Bună seara/dimineața, stând să reflectez asupra vieții mele, am descoperit o chestie care mă înspăimântă și aș dori păreri de la voi pentru că eu personal, nu mă pot decide dacă sunt bolnav psihic sau doar este o lipsa a maturizării. Am 25 de ani, de la 18 am ales "calea străinătății", am avut diverse locuri de muncă, dar toate "demisiile" mele aveau ceva in comun: ori renunțam eu ca să nu ajung prin pușcării ori eram dat afara pentru comportament abuziv, violenta etc. Sunt vulcanic, dar eu cred despre mine că nu sunt un om rău. O data, am plâns vreo 10-12 minute continuu când am văzut niște imagini cu o fetiță care suferea de cancer, mi-a rupt inima chipul ei aflat în suferință.
Nu sunt capabil de o relație, pur și simplu mă plictisesc. Recordul este de 3 săptămâni (nu cred că au fost 3 săptămâni în cap) și din nou apelez la escorte.
Nu sunt lingușitor, pupincurist (și cred ca e un mare dezavantaj in zilele noastre), la actualul loc de muncă deja, "am epuizat" toți șefii, sefuții până și coordonatorii, nu mai am cu cine sa mă cert (o alta chestie pe care am remarcat-o la acest capitol, este că în momentul în care am neînțelegeri cu "gradele" de mai sus, folosesc foarte mult sarcasm, ironie și nu știu dacă asta e normal, e un defect psihic sau poate o forma de apărarea a subconștientului meu pentru a nu degenera lucrurile).
Nu am țeluri și nici obiective, am renunțat la planuri pentru că toate mi-au eșuat. Singura mea ambiție este sportul. Cel mai umed vis al meu este de a îmbrăca haina militară și de a ajunge să execut misiuni în teatrele operaționale, dar cred despre mine că nu am suficient sânge în instalație sa-mi îndeplinesc visul așa că rămâne doar un vis umed. Mă opresc aici, am incercat sa va ofer câteva exemple care sa acopere o rază cât mai complexă a vieții în încercarea de a va face o idee cat mai amplă. Simțiți-va liberi la lăsat comenatrii, păreri, sfaturi. Le voi citi pe toate cu o maxima curiozitate, promit.
P.S habar n-am ce categorie sa aleg.
Ordonare:
După relevanţă
Ti-as spune sa te duci sa te inrolezi in Legiunea Straina, dar, cu profilul psihologic ce il ai, s-ar putea sa nu faci prea multi purici pe acolo. Acolo, ca sa treci toate testele de anduranta, trebuie sa ai un psihic bine pus la punct. Dar, cine stie? Am mai spus eu despre un prieten, un tinar rebel ca va avea de suferit in armata, si a fost exact opusul, cand am mers la el la juramint, am descoperit ca armata ii venea manusa, a ajuns sa fie printre primii din acea unitate militara. Poate ca putina armata nu ti-ar strica. Cel putin acolo nu vei putea sa urli la sefi, sa te iei de ei 
Altfel, doar un psiholog te mai poate ajuta.
Răspunde
Răspunde 
"Sangele in instalatie" nu e marea problema, problema e ca armata implica obedienta, faci ce spun ei sa faci - fara discutii sau comentarii si sa te fereasca cerul sa te apuci de ironii si sarcasm cu superiorii.
Iti recomand sa apelezi la un terapeut bun alaturi de care sa parcurgi tot traseul vietii tale. De asemenea, un coach de dezvoltare personala asta dupa ce termini sedintele de terapie.
Acolo vei descoperii, intelege si schimba mult mai multe decat crezi.
Ia uite cum mai există oameni care reflectă asupra vieții. Bub venit în gașcă. 
)
Clar îți voi prezenta și punctul meu de vedere. Conform cu descrierea ta, pentru mine personal, ai fi un om pe care nu l-aș suporta. Exact acele calități/defecte mă obosesc la oameni. Exact cu aceștia am intrat în cele mai mari confilicte și exact prin aceștia mi-am cunoscut cei mai mari eemoni ai mei. Dar am să-ți dau niște sfaturi. Și recunosc că dacă acum aș fi avut cabinetul ăla psihologic la care visez și tu ai fi fost primul meu client, nu aș fi știut cum să abordez problema sau ce să-ți spun. Dar ia să încercăm...
Dacă ești sarcastic, om Grinch, sorry, dar asta am să spun, deoarece mai nou eticheta asta v-am oferit-o vouă )) dacă ești mai aprins la mânie (nu să ucizi acum) nu ești nebun și nici nu ai probleme psihice. Ai doar niște defecte dar care lucrate bine pot fi niște calități extraordinare.
Recent i-am spus unuia cam tot ca tine așa, doar că acela îmi făcuse ceva zile fripte pe aici, ceea ce gândesc pentru prima dată și i-am spus ceea ce am să-ți spun și ție acum. Sper ca asta să o citească toți oamenii Grinch.
Faptul că voi puteți spune tot ce gândiți, fără frică, fără să vă pese de consecințe mi se pare masterpiece, sunteți divini, voi nu adunați frustrări în voi, ca noi spre exemplu, cei care ținem în noi, voi nu păreți niciodată suspicioși de ceva, deoarece sunteți sinceri, ce dracu. Sunteți geniali în majoritatea timpului, dar vreau să înțelegeți că modul cum decideți să o spuneți și faptul că înainte de a vă da drumul la gură, la vorbă, v-ați gândi și la sentimentele celorlalți, ați fi perfecți în imaginația mea. De asemenea dacă ați ține să spuneți adevărul mereu dar fără și pumnul ăla din masă, dacă ați înțelege că există și oameni care pe lumea asta cred în draci/demoni și extratereștrii și în lumi fantastice și ei nu or să renunțe să creadă în asta, oricât ați susține voi adevărul, lumea cred eu ar fi mai frumoasă și să știți că deși pare că lumea e condusă de bani, lumea e condusă tocmai de asta, de sentimente, de opinii și idei. Iar cele mai multe conflicte în viața asta au fost mai mult din cauza opiniilor și a urii decât a banilor și a emancipării. Până și în spatele a tuturor ce a fost creat în viața asta, a stat un om cu o părere și o opinie.
Ehh, dar haide că deja am divagat mult de la subiect, sper că esența ai înțeles-o.
Acum revenind la partea cu renunțatul, știi că doar moartea te poate face să renunți, nu?
Am așa un vibe de Harley vs Joker din raspunsul tau. Scenariul clasic de good girl meets bad boy. Nu vă înțeleg fascinația, dar poate nici nu trebuie.
Mdea ) ador băieții răi, deși detest oamenii Grinch )) am și eu fascinațiile mele )) dar doar i-am dat un sfat ) și am fost și sinceră când i-am spus că totuși oamenii cu personalitatea lui nu-mi plac ) Deci... fascinația e una, realitatea e alta ))
E foarte bine că faci distincția
M-ai atins un pic, m ai citit un pic, iar în alte rânduri ai deraiat complet, dar ținând cont că doar citești niste rânduri scrise din spatele unui monitor și nu ai contact direct cu persoana, e destul de impresionant, felicitări.
Nu cred că ești singura care nu m ai suporta, mi am surprins prietenii pe care ii am din copilărie vorbind despre mine, iar aici țin să mă felicit pentru că nici măcar nu am reacționat și m-am prefăcut că nu aud nimic (totuși nu înțeleg de ce au făcut asta, nu le am făcut nimic, din contra, i am ajutat).
Ah, că tot veni vorba, am dezvoltat o artă din a face pe prostul, câteodată chestia asta mă salvează.
Nu am spus din totdeauna tot ce gândesc cu voce tare, iar faptul că fac asta acum, faptul că nu îmi pasă de consecințe nu e prea bine daca mă întrebi pe mine. Deja sunt cel mai mare dușman al meu, prietenii mei care nu mai sunt prietenii mei, (dar ei nu știu asta ) (după cele auzite), mă alintă "hater" .
Paradoxal, îmi place caterinca (una "stradală" sa fiu sincer, prin care, din nou, iau la mișto persoana/ele, dar într-un mod plăcut în care sa le fur măcar un zambet și nu sa se simtă prost sau jigniți). Sportul... Sincer m-am apucat din cauza asta, așa citisem și eu că ajută, dar pe plan emoțional, nu mă ajută. De exemplu, acum sunt in Olanda, țara în care iarba o cumperi ca pe pâine, iar drogurile de mare risc se consumă fără niciun stres de poliție, pușcărie, etc. Sunt înconjurat de consumatori, de la ciuperci, la tras pe nas, linguriță, venă. Crede-mă, nu m-am atins de niciunele, cred că mini-disciplina asta se datorează anilor de antrenamente, in rest, sportul, reprezintă doar ora in care mă deconectez de realitate și planeta Pământ. Ehe, am putea vorbi ore in șir, mă opresc aici.
Și nu, nu sunt sau cel puțin nu mă consider "bad boy". Doar nu accept sa fiu "calcat pe codiță", atât.
Dacă te ajută cu ceva ) exact așa i-am numit și eu pe prietenii mei din trecut "hater" și toate relațiile mele au murit din cauzele astea ei prea sinceri și eu prea sensibilă și pus la suflet. Deci mă voi opri aici cu sfaturile deoarece, uhhh, ating niște răni vechi, care sincer nici acum nu cred că s-au vindecat complet și intru în chestii personale. Dar lasă-mă să mai fac doar un comentariu. Mi se pare divin că pentru prima dată, două persoane care sunt opuse și cred că și tu ai avut divergențe cu oamenii ca mine cum și eu avut cu cei ca tine, stau aici și vorbesc fiecare împărtășinu-și trauma sau drama sau punctele de vedere. ) Dacă i-am înțelege și pe cei din viața noastră așa, off, cred că pământul ar fi un rai. Cred că toți am fi prieteni cu toți și cuvântul dușman ar dispărea. ) Și da, și eu fac terapie de ceva ani deoarece știu că ceea ce spuneți voi, spuneți voi, dar modul cum ne simțim noi, e problema și trauma noastră și trebuie să avem grijă de noi, fiecare. Deci cam atât am avut de adăugat și mă bucur să aud că stai departe de tot ce înseamnă droguri. A spus Marius Manole într-un reportaj o chestie care mi-a rămas întipărită în memorie și-mi va rămâne toată viața, evident că uneori și eu voiam să încerc minunea, drogul, dar a zis el vorba aia și mai îmi sună uneori în minte când vreau să încerc )
"Aș fi vrut să încerc și eu o dată să trag, să gust un drog, dar mă cunosc cât de slab sunt și cât de dependent ajung de orice, încât am zis că niciodată nu o să încerc drogurile, deoarece știu că după va trebui să-mi vând rinichii, casa, părinții ca să iau mereu și mereu."
Neah, așa cum am promis, citesc tot cu interes indiferent de natura comentariului. N ai atins nimic personal sau ceva care sa doară, doar ca unele caracterizări nu mi se potrivesc. Folosești prea mult emoji-urile alea, in realitate ești un pic tristă? Devin și eu un psiholog mai mic?!
Spune tot ce ai de spus, eu cu "ma opresc aici", făceam referire la faptul că nu are rost sa înșir o baladă întreaga, de obicei, oamenii nu citesc mesajele lungi, romanele.
Personal era pentru mine ) ți-am zis vorbind cu tine, îmi amintesc de răni vechi. Dar admit că încă mai citesc comentariile de aici. Ai o poveste incitantă, off doamne, uneori am impresia că sunt sado-masochistă ) ador poveștile cu oamenii Grinch. ) Ador oamenii Grinch. ) Aveți ceva în voi ce ne fac pe oamenii ca noi să ne întoarcem pe toate părțile (să disecăm clar adevărul, să judecăm și analizăm dacă în vorbele voastre există doar adevăr sau uneori nici nu ne suportați și e ceva personal acolo, să ne faceți ba chiar să ne îndoim de noi și competența noastră când adevărul este spus exact pe direcția asta, să ne faceți să urâm oamenii uneori) și cu toate acestea tot voi străluciți mereu, știți asta, nu? Gata acum le-am spus tot ce gândesc oamenilor Grinch. ) Este terapeutic. Dacă aș avea curajul să le spun asta și celor din viața mea personală, de fapt să le spun măcar de ce le-am dat papucii. Cred că de aceea și citesc toate comentariile de aici, deoarece vreau să văd cum gândesc și alți oameni problema ta. Parcă îmi recitesc viața din exterior acum. Îmi place că am întâlnit povestea asta. Chiar îmi redeschide vechi dileme și traume.
Revin deoarece simt că aș avea multe de spus pe acest subiect, dar TPU, nu mă mai lăsa să scriu lejer.
Îți recomand psihologul din două motive : unul pentru a îți transforma aceste calități în calități și mai mari. Sunt calități pe alocuri, dar oamenii Grinch au talentul de a le duce la extremă și a îi face pe alții din exterior să le vadă ca pe niște defecte mai mult decât ca pe niște calități. Doi recomand psihologul pentru dorința ta de a renunța. Tu realizezi că dacă renunți la tine și la visele tale, conform personalității tale, vei ajunge să devii exact acel cel mai respingător Grinch? Adică omul care va spune întregului Mapamond că nu se poate, deoarece el nu a reușit și a adunat în el multă frustrare. Ai o viață, ai obligația de a lupta pentru ea și pentru visele tale. Acum nu-ți spun că gata o să ți se și îndeplinească toate, dar nu e mai bine să încerci și să afli singur dacă se poate sau nu, decât să-ți pui deja ștreangul pe vise? Ca și un alt sfat alternativ pentru oamenii care chiar nu reușesc să-și îndeplinească visele, e următorul : chiar dacă nu reușești visul ăla măreț, urmăreștele pe următoarele 50 mai micuțe de lângă ăla măreț, în cazul tău nu merge cu armata; caută în zona asta, până ceva asemănător ți se va îndeplini, iar acum că tot vorbim de armată, o să aduc în discuție și sportul, tu chiar ai zis că asta adori, și ia uite cum psihologia nu minte. ))
Psihologia, draga de ea spune în felul următor că pentru oamenii vulcanici sau cei care au multe chiar în interior cel mai bun medicament este sportul. Că e de la a dărâma casa, până la a alerga de nebun pe străzi sau a face un sport mai profi, sportul e remediul nr 1 în cazurile acestea. ) Deci dacă nu merge cu armata, ia o țintă, făți o roată cu toate sporturile existente și țintește către cel mai fain sport pe care ai vrea să-l încerci, apoi găsește tot ce se poate găsi ca să faci asta cât mai profi. Nu uita că o să începi de jos, dar dacă există acolo pasiune și mai ales că zici că ai și un temperament vulcanic, e imposibil să nu reușești. Nu uita că deja există și variante la TV cu sportul, Exatlon sau cum naiba s-o mai numi acum, Survivor vă așteaptă pe toți să vă puneți mușchii și mintea la bătaie. Știu că mulți or să spună că nu cred în reality-show-uri, le dau dreptate nici eu nu cred )) dar totuși singura emisiune care chiar mi se pare serioasă și care chiar te poate învăța ceva este exact cea precum Exatlon.
Deci orice ar fi lucrează cu tine și cu temperamentul tău, că pus în valoare e un temperament fain, net superior celorlalte temperamente (te-aș numi un coleric, caută pe net informații despre acest temperament o să afli chestii faine), nelucrat vei putea ajunge un criminal, infractor mai ales dacă este alimentat și de un anturaj nepotrivit și situații care să te irite mereu și nu renunța la visele tale, ce dracu ești un coleric, colericii au pantaloni pe ei mereu.
Ma gindesc daca nu cumva ar merge un sport extrem pentru el... Bungee-jumping, sky-diver, sau ceva asemanator?
Să le încerce o să-l ajute.
Ce descrii tu aici poate fi o trauma generată din mediul copilăriei tale,cearta între părinți,scandaluri,abuzuri,bătăi,alcoolism,înjurături la ordinea zilei,nopți nedormite.
Pari sa ai un comportament antisocial și o instabilitate psihică,totul cred eu se datorează copilăriei, acolo s-a produs un eveniment traumatic, iar tu când te certi cu cineva devii reactiv, adică retrăiești acele momente ostile din copilărie, nu ai trecut peste acea trauma sau ce a fost și nu ști să îți controlezi temperamentul fiindcă nici cei din jurul tau nu au știut și nu te-au educat în așa fel sa știi să gestionezi astfel de altercații. Mulți părinți nu realizează că le distrug viitorul copiiilor lor prin conduita lor ostilă și absurdă și prin viciile lor păcătoase. Nu știu, nu mă pricep la latura asta psihologica dar sper ca răspunsul meu sa fie unul util.
Nu am "găsit" mare lucru în copilărie, nu suport oamenii care consuma alcool, fiindca și tata a consumat, de asta sunt conștient, in rest, nimic notabil.
Când un om suferă de anxietate sau o suferit o forma mai severa care clar lasă urme are impresia că e bolnav psihic,dar e doar o impresie nu și realitatea,un om nebun nu prea o da in introspecție prea frecvent,doar un om care e din fire anxios și nu are încredere în el.
Eu nu cred că tu ești problema ci oamenii care te stârnește,provoacă,răspunzi sub forma impulsiva fiindcă nu prea iti place sa fii dominat,subjugat de oricine,mai ales de oameni care nu au un rang mai mare decât tine in societate sau la locul de munca. De multe ori lumea are obiceiul prost de a ridiculiza pe cineva care e diferit de ei,care nu sunt de acord cu ei și ce inepții scornesc, multi au un caracter abject și se cred mega superiori doar că au la locul de munca vechime și cel care e fresh deh ii privit ca un subaltern, am pățit și eu sa dau de oameni de genul, nu te poți înțelege nici cum cu ei sunt foarte dificili, induferebt că îți faci treaba bine sau nu tot au mereu ceva de obiectat la adresa ta că dacă nu ii mănâncă pielea.
Da, chiar i-am răspuns unui user că nu îmi place să fiu "calcat pe codiță". Iubesc simplitatea și oamenii simpli, dar în mod ciudat, mă vor plictisi și sfârșesc "sa mă învârt" tot singur. Nu-mi place sa cer ajutorul nimănui indiferent de cat de greu îmi e. Nu am pornit
niciodată un conflict, cearta etc, doar am răspuns, partea nasoala e in momentul in care sunt mințit, trădat sau pur și simplu eu am dreptate, atunci îmi pierd destul de ușor, prea ușor, autocontrolul. Și sunt al dracu de sincer și e nasol pentru că toți cred că am ceva cu ei, adică asta înțeleg eu din reacțiile lor.
Multi te provoacă,scot ce e mai rău din tine in mod intenționat ca apoi tot ei sa se plângă,se dau victime și evident tot ei sunt văzuți bine in detrimentul tau. Ce poți să faci este să lucrezi la inteligenta emoțională că aici ai multe lipsuri,și așa cum ți-au răspuns unii poți să contracarezi aceste ieșiri incontrolabile cu mult sport; sportul efectiv te calmează foarte mult,eliberează substanțe chimice care te ajuta mult in stările astea de furie,indispoziție,chiar și apatia vizavi de relațiile interumane. Ai acumulata multa furie in tine din trecut,ai trecut prin greutăți mari și nu prea mai tolerezi aroganta,arfele și comentariile celor din jur care te tratează într-un mod foarte superficial,te provoacă ca ulterior tot ei sa se de-a loviți,nu suporți falsitatea,răutatea gratuita,arfele,superioritatea,nu suporți sa fii dominat,mai ales pe dreptatea ta,e bine că nu te lași calcat în picioare dar uneori trebuie sa mai lași și de la tine că și alții au probleme,unii mult mai grave decât tine doar că știu să le mascheze,dar tot au erori comportamentale. Ar trebui sa încerci să fii mai degajat mai ales la locul de munca, sa nu te consumi prea mult cu astfel de ieșiri că uneori oamenii fac taman acest lucru că văd cum reacționeazi si chiar unde vad că ai puncte slabe they hit you.
Tu mai ești cum ești dar unii țin în ei când sunt luați sub picior, țin mult ca apoi să devină letali, fac ravagii în urma lor ăștia ar trebui sa se gândească daca au doaga sau nu, câinii care latră mult nu prea musca.
