Buna,dragii mei! Am si eu cateva ganduri de spus despre mine,mai bine spus o poveste,o sa imi scriu gandurile aleatoriu,asa cum imi vin in cap, daca printre voi sunt psihologi/psihoterapeuti, sunteti bineveniti! Pur si simplu am ajuns la limita suprema de toleranta, eu nu stiu cum de am supravietuit pana acum.De ceva timp incoace,ma simt tulburata psihic, anul acesta am licenta, vreau sa muncesc din plin ca sa o pot lua cu brio (sunt la psihologie btw). Dar...problema sta in felul urmator: nu ma simt bine cu mine insami, nu vad nimic bun la mine, ma compar prea des cu ceilalti, imi e tare dor de colegii de facultate (cand am cursuri si ma gandesc mai profund, constientizez cu adevarat ca de fapt tot ceea ce vad e un ecran si atat). Nu mai suport pandemia asta, vreau sa vad oameni, vreau sa simt oameni, poate pare absurd ceea ce spun acum dar nu am nimic din ce imi doresc, nu am nicio satisfactie, totusi, cred ca e mult spus ca imi urasc viata. Ai mei m-au presat cu carnetul de conducere ca vai ca implinesc 22 ani la anul si ca ce am asteptat pana acum. Ma simt grasa, am vrut sa merg la sala, dar am avut ghinionul sa se inchida din cauza virusului. Simt ca am amanat prea mult unele lucruri si acum imi pare rau si se vad efectele. Simt ca nimic nu mai merge cum trebuie. Vreau sa fiu eu autentica si originala, asa cum sunt eu, dar nu stiu cum.Am prieteni, imi e teama sa le cer ajutorul nu ca nu as avea incredere in ei,dar nu imi place sa ii impovarez cu problemele mele. Imi e frica, imi e teama sa traiesc, imi e rusine sa apelez la un psiholog si ai mei nu m-ar lasa, ca m-ar crede o nebuna. Starile mele se schimba cam des, acum sunt trista si plang si peste 10 minute sunt fericita. Ma compar prea mult cu ceilalti("Cum ar fi sa traiesc viata lui X?"), simt uneori ca si cum realitatea mea e deformata de atatea ganduri care ma mutileaza, chiar ma gandeam daca nu am Borderline...Ma simt uneori influentata de cei din jurul meu, vreau sa nu imi mai pese si cred ca problema mea e legata de faptul ca nu am o identitate cristalizata (nu stiu cine sunt cu adevarat si ce vreau sa fac). Simt ca pandemia asta m-a dezumanizat, chiar am avut impresia acum ceva timp ca am tulburari de memorie (de exemplu,ma uitam la parintii mei si da, constientizam Slava Domnului ca sunt parintii mei, mai mult eram confuza). Vreau sa imi gasesc adevarata identitate, vreau sa imi pese mai mult de mine ca sa pot reusi tot ceea ce imi propun sa fac. Uit lucruri importante de la atata gandit excesiv,simt ca nimic nu mai merge bine si ca totul a fost un esec anul asta. Si cred ca ar mai fi de spus, dar ma opresc aici. Va multumesc nespus de mult pentru toti care ati citit pana aici, sa va binecuvanteze Domnul cu tot ceea ce va doriti! Apreciez enorm! Va rog doar sa ma ajutati si sa nu ma judecati! Multumesc din suflet!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook