Buna TPU...Trec printr-o perioada destul de grea si am nevoie de sfatul cuiva. In urma cu trei zile a murit cainele meu, a fost otravit si cel mai mare soc pentru mine e, ca se chinuia in bratele mele si a murit tot in ele. A fost cu mine timp de 13 ani, rasa nu conteaza, conteaza ca pentru mine, a fost mai mult decit un caine. L-am avut de la 6 ani si acum el nu mai este. Nu vreau sa par nebuna pentru ca pling dupa un caine. Si stiu ca sunt probleme mult mai mari decit problema mea, dar totusi pentru mine e foarte dureros sa constientizez ca nu voi mai putea alerga cu el pe afara, ca atunci cind ma trezesc dimineata el nu ma v-a trezi traginduma de par chiar daca asta e foarte enervant, si ca nimeni n-o sa ma intimpine topaind atunci cind vin acasa. Va rog, daca ati avut un animal de companie si stiti cum e cind nu il mai aveti, sa-mi spuneti si mie cum ati trecut peste aceasta perioada, si sa nu aud fraze de genul :``E doar un caine `` Sau ``Esti mare si te comporti ca un copil``. Nu conteaza virsta sau ca a fost un caine, dupa cum v-am spus mai sus el a fost pentru mine ma imult decit un caine . Sper sa ma intelegeti, astept sfaturi, ce-as putea face?

Ştiu, durerea e enormă, dorul - sufocant, iar disperarea - cruntă. Le poţi simţi şi după ce ai iubit şi ai fost cu cineva o zi, o săpătămână, da' mai 13 ani... 13 ani de amintiri de aranjat şi aşezat prin sertare, de conştientizat şi acceptat...că sunt ultimele, că nu vor mai fi, renunţând totodată la toate planurile, visele şi speranţele legate de acea fiinţă. E greu, extrem de greu.

Cu timpul, însă, se vor estompa toate...şi durerea, şi dependenţa, şi dorul, şi disperarea...
De-ar zbura şi el...
Îmi vine mereu să întru în comă în perioade de genul şi să ies, când am trecut de sevraj. Dar e imposibil.

Dar, gândeşte-te, se putea mai rău: în loc să suferi tu, care măcar conştientizezi ce şi de ce, să rămână el singur, fără tine - centrul universului lui - şi să sufere în tăcere, fără să aibă vreun răspuns, vreo alinare, vreo încheiere...ca în "Hachiko: A Dog's Story" (o poveste răvăşitoare).

Asta e, in viata se intampla multe. Dupa aia vin altele asa ca poti sa faci rost de alt caine si te multumesti ca fostul patruped, e fericit acolo unde se afla sufletul lui.

Am trecut prin situația asta de enșpe ori.
Aveam și eu un câine, bun câine, căruiam îi eram dedicată complet. Iubeam acel câine. Până când cineva l-a otrăvit și l-am privit o zi întreagă zbătându-se între viață și moarte. Eram șocată, dar speram că va trăi.
Dar nu a fost așa.
Un an întreg am plâns după el. Mi-am cumpărat chiar și un câine nou sperând că așa nu îi voi mai simți lipsa, dar nu era la fel. Simțeam diferența, iar asta mă facea mult mai tristă.
Vei trece și tu peste, odată cu trecerea timpului. Vei vedea!

Imi pare rau! si mie mi-a murit un catel otravit, s-a chinuit ingrozitor si am plans o saptamana dupa el... aveam cosmaruri, eram destul de mica si m-a socat foarte tare agonia lui de atunci nu m-am mai "legat" asa de tare de niciun animal, am inteles ca e in legea firii sa ii pierdem candva si e greu...
Poate reusesti sa treci mai usor peste asta daca te gandesti ca era totusi un caine deja batran si in cativa ani, oricum l-ai fi pierdut.

Da, pisica mea era doar o pisica dar toate animalele mele au avut nume de om. tatalui meu i se parea firesc sa imi cumpere pisici pentru ca nu aveam in copilarie nici un prieten. nu am stat cu ea tot timpul, nu eu o hraneam. de la un moment dat ma respingea si pleca sa stea umila intr-un colt pe jos. apoi am dus-o pentru prima oara pe iarba, i-am pus degeaba lapte si a stat nemiscata si lipita cu labele de pamant pana a murit. in mai.
cred ca era definitia blandetii, mi-am imaginat ce dumnezeu rau as putea fi, mi-am imaginat un alt rai plin de pisici blande. cum am putut sa nu o cred cand ma respingea. plangeam si totodata tineam minte un poem de shaul carmel care ma consola.

E un vultur abătut
Pe la noi.
Cine ştie când
Şi de unde.
Cerul albastru
Îl primise
Şi zbura
Vulturul nostru,
Scrutând întinderea toată.
Cobora după apă,
O clipă,
Ca să urce, apoi,
Şi mai sus.

Legenda spune
Că doarme
Pe muntele
Tablelor Legii,
Acolo, unde Omul
A stat
Să asculte
Vocea divină.

Şi-ntr-o zi,
De undeva de jos,
Din văile adânci
Ale lumii,
O săgeată
I-a frânt o aripă,
Şi cerul
Sub care zburase,
Nu i-a mai ştiut
Rotirea.

Sunt voci, venite de sus,
Care spun
Că până şi Domnul
A plâns
Cerul pustiu.

Şi sunt voci,
Venite din lume,
Care cred
Că un înger ales
Din preajma
Milostivului Unic
I-a dat o aripă
Sfinţită
Să zboare din nou
Către Munte.

În albastrul
Peste care, regeşte,
Cel care le porunceşte
Pe toate
Primeşte
Vulturul cu aripă de înger
Zburând peste moarte.

Chiar imi pare rau
Am avut cand eram mica (cam prim clasa.a2 a-a-3a o mâţă -de fapt era motan
Il gasisem in curtea scolii, erau multi copii adunati acolo si l-am vazut, era miccc, amarat, vai de capu'lui cum era L-am vazut si l-am luat acasa, cand m-au vazut ai mei m-au lasat sa il pastrez L-am ingrijit, a crescut mare, era frumos, blana pufoasa etc. Si foarte iubitor si bland era.Cand "vedea" ca sunt suparata venea si se punea la mine in poala, l-am iubit mult pe motanul acela, toata lumea il iubea
Dar na'fiind si el "in calduri", fiind la tara, se duce dupa pisici si se ducea la o vecina.Se ducea.se ducea si pana intr-o zi cand nu a mai aparut
Pana la urma am aflat ca mi l-au omorat vecinii aceia ca mâţu meu se mai ducea pe la porumbeii dânsilor...cat am plans dupa pisicu' ala doamne
Mdaa, cat despre tine, stiu ca e greu dar ce sa. faci? Asta e viata Si capu' sus Gandeste-te la toate chestiile placute cu el si incearca sa nu mai fi trista!

Buna, eu te inteleg foarte bine! Stiu ca, cu acest caine ai facut amintiri destul de frumoase timp de sase ani. Iti sunt alaturi cu sufletul. Si eu cand eram la mama mea fata, aveam o vacuta, pe care o chema Florica, era d eculoarea cafelei cu lapte, un crem atat de frumos, si era vada atat de blanda, si chiar ma iubea uneori. De multe ori, cand mama nu ma intelegea si ma certa, de multe ori mergeam in grajdi si o prindeam pe Florica de gat, si plangeam acolo pe gatul ei, iar intorcea capul spre mine in semn ca ma iubea, si mai scotea cate o limba de-a ei aspra, de ma lingea in palma, ca pe loc ma facea sa rad si sa uit de tot necazul. Se intamplase ca tatal meu merse in Germania dupa revolutie imediat prin 99, si mama mea cu atatea griji slabise tare de tot de o sufla vantul pe drum. Tatal meu cand venise acasa, s-a spaeriat, credea ca mama mea o sa moara. Si au fost nevoiti sa vanda vaca pentru binele mamei mele. Eu pe atunci nu intelegeam, aveam 16 ani, si Florica pentru mine, era sufletica mea. Cand am auzit ca o vinde, atat de reu mi se facuse ca lesinasem in pat pe loc! Noroc ca eram in dreptul patului. Si, a incercat sa o vanda la cineva ca vaca buna de samanta, dadea lapte bun si mult! Mama mea ii povestea omului care avea s-o vanda ca atat de buna ce este vaca, trage uneori si in genunchi caruta plina cyu porumb in noroi. Atunci omul acela nemilos, a pus-o la caruta, si a pus in caruta sa traga Florica sapte tone de lemne! Iti dai seama ca vaca se starpise pe loc! Si vaca inca nu era platita, era doar in saptamana de proba! Dupa care, aduce omul vaca acasa schioapa, si nici ca vroia s-o mai plateasca! Eu se mor de mila Floricai! Nu altceva! Si, nimeni nu o mai lua pe Florica de vanzare, ca stracase omul acela vaca, nu mai era buna de minca! A trebuit s-o vanda la abator! Te rog sa ma crezi ca 1 an de zile, nu mi-am putut-o scoate din minte si inma! Nici acum nu pot s-o uit! Foarte greu mi-am revenit. Poate ca o s arazi de mine ca am plans dupa o vaca, dar era alinarea mea (

:-(

Da,te înțeleg deoarece asta mi s-a întâmplat şi mie cu un canar . Țineam foarte mult la el mai ales că la orice moment al zilei te încânta cu triluri frumoase şi era foarte drăgălaş.Eu aveam cea mai specială relație cu el dintre toți membrii familiei şi când eram singură acasă vorbeam cu el ca şi cum vorbeam cu o persoană (să nu mă credeți nebună).Era un prieten de încredere care nu te putea minți niciodată. Într-o zi, când m-am întors de la cursuri, nu se mai auzea niciun ciripit, nimic.Normal,m-am dus să verific şi l-am găsit pe fundul coliviei, mort.Toată familia a fost în şoc, dar am refuzat să îmi amintesc de acel moment şi am uitat.Acum am o gândire gen:"Era doar o pasăre, până la urmă trebuia să moară, nu avea cum să trăiască veşnic ".Pur şi simplu m-am detaşat, acum pot să văd în viitor.

Viata nu este mereu dreapta dar nu avem ce face trebui sa o acceptam asa cum este, nu vei mai putea vreodata sa îl aduci înapoi, dar cu siguranța si el tinea la tine si nu i-ar place sa te vada trista.Fii tare si încearca sa treci peste ( p.s. gandeștete ca o faci pentru el )

E tragic ) mi-e frica sa ajung in aceasta etapa cu cinisorul meu

Cumara-ti alt caine si incearca sa-l consideri ca cel dinainte

Nu esti singura persoana. si eu am avut un catel care imi era ffff. drag. si a fost otravit. am plans ceva timp dupa el. dar din experienta. nu pune chiar asa mult la suflet.

Scumpoo. Sa stii ca in inima ta, micutul tau va ramine mereu viu, iar in mintea ta, el inca va mai fi linga tine. Nu va fi prezent cu corpul, dar cu sufletul va fi. Trebuie sa fii puternica. Stiu ca iti este greu, si din pacate nimeni nu te poate ajuta. Nici macar tu insuti, deoarece stiu ca odata cu moartea lui, ai murit si tu acolo cu el. Stiu ce inseamna dragostea de caine. Imi pare rau.(