As dori sa imi dati niste sfaturi. Uneori sunt momente in care mi-as dori sa pierd contactul cu lumea si sa fiu doar eu si cu mine. In singuratatea mea, sa imi aprofundez miile de ganduri si sa inteleg mai bine raspunsul la intrebarea „CINE SUNT DEFAPT "? Gandurile mele se ramifica in zeci de idei : stupide, ireale sau chiar anormale. Dar imi pun intrebarea daca realitatea nu ii de fapt doar o nascocire a imaginatiei mele, si tot ce ma inconjoara nu is decat halucinatii, si daca mintea mea nu cumva este controlata de niste robotei care controleaza lumea si pe mine inclusiv? Si totusi frumusetea vietii nu se rezuma la singuratate, ci la bucuria de a simti dulcele raze ale soarelui alături de iubirea si armonia pe care ne-o dorim cu totii. Oare asa o fi? Cum se poate schimba oare un om din senin? Un om care este cunoscut azi ca fiind un rege al fericirii si echilibrului emotional, iar maine o epava singuratica? Păi simplu, orice om are ganduri nedezvaluite nimanui, cu cat se amplifica gandurile acelea apare o senzatie ca este neinteles si preferă singuratatea. Si pe zi ce trece petrece ore, nopti nedormite in care se gandeste la mii de lucruri, adica la nimic. Este singur, se vrea invizibil si se crede un NIMENI, deci ce rost mai are ca sub armurile pe care si le-a creat este un om sensibil cu sentimente si nevoi profunde? Ei bine PERCEPTIA celor din jur despre astfel de oameni de altfel ca mine, mă fac sa cred ca trebuie sa mă retrag si mai mult si mă fac sa cred ca nu is destul de invizibilă.Nu is bolnava psihic, cel putin nu mă consider, insa am atatea ganduri si un lucru relaxant este sa scriu totul aici sau pe o foaie si apoi sa sterg ce am scris. Viata mea imi apartine, si imi pare rau ca nu pot sa ii spun mamei mele ca desii o iubesc, viata mea imi apartine numai mie. Uneori mă mai cert cu mama, lucru care mă intristeaza defiecare data deoarece ma simt neinteleasa. Nu is de acord cu mama in multe lucruri, si realizez ca are impresia ca ii scap printre degete, lucru care e si poate adevarat. Zilele mele decurg tot mai ciudat.Mă trezesc dimineata la 6:30 mananc si mă duc pe jos inspre scoală deoarece detest sa merg cu autobuzul ( merg vreo 2-3 km pe jos ). Ajung la scoală unde mă retrag in fundul clasei cat mai neobservata si o astept pe pr mea. Adorm la ore, si apoi plec pe jos acasa, lasandu-mă tot drumul rapusa de ganduri si reprosuri etc. Ajung acasa unde mă retrag in camera mea, si mă afund in liniste si pace, asta cand nu sunt intreruptă de mama, tata, caine sau pisica, si mă pun si exersez fara oprire la chitara, exprimandu mi trairile cele mai intense si nevoia de exprimare. Apoi vine noapte, pe la 23 mă pun in pat si mă confrunt cu nesfârşite ganduri pană cand realizez ca ii 03-04 dimineata si imediat imi sună ceasul sa plec la scoală. Adorm vreo 10 min, mă trezesc crezand ca nu mi sună ceasul si realizez ca doar am atipit, si apoi imi petrec timpul zvarcolindu mă la nesfarsit in lumea mea ireală, care capata nuante din ce in ce mai reale. Si asa trec zilele si realizez ca imi lipseste o motivatie, care sa mă faca mai plina de viata, care sa ma ajute sa scap de ganduriile mele nesfarsite. Petrec zile si nopti in incercarea de a descoperi ce mă face sa mă simt atat de singura, cand sunt afundata in masa asta de oameni. Dileme sunt cele mai controversate ganduri, deoarece stiu ca nu voi gasi raspunsuri concrete sau reale. Simt ca am o gandire distorsionată fata de gandirea copiilor de varsta mea. Mă simt cea mai mare ciudata in filmul vietii mele, si sunt nevoita sa port masca pe care o detest atat de mult, ca sa pot trece neobservata intr-un rol minuscul in filmul in care ar trebui sa fiu vedeta principală. Ce parere aveti despre cum gandesc? Vreau sfaturi si concluzii, va multumesc anticipat. Sunt o ciudată?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook