In opinia mea perfectiunea e acea stare in care toti am vrea sa ajungem, insa niciodata nu o vom atinge.
detest si iubesc perfectiunea in acelasi timp.
o iubesc pentru ca prin felul meu de a fi si de a face anumite lucruri incerc sa ating acel calificativ "perfect"
o dispretuiesc pentru ca perfectiunea ar insemna limita la ceea ce pot face, nu va mai exista loc de imbunatatire loc de imaginatie iar pentru cineva ca mine ar fi din nou monotonie completa.
Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit, ideal, care face pe majoritatea oamenilor invidiosi, speriati fiind la ideea cum ca un seaman de-al or ar putea atinge perfectiunea, desi in realitate nu e asa. Ar putea fi privita, aceasta perfectiune si ca o fobie comuna a societatii.
Un exemplu ar fi Eminescu : in "Scrisoarea I " el deja stie si scrie ce vor spune cei care il urasc dupa moartea sa, pentru ca le e ciuda ca ei nu isi pot depasi conditia de om, astfel incat nu vor ca nimeni sa o depaseasca, nimeni sa fie perfect. Drept urmare, il 'murdaresc' si pe el cu jigniri pentru a arata ca nimeni nu e desavarsit.
Un punct dupa care multi alearga, dar se impiedica si raman in urma.
In viata e important sa fi tu nu ce vor altii sa fii.
alexx102428 întreabă: