Bună!
Problema mea este urmatoarea, am avut o prietena, mai bine zis o persoana pe care o credeam cea mai buna prietena. M-a tradat in niste feluri groaznice. Dar nu e vorba numai de asta, a continuat sa imi faca rau, m-a barfit(asta fiind cel mai mic lucru dintre toate), efectiv mi-a facut atata rau ca ma mir ca mai sunt acum in picioare, si nu e o copilarie.
Am 19 ani sunt la facultate, acum nu mai avem nici o legatura.
De peste 2 ani nu mai vorbim. Dar nici nu as mai vrea vreodata. Pentru nimic in lume.
Problema este ca inca nu pot sa trec peste, peste toate acele nedreptati, inca ma doare sufletul pentru tot ce mi s-a intamplat fara sa am cea mai mica vina. Nu stiu daca ati trecut vreodata printr-o nedreptatea foarte mare...dar dureaza enorm de mult sa iti revii. Niciodata nu voi uita si nu am nevoie sa iert.
Dar ideea e ca desi a trecut atata timp inca am cate un nod in gat, inca is foarte trista, si nu ar fi o problema daca chestia asta nu m-ar impiedica sa fac suficient de bine unele activitati si lucruri necesare pentru viitorul si viata mea.
Sincer, am incercat in toate felurile sa nu mai imi pese, nu sa uit, ci sa merg mai departe cu o alta atitudine. N-am reusit, doar am ascuns sentimentul. E prima data cand cer ajutor undeva.
Imi cer scuze ca m-am cam lungit cu mesajul, sper sa se inteleaga ce vreau sa spun si ca are cineva niste raspunsuri si sfaturi pentru mine.
P.S Mai citesc carti, ma plimb, invat. Nu am un iubit, si asta nu se poate scoate peste noapte. Am crezut mereu ca daca as avea o viata ceva mai interesanta, sau persoane noi in viata mea ar fi totul mai bine. Dar cum am zis, asta nu vine peste noapte.
Deci... orice sfat va fi binevenit.
Ordonare:
După relevanţă
Oamenii pot fi mai idioţi şi răi cu o gratuitate mai mare decât te aştepţi, nu e o surpriză. Nu văd de ce continuă să te afecteze.
Răspunde
Trebuie sa treci peste oricat ar fi de dureros si eu am patit niste lucuri urate ce m-au marcat foarte mult dar am facut tot posibilul sa merg inainte.
O sa iti gasest la un momentdat o prietena sau un iubit cu care vei putea discuta toate lucurile astea si te vei putea elibera sufleteste si te vei linisti atunci cand vei vedea ca cineva te intelege.
Ești la facultate și acolo vei cunoaște oameni noi se vor lega prietenii vei socializa. În legătură cu persoana care ți a făcut rau nu mai lasa sa te afecteze. Treci peste. Încearcă chiar sa o ierți în sufletul tău sa zici ca atât a putut acea persoana ca a fost limitata și ca pe tine experienta aia te a întărit și ai învățat ceva și ca exista o karma și fiecare va plăti cumva... Poate trebuia sa ii spui la momentul acela cât te a rănit sa te descarci cumva. Oricum nu mai lasă să te afecteze povestea din trecut.
Tocmai asta este, am incercat sa fac sa nu mai mai afecteze. Dar sufletul meu e pur si simplu inca asa : afectat. P.S Nu sunt pur si simplu rautati, ea aproape ca m-a nenorocit cu totul. Nu pot sa povestec ar fi prea lung.
Si...i-am spus atunci, m-am umilit spunandu-i. Si lucrurile nu s-au rezolvat.
Multumesc mult de sfaturi, m-a m-ai ajutat!
Răspunde 
Bun, ai scris peste 50 de rânduri în care efectiv te plângi de o situație din trecut peste care consideri că nu poți trece fără a intra în vreun detaliu care să indice cauza reală a grijilor din prezent.
Ai încercat să vorbeşti în realitate cu cineva despre ceea ce te apasă?
Trust me, it's liberating.
Însă acea pers. trebuie să fie dispusă să te asculte fără să te judece (anyone with some brain/good sense will do).De la colegi la profesori, fam. şi prieteni până la simple cunoştințe.
Axează-te pe ceea ce a declanşat inițial consecințele din întrebare.
P.S. prietenii nu vin peste noapte dar nici în ani de zile iar ceasul ticăie fără milă. Orice moment oportun este chiar cel de acum."Pe mâine" devine foarte uşor "la anul".
Paşi mărunți, dar siguri.
Am fost foarte umilita. Si oricat de rau ar suna, eu consider ca este si normal sa ma enerveze inca. Au fost niste nedreptati care m-au afectat pana in prezent, au distrus o parte a vietii mele. Persoana aceea acum nu mai poate de bine in continuare. Is constienta ca s-ar putea sa apr paranoica fiindca si dupa atata timp nu mi-am refacut viata, dar nu am avut cum.
Nu stiu daca ai trecut vreodata printr-o umilinta, printr-o nedreptate care nu a mai fost pedepsita.
Uite, sa stii ca de asta si in cazul hartuirilor si a problemelor de natura legale este necesar ca victima sa declare asta politiei. Sa nu ramana totul chiar... fara nici-o rezolvare pentru ea, si pedepsire pentru acea persoana.
Nu am mai detalii fiindca ar fi prea lunga povestea. Si nu simt eu nevoia neaparat de detalii.
Tocmai.Aici te-nțeleg, nici eu nu m-aş deschide pe internet.De-aia ziceam să discuți cu cineva palpabil, e altfel de conexiune şi poate va putea să te îndrume mai bine.
"Nu stiu daca ai trecut vreodata printr-o umilinta, printr-o nedreptate care nu a mai fost pedepsita."Nu eşti singura, mulți am trecut prin aşa ceva.Iar la mine a fost de proporții haotice, în final am avut câştig de cauză fiindcă am fost susținută şi ajutată dar pe de altă parte mi-am intensificat o altă schemă dezadaptivă creată de mai de mult.Am trecut peste frustrarea că cine trebuia pedepsit şi umilit n-a fost, că unul inocent cade mai repede şi tot aşa; după nişte ani de zile.Cine nu îşi ia apărarea pentru el/ea e din start la pământ.
Experiențele în genul te înrăiesc, mult.
E mai dificil uneori sa spui cuiva in,, lume reala,,. Dupa mine e mai ok asa, exista dezavantaje la faza cu palpabilul si discutiile fata in fata cu cineva, fiindca iti stie identitatea. Si, dupa cate se pare nu stii nimanui ce ii da prin cap la un moment-dat. Iar familia... pe familie nu ma pot baza. Asta este. Timp de psiholog nu am si nici nu as vrea sa merg. Pur si simplu, nu e ceva de genul meu.
Daa., foarte tare te inraiesc, te fac mai dur. Dar din fericire corectitudinea nu ti-o schimba. Niciodata pe lume nu as face altuia ceea ce mi s-a facut mie.
Ideea este urmatoarea: exact cum spui tu, exista frustrari si in cele din urma treci peste ele. Dar momentul in care se intampla asta, mai bine zis timpul fiindca nu e ceva de moment, e foarte greu de controlat. Am incercat luni de zile sa ma lupt si sa trec peste. Luni...nu am reusit. Eu sunt rationala. Dar chiar daca imi repet ca nu merita, ca am o alta viata inainte, asta nu ma ajuta.
Mai ales dimineata cand inca nu mi-am pus ordine in ganduri ma trezesc plina de amaraciune. Dimineata si noaptea tarziu e cel mai greu.
E o nedreptate nespusa. Toti apropiatii mei cred ca am trecut peste. Mai mult nici nu stie cineva cate rele mi s-au intamplat de fapt. Familiei nici nu i-ar da prin cap prin ce trec eu zilnic. Par ok. Dar stii de ce nu pot sa spun? M-ar certa si m-ar judeca teribil, asa a fost mereu. Nu a avut nici in trecut rost si nici acum nu are. Nu mai am chef de a fi judecata.
Sper ca voi fi mai bine totusi.
Bine zis, extrem de bine:,, Cine nu isi ia apararea pentru el/ea e din start la pamant.,,
"E mai dificil uneori sa spui cuiva in,, lume reala,,. Dupa mine e mai ok asa, exista dezavantaje la faza cu palpabilul si discutiile fata in fata cu cineva, fiindca iti stie identitatea." Gandeşte-te că alții sunt nevoiți să îşi dezvăluie identitatea pentru a-şi putea face dreptate. Există victime reale ale abuzurilor de orice fel. Dacă ai privit vreodată reportaje şi/sau scurt-docs ale confesiunilor unor astfel de oameni care fiecare prezintă şi cară în spate o poveste ce le-a marcat viața: de la abuz de subst. (adicții) la abuz sexual/trafic de carne vie, prizonieri născuți în lagăre de concentrare şi până la experimente med. pe oameni neoficializate şi neortodoxe etc; ai înțelege altfel...
Ei sunt printre cei ce ne arată o parte mai puțin plăcută şi cunoscută a societații, ei sunt cei ce se expun şi îşi periclitează imag. de sine şi îşi pun în risc viața pentru a face lumină asupra unor reale nedreptați din această lume.
Multora le este frică şi ruşine inițial, să nu te indoieşti de asta. Dacă, într-un final, îşi găsesc curajul de a vorbi in the open fără frica de prejudicii oare alții de ce nu ar putea vorbi cu o singură pers. despre ceva mai mult sau mai puțin personal din viața lor? Ce îi împiedică? A, lipsa de voință? Auto-izolarea? Aici înseamnă că deja ți-o faci cu mâna ta.Greşesc?
Lasă familia deoparte în ceea ce priveşte,, amărăciunea" dacă ții la conştiința lor în calitate de păeinți.Dar poți lua acest risc cu altcineva; ți-am zis, oricine deschis şi cu bun simț se califică.
Este firesc că nu toți te vor înțelege, dar asta înseamnă să îți asumi. Face parte din procesul tău de dezvoltare.
Am câteva exemple de cazuri chiar urâte ale unor cunoştințe ce-mi vin acum în minte, şi nu sunt tocmai din cele izolate.
Realizez acum că ce ne deosebeşte cel mai mult este rezistența la stres pe care o are fiecare.Eu nu aş rezista în pantofii altuia şi viceversa.
Până la urmă trebuie să te confrunți singură, tu alegi cum.
Am citit comentariul. Ce ma face sa nu spun? Faptul ca nu m-ar face sa ma simt mai bine.
Si doar asta caut. Fiindca nu ma mai complic ca in trecut cu,, felul in care ar trebui sa fac unele lucruri,,
"Faptul ca nu m-ar face sa ma simt mai bine."Aşa o fi, dar nici nu dai nimănui şansa să se apropie.
Referitor la un sfat: dacă ai o pasiune (chiar domeniul pe care-l urmezi la facultate) concentrează-ți gândurile şi acțiunile intens pe aceasta şi în viitoarea carieră. Astfel,, amărăciunea" personală îşi va grăbi cu mult procesul de estompare în timp. Însă, de reținut, asta înseamnă indirect să eviți.
Nu vei avea niciodată-niciodată un buton de delete la îndemână. Doar un subfolder de "aici nu se intră".
Multumesc foarte mult! Asa o sa fac. O sa ma concentrez pe asta...Si pe visele mele!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