Și un exemplu viu sunt eu. Ba chair am și o vorbă mai nou. Eu nu înjur deoarece eu ucid. Ăștia suntem și noi și nu ne schimbăm, cum nici colericii nu or să se schimbe, aia e, uneori mai trebuie să ne și acceptăm așa cum suntem. Nici cei care scuipă tot nu sunt perfecți, cum nici noi care ținem în noi. Tocmai de aceea ce putem să schimbăm sau lucrăm, să lucrăm, iar ce nu, să acceptăm sau uneori chiar să alegem singurătatea în cazuri extreme. Eu aș mai da și sfatul ăsta. Știu că or să-mi sară mulți în cap acum, unii chiar cu teoriile pe care le știu, că oamenii sunt ființe sociale și trebuie să socializeze astfel, dar dacă tu crezi că printre oameni îți regăsești monștrii mai mult decât liniștea atunci stai departe de ei și regăsește-te pe tine. Orice faci în viața asta, dar să nu te pierzi pe tine. Dacă în singurătate te regăsești pe tine, e ok așa.
Și totuși o să-ți dau un like, țin să-ți dau dreptate până la un punct.
Esti o victima a societatii. Azi asa, maine asa... Si mai usor cu gaurica...
Nu sunt foarte bun in domeniul acesta de "psihologie" dar remarc faptul ca tu nu tii emotiile in interior, le exprimi in exterior si mereu vrei ceva nou sau palpitant. Singurul meu sfat este auto-controlul, de fiecare data cand o emotie EXTREMA te cuprinde, fa un exercitiu de aer, si incearca sa uiti de acea emotie. Nu neaparat sa o pastrezi in interior, important e sa nu o mai exprimi intr-un mod "extrem" deoarece poate atrage atentie neplacuta. Recomand sa te duci la un psiholog deoarece el/ea stie cel mai bine cum sa rezolve problema. Si in legatura cu visul tau, indeplineste-l, oricare ar fi el, daca nu iti place, aia e! Important e ca ai incercat!
Nu ai cum sa fii militar daca esti lipsit de autocontrol si nu poti asculta ordine
Daca iti place sportul fa unul de contact cred ca o sa te ajut sa iti versi nervii
Cred că se accepta automat pentru că nu găsesc nicio cerere, notificare, nimic
În anumite chestii mă regăsesc și eu. Am fost la terapie cu psihiatru și psiholog. Toată lumea are impresia că terapia = nebuni, dar nu este deloc așa. Important este să fii foarte sincer la acele ședințe. Îți va arăta lucrurile și din alta perspectiva. Este un proces de durată. Treaba cu relația, ține stric de tine. Poate te excită mai mult o escortă. Te descarci și gata. Nu te legi la cap. Încă îți place să fii liber. Nu ești pregătit pentru responsabilități, sau cum spun unii, nu ești matur.
Nu e vorba de excitat. Uite, cunoscusem o fata și cred că era ceva trimisa de Dumnezeu sau cel puțin (cum e aia cu norocul e doar o singura data in viață?) Era și cuminte, liniștită, muncitoare, nu manca fara mine, nu ieșea fara mine. Când vorbeam cu ea, parca îmi citea de pe frunte. Era incredibil, dar cu toate astea, in prostia mea infinită, ea mergea la muncă, iar eu m-am gândit că ar fi tare sa aduc o escorta (locuiam în apartamentul ei). Și tot in prostia mea infinită, am repetat asta de câteva ori până când ea a observat (dar nu mai rețin exact ce) cred că ceva folosit din lucrurile ei personale și ca sa înțelegi că am o problema reală cu sinceritatea, pur și simplu, i-am spus fara sa clipesc ce am făcut. Scriindu-ti ție aceste rânduri, îmi apare în cap reacție ei, o bufnise râsul, credea că glumesc. Mi-e frica de mine însumi câteodată. și toată treaba asta am făcut o pentru că mă plictisea, dar nu eram plictisit pentru că nu aveam ce sa discut cu ea sau chestii similare ci din simplul fapt că o simțeam că e "a mea". Nu am alte cuvinte, nu pot explica altfel. Totuși, ce ai rezolvat cu terapia?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
