Buna.
Mulți îmi spun că sunt închisă că nu comunic,sunt neatentă, că nu am o gândire sănătoasă/rațională am observat și eu asta,nu îmi dau voie să fiu eu,nu îmi exprim sentimentele, gândurile.Mă afectează aceste remarci, mă întreb unde e greșeala,mi se pare că nu sunt un om normal atunci când alte persoane imi spun că nu e ok ce fac,unde greșesc? Ce e stricat la mine? Ce nu funcționează bine la mine? De ce nu prea mă plac oameni? De ce nu sunt conștientă de mine de emoțiile mele? De ce am impresia că nu știu nimic și că alții le știu pe toate?
De ce nu conștientizez ceea ce gândesc, ce simt, ce se petrece în jurul meu? De ce mi-e frică să vorbesc cu oamenii? La cei 22 de ani ai mei am ajuns ca o legumă, văd alți tineri plini de energie, plini de încredere de curaj, eram într-un microbuz in spatele meu erau doi băieți nu cred că aveau mai mult de 17 ani care aveau niste idei și concepții de am rămas uimită, stăteam și mă gândeam uite mă ce inteligenți sunt, eu care am 22 de ani nu gândesc așa.Pe lângă asta nu prea îmi place orașul, iesitul prin mall,unghiile cu gel,nu îmi place să stau să bârfesc cu fetele,nu îmi place să mănânc in oraș,nu îmi place să port ceas la mână sau diferite accesorii,da poate o pereche de cercei micuți când și când, nu judec pe nimeni că face invers dar eu asta sunt.Iar faptul că eu nu sunt așa îi face pe alții să creadă că sunt înapoiată că nu cunosc ce e in ziua de astăzi, am experimentat și eu dar când am văzut că tot se aprofundează lucrurile și că îmi fac rău m-am oprit.Nu vreau să fiu un cal de curse mânat de gânduri deșarte

Buna! sunt exact la fel. imi este extrem de greu sa imi fac prieteni si sunt introvertita, ma plictisesc rapid si ma simt trista. cred ca e din cauza presiunii care este pusa pe mine. cand incerc sa fiu mai optimista si sa vorbesc mai des si sa imi fac prieteni, ma fac de ras. incerc sa abordez diferite subiecte care par interesante si nimeni nu imi intelege pontul. pot comunica mai bine cu oamenii mai in varsta / adulti si sunt 100% sigura ca problema e la mine. imi pare rau ca impartasesti acelasi lucru cu mine, este oribil

Stricat e faptul ca nu doresti ajutor profesional si tot repeti intrebarile in speranta ca oamenii de aici te vor ajuta cu ceva, orice.

Și eu sunt ca tine în ultima perioada. Îți place să ieși în oraș, sa mănânci în oraș, sa porți ceas,și restul,dar nu îți mai place ca nu mai ai confidenta în tine. Tu nu mai ai pentru ca,ai o forma de anxietate,de frica de nou,de necunoscut.
Mai mult ca sigur ai avut o copilărie grea din cauza părinților, sau ai fost abuzata psihologic de către colegii tai,sau cei cu care îți petreceai cel mai mult din timpul tău.
Tu cred ca trăiești în trecut,ai rămas blocata în trecut implicit gândurile tale tot acolo duc.
Probabil o persoana sau mai multe te-a demoralizat și ti-a pus la îndoială capacitățile intelectuale.
Nu ai retard mintal,nu ești idioata sau nebuna,ești chiar normala,dar nu mai ai deloc confidenta în tine,ai moralul la pământ asta dim cauza faptului ca te-ai ascuns sub o piatra si ales sa nu ieși din zona de confort.
Suntem mulți ca tine, și aici sunt mulți ca tine,ei nu au curaj sa își spună problemele,unii au probleme mult mai majore decât ale tale,dar nu au puterea de a posta,tu ai bravura de a posta mereu ce te framanta,asta e un semn bun ca vrei sa îți depășești condiția, și vrei sa revi la normalitate.
Probleme cu memoria,cu atenția, cu retinerea ai pe fondul depresiei și a anxietății, ai funcția cognitiva afectata.
Retard mintal cum crezi tu și ai postat nu ai, ai un IQ normal, nici mare nici mic, ci mediu, ești un om normal!

Eu îți sugerez sa mergi câteva ședințe la un psiholog, nu ai nevoie de multe, minim 10 ședințe te vor schimba foarte mult și,cred eu ca te va pune pe picioare. In rest, ai grija la alimentație, la ceea ce gândești despre tine, la gândurile negative, la percepția de sine, și fa sport, eventual schimbați cât crezi ca poți stilul de viata, și tiparul de gândire.
Eu te încurajez sa mergi la un psiholog! Și nu uita ca ești un om normal doar ca nu ai oamenii potriviți lângă tine care sa te ajute sa crești din orice punct de vedere.

Cheia este sa faci pasi marunti si contanti. Fa o lista cu ce vezi tu ca fac oamenii in general si nu faci tu in majoritatea timpului lor liber, taie de pe lista viciile si chestiile care iti fac rau, si incepe primele doua luni sa practici doar una si cea mai usoara de acolo. Apoi daca te-ai invatat cu ea, mai adauga inca una iar pentru doua luni, si tot asa. E aproape imposibil pentru noi introvertitii, cei care am avut antecedente depresive, sa ne schimbam radical. Totul trebuie facut cu pasi marunti si constanti.
Ai fi uimita la final peste cativa ani, sa vezi ca ar putea si tie sa-ti placa iesitul in oras cu prietenii, unghiile cu gel, accesoriile, etc.
Imi aduc aminte ca si eu ziceam la fel prin liceu, cand eram si mai introvertit decat acum. "Nu ai sa ma vezi pe mine purtand ceas la mana, bratari, blugi rupti, un job in care pot evolua constant, o facultate pe care sa o urmez..." Si uite-ma acum, am taman ce nu am crezut ca o sa am vreodata . Cauta si un ajutor specializat intre timp ( psihoterapeut ). Si impreuna cu el/ea, ai sa poti trece si peste asta intr-un timp relativ mai scurt.

Si ce faci tu zilnic, la cei 22 de ani, ai tai?

Nu ai nimic stai linistita, mediul de unde vi e de vina, daca spui ca cei din jurul tau te acuza si te descurajeaza mereu de aia te-ai inchis in tine.
Cat despre felul tau de a gandi e net superior fata de ce vezi zi de zi pe strada, crede-ma.