Se lasa seara,frigu'ncet se lasa,
Si nimanui de mine nu ii pasa.
E-atit de cald si-atit de frig in casa
Si noptile din ce in ce m'apasa.
O stea pe cer se-aprinde-n vilvataie,
Mi-e sufletul pustiu si inima ma doare,
Ma tot intreb:cit mai am Doamne?
Nu mai am somn si noaptea e prea lunga,
As vrea sa dorm ca inima-i plapinda.
Ma rog la tine, Doamne,
Ca sa ma odihnesti,
Am obosit sa lupt, Intreb:pe unde ESTI?
Te-am scris în mii si mii de rânduri,
Iar vorbele se-ascund mereu,
Acum ca stiu sa aflu gânduri
Din care greu mai ies si eu.
Am smuls din piatra de hotare
Doi pasi ramasi în amintiri
Si am privit încet cum moare
Iubirea strânsa din priviri.
Ramân cu patima-n uitare
Mai multe cioburi de cuvânt,
Ce rani adânci, sau mai usoare
Aduc mereu, caci înca sunt.
Si din uimiri neîntinate
Ce ochii umplu si golesc,
Ma uit la coiburile toate
Si iarasi plâng, si-mi amintesc:
Un ciob pastreaza viata toata,
Un altul strânge întristari;
Iar mii si mii de cioburi, iata,
Sclipesc în soare, de dureri.
Ascult orbita de cuvinte
Cum cioburile se opresc.
Iar mici uitari si vorbe sfinte
Ajung în mine si-mi soptesc:
"În spatiul negru al uitarii
Un punct de alb va exista.
Nu da singuratatii marii
Si ciobul ce te va salva."
Cu greu mai stiu acum si eu
Prinsa de mult prea multe gânduri,
Ca vorbele, cioburi mereu,
Iar m-au ranit din mii de rânduri.
pisiiiiii întreabă:
CllaraCllary întreabă: