sunt foarte timida, obisnuiesc sa vorbesc foarte incet de parca cineva m.ar controla.Ce e de facut?

Oho, îmi aduc aminte când și eu eram atât de timidă, încât dacă cineva mă întreba ceva, mă înroșeam toată și răspundeam foarte încet, ceea ce era o prostie din partea mea, fiindcă persoană în cauză mă punea să repet fiindcă nu înțelese și eu trebuia să răspund din nou.

Pe clasa a4-a, aveam un obicei de clasă, în care în primele două ore ne puneam în mijlocul clasei pe scăunele mici, unul lângă altul, într-un soi de cerc, cu învățătoarea în capul cercului.
Mă rog, ideea era că trebuia mereu să citim pe rând și să răspundem. Aveam mereu impresia că vocea mea suna scâlcită și ciudată. Și înainte s-ajungă la mine, aveam mâinile foarte reci și transpirate.
Mai târziu, și prin clasa a6-a eram super timidă și dacă un tip mi se adresa, mă făceam roșie și-mi doream să plece.

Cred că era din cauza complexului față de propria persoană. Mă gândeam mereu cât de ciudat arăt și mă simțeam incomod pe propriile picioare. Complexitatea mea era atât de limitată încât dacă mergeam pe autobuz și se uitau vreo două persoane în același timp la mine, aveam senzația că am ceva pe față sau ceva.

Mai târziu, pe parcursul anilor, nu știu exact ce s-a întâmplat, dar am prins multă încredere în mine. Gen, îmi aduc aminte că m-am băgat odată în seamă cu un DJ, și n-o făcusem neapărat fiindcă fetele ziceau că n-am tupeu. Da, i-am luat numărul și am ieșit de câteva ori.

Și pe de altă parte, la fel de important ca și încrederea de sine, am învățat să-mi iubesc propria persoană.
S-au schimbat multe și am intrat deja în momentu' ăla:
"What were you like when you were a kid?"
- I don't know her.

Acum sunt a11-a și merg în locul colegului meu la ședințele cu șefii claselor și vorbesc în public mereu.
Totul ține să ai încredere în tine și să te accepți pe tine însăți.