| andreeada a întrebat:

As vrea sa aflu de ce inseamna pentru voi " o viata de tot rasul"ca sa nu-i spun altfel! Astept cat mai multe raspunsuri.Multumesc!happy

4 răspunsuri:
| georgesur a răspuns:

Pentru mine inseamna "sa-mi treaca timpul" in mijlocul unei colectivitati in care sa nu gasesc pe NIMENI cu care sa impart(am) valori, sentimente, pasiuni in comun. Din pacate "p'acilea", in ultimul timp,. devin tot mai rari sad

| Razvan a răspuns:

Adica ai trecut prin viata ca gasca prin apa si nu s-a prins nimic de tine. Dar nu e comic, e tragic, un exemplu de "don`t" clasic.Desi din punctul meu de vedere numai psihologi ar trebui sa aiba dreptul sa clasifice viata cuiva in functie de ce a facut nu noi care suntem victimele subiectivatii

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Primul scenariu care mi-a venit în minte a fost viaţa unui pictor care câştigă te-miri-ce-uri din tablourile pe care le afişează prin parcuri, cum trăieşte de pe o zi pe alta înecându-şi singurătatea în băuturi spirtoase ieftine. Ar fi o viaţă de tot râsul, dar nu din punctul lui de vedere neapărat, ci din perspectiva celor din jurul său care-l izolează şi judecă după faptul că el nu a ales o viaţă obişnuită, o muncă de birou, o familie, ci a alergat după vise. Datorită lipsei lor de încredere şi apreciere, el a eşuat.
Pentru mine, o viaţă de tot râsul ar fi una în care să eşuez în carieră, să nu reuşesc să fac ceva rezistent, de lungă durată. Ar fi cea mai mare satisfacţie pe care aş putea să o dau unor oameni de nimic sfidători, precum şi cea mai mare dezamăgire pentru oamenii de valoare care merită a fi luaţi drept reper. Şi eu alerg după nişte vise; nimic ieşit din comun, însă mă tem de scenariul acelui pictor. E greu să-ţi păstrezi stabilitatea în vârful piramidei, dar trebuie să înveţi nişte acrobaţii că altfel eşti condamnat la eticheta de om comun, neputincios. Cel mai înfricoşător sentiment este neputinţa.

| Romancutza a răspuns:

Pentru mine nu exista o viata de tot rasu.Toate se petrec cu un motiv.Ar trebui ca fiecare sa-si traiasca viata cum ii place, si cu rele si cu bune.