Buna TPU. Merita sa ai speranta in suflet pentru un obiectiv personal, chiar daca acea dorinta devine realitate pe un termen lung, nedefinit(de ex. peste 20-30 ani)? De exemplu, iti doresti sa iti intalnesti sufletul pereche, toata tineretea ai incercat, te-ai rugat, ai avut incredere in Univers, nu ai reusit, dar reusesti la 60-65 ani, se mai merita, avand in vedere ca ai trecut de varsta a treia, iar timpul devine limitat de acum inainte? E aplicabil pentru orice obiectiv propus din orice domeniu(a concepe copii, a avea un anumit job etc). Adica sa lupti sau sa alergi, sa-ti irosesti o viata intreaga aproape si in final...sa fie "prea tarziu", sa nu mai ai timp sa fii recunoscator indeajuns. Multumesc mult!

Normal ca merita.Sint oameni care fac planuri, care chiar baga bani in anumite chestii si lucreaza pentru acel proiect, indiferenrt ca el va beneficia, uni oameni fac asta pentru a obtine ceva si peste cateva sute de ani, nu pentru el ci pentru generatiile ce vin dupa el, pentru copii lui, pentru nepotii lui etc.

Depinde ce fel de om esti, de educatie, de malai si altele.

Imn legatura cu iubitu sau iubita la 60-65 de ani stiu si eu, sa nu ai iubita niciodata si sa o gasesrti la anii aia, numa iubita nu va fi.
Dar daca esti barbat si ai 65 de ani, arati ca de 40, sau de 30, atunci e bine si la 80 sa ai iubita, dar nu de aia de 65, cauti si tu una de 20 de ani ceva proaspat.

Toata viata te-ai rugat, pff dar tu crezi ca daca te rogi gasesti iubit mai repede sau mai incet daca nu te rogi.
Asta tine de tine ce iubit doresti sau iubita, de cum arati, de ce malai ai in buzunare si alte aspecte.
La aia aia 65 cit zici tu, acolo deja vorbim de altceva, de companie, atunci orice femeie te vede bun pentru a sta cu tine, mai ales daca ai casa, daca ai ceva situatie mai buna pentru ca si ea ca femeie deja cine sa o mai bage in sama, mai ales daca e singura, asa ca oricine pica e bun.

Cel mai bun e sa spui clar situatia ta, ce anume vrei sa stii, nu ne mai lua asa prin invaluire, baga direct subiectul, clar scurt la obiect.

Normal că merită!
Speranța ne menține focul din noi, dorința de a continua!
Fără aceasta, am fi niste pesimiști și niște triști, fara nimic.
Eu unul încă sper că oamenii se vor schimba și vor fi buni, îndrăzneț obiectiv, nu?

Daca luam exemplul cu jumatea/sufletul pereche, eu zic ca ideea asta e pornita de la o vedere mult, mult prea idealizata a ceea ce inseamna iubirea si de la inabilitatea multora de a lasa de la ei din mandrie si comoditate, in combinatie cu ideea (prosteasca) ca poti sa fii ultima scursura umana ca sufletul tau pereche o sa te iubeasca EXACT asa cum esti, folosind asta ca scuza sa faci fix zero efort pentru a creste ca om, sau a face relatia sa mearga.

Daca tu il astepti pe Fat Frumos cel perfect pe calul alb si esti dispusa sa astepti pana la 60 de ani, poti zice fara urma de indoiala ca ai lasat viata sa treca pe langa tine, si asta doar pentru ca ai dat swipe prea mult pe Instagram, te-ai uitat la prea multe filme sau ai citit prea multe carti de dragoste, in acelasi timp neavand curajul sa iesi sa experimentezi ce inseamna cu adevarat o relatie, pentru ca ai asteptat fluturii din stomac, atractia fatala, chimia perfecta, sau Dumnezeu stie ce.

NU exista pe lumea asta, relatie pe termen lung fara compromisuri, fara munca, si fara a lasa de la tine. PUNCT! Nu exista. Eventual doar in scenariile pur fictive pe care le-am mentionat mai inainte.

Poti sa-mi spui tu mie ca te poti bucura de o relatie la 60 de ani la fel ca la 25 pana maine, asa ceva niciodata nu o sa fie adevarat.

La 30 de ani e foarte târziu dacă nu ai găsit sufletul pereche.

Nu e bine să aștepți toată viața ceva ce poți face imediat că nu mai are rost după o vârstă.

Important e să trăim cu speranță. Dacă speranța din noi moare, cu ce rămânem?

Normal că merita