Apa albastra a cerului se intuneca din ce in ce mai mult. Ma uit cu chipul tremurand spre cer. O lume ciudata pare sa prinda fiinta sub stele. Mi-e teama, incerc sa fug, dar sticlirea scanteilor din stele ma tine acolo, ma uimeste. Nu stiu de ce, cand lumina pleaca din oras, ma cuprinde un dor tainic. Un dor nebun de iubire, de tot ce mi-a fost drag, dar a disparut. Eu inca mai sunt in lumea povestilor frumoase, cand totul se intampla cum vreau eu, unde nu exista suparare, ci doar nostalgie. Adica tristete dulce...O nostalgie ce-mi alina sufletul cu mangaieri usoare, cu brize fiebinti. Iubesc imprejurul, pentru ca ma face fericita, imi da speranta. Iubesc lumea pentru ca asta este misiunea mea aici. Si niciodata nu-mi voi rasturna parerea, nu voi crede altceva. Pentru ca toate clipele cad pe inima si raman acolo, precum ploaia in pamantul uscat. Poate ca ideile mele sunt unice, ca nimeni nu mai gandeste ca mine, ca nimanui nu-i pasa. Dar mie da! Si voi iubi totul la nesfarsit...
sper ca te-am ajutat funda