10 o sa fii mai norocos
Ști ceva?
Ești un copil ratat
De ce i-ai dat la gusticela ignore?
Ea mi-a dat mie, am aflat din întâmplare săptămâna trecută nici n-am mai vorbit de ceva vreme și hop ignore.
N-am zis niciodată ca sunt un adult
Deci ai 15-16 ani.
Și de ce nu ai zis asa sa nu mai îmi pierd timpul cu tine de pomana?
Vrei sa îmi dea ăștia pedeapsa de vârsta ta? dar eu la 15 ani nu eram asa speriat ca tine încât sa nu spun nimic despre mine.
Vrei sa pari interesanta pe TPU când tu de fapt ești un copil de 15 ani.
Mi-am pierdut timpul degeaba cu un copil. Oricum și altele sunt asa ca tine dar tu prea de tot ești.
Da, da. Asta nu e site matrimonial și rahat, de parca numai acolo poți cunoaște oameni.
Eee experimentezi viata de pușcărie
Da' nici copil n-am zis ca îs
Ești un gay prost sau o proasta ce are numai desene în cap.
Mars, nu vreau sa aud de tine.
Uuu o dam pe înjurături... mișto, continuă, continua, nu te opri
Eu personal nu am nimic cu tiganii, cu tiganii care isi vad de treaba lor, dar tiganii aia care stiu numai sa fure, sa ameninte si sa injure, pai evident ca nu ii suporta nimeni, aia nu au ce cauta intr-o lume civilizata, locul lor e la puscarie
Pai așteptăm să răspundă userul floareasoarelui26 care o terminat rezidențiatul în psihiatrie :*
Îmi cer scuze încă o data ca am vorbit asa cu tine, te rog sa ma ierți :* mam simțit ultimul gunoi sincer, toată seara mam simțit aiurea. Te pup și te rog sa ma ierți supica
Pai răspunde la întrebare, nu sunt expert, știu ce au alții, dar nu știu ce am eu
De aceea sunt unii psihologi care merg la alți psihologi
Încearcă sa gândești litle bit.
Daca excesele de furie si de ura au o cauza patologica, deci neuropsihica, poti discuta cu medicul tau psihiatru despre posibilitatea de a lua carbamazepina pentru o perioada pentru a vedea efectele.
Acest tratament functioneaza mult mai bine in cazul persoanelor care prezinta episoade de furie ce au la baza o predispozitie patologica, inclusiv in cadrul tulburarii explozive intermitente (nu spun neaparat ca este cazul tau, dar este un exemplu).
Daca aceste episoade au, insa, o cauza afectiva, bazata strict pe emotii, atunci tratamentul medicamentos care da rezultate mai bune este cel pe baza de antipsihotice, ca de exemplu olanzapina.
In plus, poti incerca psihoterapia in vederea dezvoltarii unei mai bune gestionari in ceea ce priveste furia.
Dar, cel mai bine ar fi sa vorbesti cu medicul tau psihiatru despre aceste probleme si sa ii explici ca actualul tratament cu Xanax nu iti prieste.
Parca am carbamazepina nu știu dacă pot lua împreună cu xanax, pot lua? Sau separat?
E din cauza emoțiilor cred cauzate de fobia sociala, reacționez involuntar, fiindcă chiar oamenii îmi provoacă aceste stări dar eu în general am o părere proasta despre Romani și Țigani deși știu ca nu sunt toți la fel.
Deci tulburare exploziva intermitenta? Interesant, vad ca cunoști msi bine ca mine psihologia, dar tu ai terminat rezidențiatul în psihiatrie parca.
Mai, orice sa fie dat numai sa nu fie altceva mai grav precum psihoza, dar medicul mi-o spus doar ca am o anxietate sociala urata atâta tot și depresie, am întrebat-o de psihoza dar o spus ca nu am asa ceva.
Am mai luat pe anxietate olanzapina ca o văzut ca nu merge nimic pe anxietate și mi-o dat olanzapina și cum o luam seara cum ma adormea și ma îngrășat 12 kilograme deci nu m-a ajutat olanzapina, nici rispen când credea ca e episod psihotic de fapt era anxietate generalizata și în casa aveam impresia ca lumea vrea sa îmi facă ceva, ca complotează ceva, pune ceva la cale, uite ca au trecut stările alea, în casa ma simt foarte ok nu am nici o problema, doar când ies afara simt o frica nejustificata și când vad țigani de ăștia mai bruneți, mi se faca scârbă și mai tare ma ia anxietatea.
Un țigan stătea lângă mine la casa în profi și purta ochelari de soare în magazin și avea lanț de aur la gat și se uita insistent către mine, apoi m-am uitat urat și eu către el și imediat s-o dus sa servească ceva din frigiderul care era spre direcția mea, nu știu dacă se uita la mine sau la frigider sa își ia ceva, dar cu 2 zile în urma am făcut-o în magazin pe una țigancă ca s-o băgat în fata mea și am început sa înjur.
Deci când vad țigani de ăștia închiși la culoare ma enervez rău, are legătură cu problemele cred de acum câțiva ani când unu mi-o făcut rău, de acolo mi se trage fobia sociala.
Tulburarea mentionata era doar un exemplu, dar ea are drept cauza o predispozitie patologica pe care tu poate ca nu o ai, din moment ce spui ca aceasta furie are la baza anumite emotii.Insa aici, tu stii mai bine cum si cand se manifesta aceste episoade.
Din pacate, tratamentul cu antipsihotice poate avea astfel de efecte adverse, dar in anumite cazuri, este tratamentul care da cele mai bune rezultate, chiar daca pacientul nu are episoade psihotice sau nu sufera de schizofrenie, indiferent de forma sa.Antipsihoticele actioneaza, de obicei ca inhibitori la nivelul receptorilor nervosi asupra carora actioneaza dopamina si/sau serotonina.Suprimand aceste reactii si nivelul acestor hormoni, automat simptomele dispar sau cel putin scad in intensitate.Dar, problema este ca poti ajunge in extrema cealalta, de exemplu sa fii mai tot timpul obosit, sa dormi mult, sa mananci fara a simti ca esti deja satul, poti ajunge sa nu mai simti emotii precum dragostea sau empatia, inclusiv pot afecta relatiile sexuale.
De aceea, se incearca diverse tratamente, pana cand unul se potriveste astfel incat sa aiba efectele dorite, dar sa nu limiteze capacitatile celui ce ia medicamentul respectiv.
Din pacate, in Romania, ramura psihiatriei nu a evoluat foarte mult si se cunosc putine despre mintea umana comparativ cu alte ramuri ale medicinei.
Acum, daca tu ai o fobie si nu o anxietate in ceea ce priveste oamenii, atunci este clar de ce Xanax nu te ajuta.Pentru ca fobia nu numai ca nu se trateaza cu ajutorul medicamentelor, dar nici nu este considerata o tulburare de ordin psihic.Deci este clar ca la capitolul asta va trebui sa lucrezi singur.
Daca este anxietate, atunci sugereaza-i psihiatrului tau un posibil tratament cu Venlafaxina.Acesta ajuta si in cazul anxietatii sociale, dar te-ar putea ajuta si in cazul acceselor de furie.
Spre deosebire de Olanzapina, Venlafaxina inhiba receptorii serotoninei, iar efectele secundare difera fata de cele ale altor antipsihotice care actioneaza asupra receptorilor dopaminei sau avand un efect mixt asupra receptorilor D2 si D3.
Și pe Facebook și alte rețele am văzut o ura rasiala ieșită din comun între Țigani Și Romani, xenofobism, jigniri extreme, și de o parte și de cealalta, citeam o mulțime de comentarii, chiar sunt prosti rău de tot unii, ma refer la ambele tabere, și Rromii fac rău pe unde se duc și Romanii.
Când naibii o sa fim oameni?
De aia mi scârbă mie de unii Romani și Țigani, sunt plini de răutate, de dușmănie.
Da, mam gândit la treaba asta sa știi de multe ori. Am mai făcut Taekwondo când eram mai mic.
Mulțumesc pentru răspuns.