Scriu din nou aici fiindca nu am cu cine sa vorbesc. Gasisem o aplicatie in engleza special facuta sa te descarci si sa primesti un feedback, dar sa scriu in engleza e mai greu fiindca sunt genul care gandeste mai intai in limba nativa apoi incerc sa formulez ceva asemanator in engleza. E obositor procesul.

Multi striga in sus si-n jos ca vor fericire. Fiecare o defineste diferit. Eu o percep ca pe abilitatea de a simti si aprecia mici placeri. Expresia o stiam demult, teoretic stiu multe, dar sunt de parere ca ajungi sa intelegi si sa implementezi teoria cand o intelegi si cu inima. Adica ai trecut personal prin amalgamul acela de emotii si sentimente care te conduc spre decizia de a te ridica adoptand principiul x sau y.

Observandu-ma pe mine am realizat si ce capacitate mare de adaptare avem. De sunat, suna bine, dar de multe ori ca sa infrunti un mediu anormal adopti si tu o metoda de adaptare anormala. Ajutorul si ghidarea celorlalti te pot conduce spre tehnici testate si calificate "normale" dar o sa tot pici pana iti lamuresti neintelegerile interioare.

Sunt o persoana problematica. M-am criticat destul de-a lungul vremii, nu mi-a adus vreun folos ci doar teama si vinovatie. Inca ma macina ca nu ma simt inteleasa. Am incercat sa-i inteleg pe ceilalti. O sa mai incerc si poate intr-o zi o sa dau de o persoana cu aceeasi frecventa care sa aiba totodata o minte si inima deschisa. Aici intervine un alt gand, faptul ca mi-e teama sa gasesc o persoana precum sunt eu fiindca inca am indoieli legat de personalitatea mea. Totusi o metoda care amelioreaza nelinistea si dezamagirea asta este sa ma analizez si sa vorbesc cu mine insami obiectiv. Sa nu ma mai identific cu gandurile mele, sa ma sfatuiesc de parca as vorbi cu altcineva fiindca dupa cate am vazut cu mine sunt prea dura.

E foarte urat cand te doare sufletul. Cand permiti starii sa se prelungeasca iar mediul sustine degradarea... Eu una credeam ca pic, invat, apoi ma ridic mai puternica si mai intelegatoare; ca si pana acum. Am o teama ca au aparut niste efecte ireversibile. Asta ori inca nu s-a consumat lectia pe care eu trebuie sa o invat.

Aseara am avut un atac de panica acompaniat de alte efecte. Vreau sa se stie dinainte ca nu consum droguri fiindca urmeaza ceva care indeamna la concluzia asta. Daca eu ma aud pe mine mi-as recomanda variate solutii, dar ma descurc, vreau sa ma descurc singura, sa apelez cand consider necesar si sa rezist cat de mult pot fara interventia cuiva. Nu am cu cine sa vorbesc toate asta. Nu am incredere si am impresia ca stiu ce reactii ar fi. Ma intristeaza putin faptul ca nu imi pot imagina o reactie frumoasa. E ok, sunt doar pesimista, probabil interpretez gresit. Ma irita si faptul ca ajung sa vorbesc cu mine in oglinda si sa-mi zambesc caci astfel imi pacalesc creierul. Doar ideea ca as avea o karma de spalat ma face sa continui deoarece ma impulsioneaza sa fiu competitiva si sa ard tot. Sa ard greseli prin durere adica. Greseli pe care nu le stiu, dar care doar presupun ca se manifesta prin haosul din jurul meu. Ma refer si la faptul ca defectele si slabiciunile mele invoca (cu ajutorul meu inconstient) anumite situatii. Aseara am clacat fiindca am inceput sa constientizez lipsuri ce nu au fost determinate de mine care schimba viitorul meu. Mereu le constientizez dar baiul e cand sunt toate prezente in acelasi timp, iar asta iti alimenteaza supararea care la randul ei genereaza alte amintiri uitate care la randul lor iar alimenteaza... Nu pot sa imi pun baza decat in mine, asadar trebuie sa am grija de mine.

Simteam un gust de sange in gura, se intampla cand am atacuri de panica. Nu e ceva real. Rational stiu ca nu e, dar luptandu-ma sa domolesc panica aia interveneau si alte iluzii. Doar vreau o imbratisare. Oricum. Ai impresia aia ca o sa mori si ma gandeam ca moartea e o eliberare de ce m ar speria o iluzie ca asta. Dar apoi vedeam ca am sange pe limba si nu stiam daca e real sau nu. Cand te strofoci sa faci diferentele intre real si imaginile pe care mintea ta le proiecteaza incepi sa crezi ca cineva comploteaza impotriva ta si nu iti vine sa crezi ca esti chiar tu. Sunt extraterestrii! Sunt organizatii secrete! Sa fim seriosi nu da nimeni 2 bani pe o pustoaica asadar ma fac varza singura n are nimeni de a face cu asta. In timp ce imi insiram mie argumentele astea in oglinda am inceput sa ma atac si mai tare fiindca simteam ca ma atinge ceva pe umeri pe spate si vedeam pete negre sau lumini aleatorii si sclipiri. Aveam impulsul sa cer ajutor fiindca tremuram in ultimul hal, dar sunt mandra de mine ca am decis sa nu si m-am calmat singura. Nu doar ca m-am calmat, ci am ajuns sa rad de mine. Acum ca o spun suna ciudat. Toti suntem ciudati mai ales tu daca ai ajuns sa citesti pana aici mai lasa-ma. Tachinez persoane fictive. Asta-i ciudatenia mai mare. Parca ma simt putin mai bine. Mersi.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook