De luna asta, poti incepe si de acum sa arunci, cam acum e sezonul, pai le arunci pe drum si te indepartezi de ele! Si ai grija sa nu treaca vreo masina sau ceva!
,, Cum îi afectează pe oameni?
-Petardele și focurile de artificii sunt periculoase atât pentru cei care le mânuiesc, cât și pentru cei din jur. Există mereu pericolul de explozie necontrolată, prematură, întârziată, iar în unele cazuri se ajunge la mutilare (dacă proiectilul se află în mâna noastră sau foarte aproape de noi) sau la orbire (dacă din proiectil sar bucăți). Pericolul este sporit dacă utilizatorul/utilizatorii se află în stare de ebrietate, așa cum deseori se întâmplă în cazul sărbătorilor.
-Petardele și focurile de artificii sunt periculoase pentru siguranța publică: folosirea acestora e foarte riscantă în imediata apropiere a blocurilor de locuit, a instalațiilor electrice de înaltă tensiune, a instalațiilor de gaze, în apropierea aleilor pietonale și a spațiilor deschise cu aglomerări de persoane. Practic orice spațiu urban este nepotrivit pentru utilizarea focurilor de artificii și din acest motiv guvernele multor țări interzic spectacolele de acest gen în cazul utilizatorilor fără certificat de competenență.
-Petardele și focurile de artificii reprezintă un exemplu prost pentru copii: întrucât mulți copii imită adulții (mai ales părinții), există riscul să folosească nesupravegheați petarde fără să știe concepte precum capsă, detonare, distanță, viteză de ardere.
-Petardele și focurile de artificii sunt vândute, în majoritatea cazurilor, pe la colțuri de stradă, fără acte de provenienţă, fără instrucțiuni de folosire, fără indicarea categoriei din care fac parte şi legalitatea etichetelor.
De ce sunt periculoase pentru natură și mediul înconjurător?
Petardele și focurile de artificii provoacă poluarea extensivă a aerului. Acestea elimină într-o scurtă perioadă de timp o încărcătură masivă de elemente chimice: compuși de sulf și carbon, urme de metale grele și gaze toxice (ozon, dioxid de sulf, monoxid de azot), care rămân în atmosferă timp de mai multe ore sau zile și poluează aerul. De fapt, multitudinea și bogăția de culori care caracterizează un foc de artificii se datorează particulelor de metal care ard cu diferite flăcări (albastru=cupru, roșu=stronțiu sau litiu și verde strălucitor/ alb = compuși de bariu). Majoritatea focurilor de artificii conțin compuși de potasiu și aluminiu, care sunt folosiți pentru a propulsa focul în atmosferă. Tot acest cocktail de chimicale rămâne în aer pe o perioadă lungă de timp și se recombină cu alte elemente.
Expunerea la aceste particule descrise mai sus (particule cu dimensiuni sub 2, 5 micrometri) este periculoasă pentru copii, bătrâni și adulții cu probleme cardiace sau de respirație. În SUA, un nivel de peste 35 μg de PM 2.5 pe m3 este considerat periculos. Un studiu recent a demosntrat că în locații din apropierea unui foc de artificii nivelurile orare de PM 2, 5 urcă până la 500 μg / m3, iar concentrațiile medii de 24 de ore cresc cu 48 μg / m3 (370%). Acest lucru echivalează cu a sta în aerul de la Beijing în zilele cu cel mai mult smog.
Particulele care cad la pământ în urma detonării pătrund în sol și în apele freatice, otrăvind terenul mult timp după ce artificiile au fost uitate. Un compus al articolelor pirotehnice – percloratul (acționează ca un oxidant pentru propulsorii care lansează artificiile) – ajunge în lacuri și râuri de unde oamenii își asigură apa potabilă. Acest compus chimic afectează capacitatea tiroidei de a produce hormoni necesari pentru creșterea și dezvoltarea normală. În Statele Unite studiile au descoperit că nivelurile de perclorat au crescut dramatic în lacuri după artificiile din 4 iulie: de o mie de ori față de nivelul normal.
Efectul cumulativ al acestor elemente toxice (practic zeci de ani de detonare) este dezastruos pentru ecosisteme și pentru sănătatea publică.Să nu uităm că elementele ce alcătuiesc articolele pirotehnice sunt obținute din mine și cariere montane, care sunt distructive pentru mediul înconjurător.'' - https://sppn.md/petardele-si-focurile-de-artificii/
Sub geamul babei ăleia infecte de la parter și cu fața spre camera video a blocului. Ca să știe băieții de la IPJ cui să dea amendă.
Nu le arunci. După ce le folosești, le plătești și le trimiți acasă. Nu uita să folosești prezervativ.
notsoslimshady întreabă: