Nu. el vine cu interesele lui. El este catolic. Dacă nu știi ce înseamnă asta, mai citește.
Catolicii sunt crestini.
Eu ma refeream la altceva.
Da dar sunt catolici. Catolic înseamnă universal.
Papa și catolicismul nu este numai o religie creștină, este o instituție care dorește răspândirea religiei creștine în lume, dar nu oricum, ci sub conducerea Papei și a Vaticanului.
Să citești despre Islam, la modul serios. La ei nu există biserica ca cenrtru de putere laică politică cum este Vaticanul. Nu există autorități ecleziastice care să dicteze, să impună doctrina.
Papa nu vine aici ca să întărească creștinismul în România, temă la care te refereai tu, sau cu nu știu ce agendă marxistă, ci ca să întărească biserică catolică din România, a cărei enoriași sunt istoric, majoritatea de naționalitate, de etnie maghiară. Mai vine să întărească relația Vaticanului cu Biserica greco catolică, care depinde din punct de vedere ierarhic, al politicii de răspândire a dominației catolice a Vaticanului, tot de el, de Papă, de Vatican.
Astfel el nu vine să facă pace cu BOR. să se pupe cu patriarhul Daniel să contribuie împreună cu el la lupta împotriva ateismului, secularizării, pentru întărirea religiei creștine. El vine pentru catolicism, care este o pervertire a religiei ca spiritualitate prin amestecul ei cu istoria, cu politica, cu dominația lumii prin alte mijloace, un fel de așa zis război hibrid modern.
Iar venind la enoriași maghiari, le servește prin propaganda mediatică care se va face eveimentului, căci toată lumea catolică și nu numai va fi cu ochii pe Papa, la promovarea agendei lor iredentiste. Aceasta este miza acestei vizite. Acestea sunt intențiile, asta se dorește. Asta se va face în culise, în discuțiile private între personalitățile ecleziastice și politice ce vor participa la eveniment. Așa cum spunea Loyd George, un politician englez pe la inceputul secolului trecut, nu va fi pace în Europa până când problema Transilvaniei ( cuvintele mele) nu se va soluționa.
Vizita Papei face parte din acest război. El o vrea catolică în primul rând. Biserica greco catolică este coloana a 5-a a luptei lui.
Multumesc pentru raspunsul detaliat, m-ati convins.
Vizita Papei de anul acesta are un scop bine definit.
Unul strans legat de municipiul Blaj.
Pe scurt, "beatificarea" celor 7 episcopi greco-catolici martiri.
Vizita s-a concretizat datorita invitației Mitropoliei Blajului.
RAY întreabă:
anonim_4396 întreabă:
prodandumitru57 întreabă: