Buna tuturor! Cred că o să fie mai lungă povestea mea dar voi in incerca să rezumez. Ideea este că nu mă înțeleg și nu mă voi înțelege niciodată cu tatăl meu din mai multe motive, am fost agresat și supus mai multor violențe în repetate rânduri din copilărie și până după liceu, iar eu sunt scorpion, după cum știți scorpionii sunt sentimentali, eu nu accept violența, nu o iert și nu uit. Oricare ar fi problemele într-o familie nu se rezolvă cu violența. El este din generația veche și chiar are o gândire comunistă și e foarte zgârcit cu banii, adică chiar dacă ar ști că moare tot nu s-ar duce la spital să se trateze. La fel se comportă și cu mama mea și cu sora mea. În toți acești ani nu am avut niciodată prieteni, nu am dus o viață normală de clasele 5-8 sau de liceu că facultate nu am făcut. După cum știm, frica este cea mai eficientă armă de control, mie îmi este și mi-a fost mereu frică de el. In generală, când să ies cu colegii nu îmi dădea bani sau doar să îmi iau eu un suc și înghețată, suc la pahar la 50 bani, nu de fițe, dar ceilalți colegi își făceau cinste cu mai multe rânduri fiecare, eu cu 5 lei nu as fi putut face asta in veci și pururi vecii vecilor, amin. Și eu tocmai din acest motiv nu am putut sa stau la masa cu ei, să ce? Odată ce nu pot să-i cinstesc nici cu un suc expirat nu are rost. Și așa a fost până am terminat clasa a opta, apoi în liceu la fel, cu multe violențe fără prieteni, fără ieșiri in oraș, fără conversații cu o fată față în față, de multe ori m-a lovit peste cap de mi s-a întors creierul in craniu pe interior, simțeam că s-a deconectat și rupt în mine. In tot ceea ce face el, tatăl meu, merge pe principiul zgârceniei, convingere prin violența, când spun că e zgârcit e pe toate planurile, ca să se înțeleagă, pur și simplu modalitatea sau felul cum eu mă îmbrac este tot la decizia lui, că el mereu mergea cu mine când sa iau ceva și normal acolo unde e mai ieftin și cum ii place lui și într-o oarecare măsură să-mi placă și mie. La fel se comportă și cu mama mea și cu sora mea. Menționez că normal locuiesc la sat, dar la liceu am fost la oraș dar aici tatăl meu are un apartament și toți cei patru ani de liceu i-am petrecut cu el în apartament in aceeași cameră, pentru că culmea el lucra in construcții fix în același oraș. Și așa s-au împlinit și 18 ani ai mei și până aproape de douăzeci și unu de ani am lucrat prin apropiere in primul oraș. La douăzeci și doi de ani am prins un serviciu constant la Iași, unde am lucrat până aproape de Crăciun. Asta a fost primul an în care am simțit că cel care m-a maltratat nu poate avea mereu controlul asupra mea. Începând cu douăzeci și doi de ani și până acum la 26 de ani, marea parte am fost plecat la serviciu in afară, Germania, alte câteva țări din Europa și China unde prin diverse companii lucrez in automatizari dar pe salarii mai medii sau mici la început. Cea mai mare schimbare a fost în China, unde am petrecut 6 luni, între timp inventasem un motiv cum că e prea departe și nu o să putem vorbi la telefon pentru că după așa o viață blestemată chiar nu aveam nevoie și chiar am fost convingător. Vorbeam doar cu sora mea rar pe Messenger. Ideea sau concluzia este că eu nu am putut sa fiu niciodată un om normal și stresul pe care îl simt incontinuu de atâția ani, din clasa a 6 m-a distrus și afectat fizic și practic. De la atâtea lovituri peste cap am o memorie slabă, nu pot învăța ceva care să știu și să-mi amintesc pe termen lung. Nu m-am dezvoltat personal îndeajuns, nu am fost la facultate, nu am luat bacalaureatul. Am dat de permis, aproape a 3 oară pentru că prima și a doua oară el m-a forțat dar eu știam că nu pot să țin minte ceea ce învăț și nu o sa meargă. Abia a 3 oară m-am apucat dar fără să am interes prea mare, dar mă apucasem mai de adevaratelea și am luat. Dar pentru ce rost că au trecut 2 ani și ceva și eu nu am avut nici o mașină să conduc, să nu uit și acum in prezent nu mai știu nici indicatoarele, care tot așa le repetasem de vreo 2 ori dar dacă nu conduci e degeaba. Aproape de sfârșitul 2020 mi-a venit ideea ca sa emigrez în altă țară și am ales Australia sau Noua Zeelandă. Cum am ajuns la ideea asta, a fost că în domeniul unde lucrez mă întâlnesc cu alți colegi din toată lumea, de pe toată planeta și asta a fost. Cred că sunt un om care a văzut greul vieții și în viitorul apropiat o să fie nevoie să iau decizii importante. Am avut 2 relații scurte cu 2 fete dar s-au terminat pentru că eu nu am dus o viață normală, cu prieteni sau colegi alaturi și ea, ele au plecat pentru că nu aveau nevoie de durerea mea, să audă cum a crăpat inima in mine atâția ani la rând. Acum din toată viața mea, o voi imparti in 2 părți.
Prima parte ar fi cu emigrarea, aștept să se mai relaxeze restricțiile și voi aplica, împreună cu un agent de emigrare care costă aproape 20.000€. Și sunt foarte hotărât să plec odată din iadul asta care mi-a mâncat pe pâine toată viața, iar chestia ar fi că cei cărora le pasă de mine și nu m-au rănit o să rămână fără mine dar asta e. Nu e problema mea. După ce plec o să mă intereseze doar viața mea, doar cele 24 de ore zilnice și nimic altceva, sunt foarte hotărât să plec, să emigrez să nu aveți dubii, cred că e evident. Am pierdut toată viața, nu mai vreau să pierd ani din viață.
Partea a doua ar fi, că eu stau in N, aproape de Iași și am niște fete la mine în profilul F și îmi place mult de ele, eu iubesc sufletul și inima, nu trebuie să aibă fizic, las inima să aleagă și văd că e că la prima vedere, e chiar fata din vis. Și acum întrebarea mea pentru voi dragi internauți:
Cum credeți că ar trebui să procedez?
Eu nu m-am dezvoltat personal atât de mult dar dacă eu abordez fata și o invit va fi nevoie să-i spun despre viața mea și cum o să reacționeze ea? Adică dacă aș știu că m-ar accepta și m-ar ajuta să mă dezvolt, să reușim împreună ar fi de vis, aș renunța și la emigrare și la toate doar pentru ea, deci până la urmă uneori există o ea, o iubire adevărată și sinceră care ar putea să-mi vindece sufletul meu aproape muribund și fără suflare. Așa cum spun italienii, 'Omnia vincit amor', Iubirea învinge totul. Și ca sa gândesc mai departe la viitorul meu cu ea, pentru că ea locuiește undeva in SE, Constanța sau in apropiere, o să plec evident din Moldova, din locul ăsta blestemat și o să merg acolo la ea, sa locuim acolo, mereu mi-am dorit să locuiesc la mare, așa o să am ocazia. Iar pe cei care m-au rănit nu ii vizitez sau extrem de rar pentru că eu chestia și cu părinții ei nu? Adică părinții cu părinții se vizitează dar eu nu vreau sa fiu prezent. E o situație ciudată și asta, mă înțelegeți. Dar o să merg pe varianta asta că nu o vin in vizită la ei și o să-mi duc viața în liniște și pace lângă mare.
Să nu pară ciudat dar datorită situației mele prima oară în viață am intrat într-o discotecă sau club abia la 22 de ani, a fost în Germania. Înainte nu am fost pentru că tatăl meu nu m-a lăsat, nu a vrut să-mi dea bani și apoi după 18 ani a fost cam la fel. Acuma dacă fata asta mă acceptă trebuie să-i explic că mi-am pierdut și tinerețea degeaba, că nu am fost la club, că nu am prieteni, etc, că trebuie să-mi fac dinții pentru că sunt așa strâmbi deoarece nu mi-a făcut nimeni aparat dentar deoarece nu s-a vrut, nu s-a dorit, nu pentru că tatăl meu nu avea bani. Apoi să-i explic că cel mai dezastruos defect este că nu știu să dansez nu? Odată ce nu am fost in cluburi și nu am luat contact cu o fată adevărată nu e, nu merge așa. Sau poate că cum se numește asta: pierderi de memorie? Ce efect poate avea stresul incontinuu asupra creierului uman timp de aproape 14 ani? Din clasa a 6 cam așa. Să-i explic fetei aceleia nevinovate că trebuie să mă ajute și să mă susțină în toate astea, să merg din nou să învăț legislația și să fac ore de condus cu mașina? Adică fata aceea dragă trebuie să mă susțină, să-mi recapitulez viața, ceea ce putini oameni înțeleg și ar putea face. Ca informație, diferența de vârstă între mine și ea este de doar câteva luni.
Și asta e, puteți răspunde separat cum ați proceda? Atât la partea cu emigrarea cât și la partea a doua, să o abordez pe ea sau nu?
Mulțumesc anticipat și viață frumoasă, nu uitați să iubiți și să fiți iubiți in viață!

După cum știți scorpionii sunt sentimentali.
Aceasta este o prejudecată. Scorpionii sunt ca și ceilalți în toate felurile.
chiar are o gândire comunistă.
Nici gândire comunistă nu există.
Ce constat eu. Ai memorie bună. căci îți amintești tot ce ai pățit. Dacă ai muncit și în China. ești bun muncitor, că aceaia nu ți-au dat salarul degeaba. Astfel în opinia mea, ești un om de ispravă, ispravă vine de la a isprăvi, a duce o treabă conțtiincios și corect până la capât. Deci ești bun de însurat. Dacă fata o gâsești acum aici, ocupă-te de ea. Dacă vrei să emigrezi există țări mai aproape, care primesc mai ușor emigranți, ca Portugalia. Au plecat să caute un rost în lume milioane de români, o poți face și tu. Iar cu ce a fost, am învâțat și eu de la un pastor baptist. Iartă, uită, și mergi mai departe.

Nu. Scorpionii au caracteristicile lor preponderente, la fel cum și alte zodii au alte caracteristici preponderente. Zodia e un proxy pentru temperamentul înnăscut. Nu contează dacă spune că e un scorpion tipic sau dacă spune că așa e temperamentul lui înnăscut, ambele afirmații sunt la fel de valabile.

Pornești de la o premiză greșită: nu trebuie să-i explici nici unei fete nimic. Fata asta nu e nici maică-ta, nici psihoterapeutul tău. Tu de fapt asta cauți, pe cineva care să te înțeleagă, deci un fel de mamă. Dar o fată normală nu acceptă un asemenea rol pe lângă tine, numai una grav defectă ar accepta așa ceva, caz în care ajungeți în final să vă sinucideți împreună.

Ție ți-ar trebui câteva sute de ore de psihoterapie, ca să poți discuta cu cineva și să-i spui tot ce ai pe suflet, să simți că te-ai "descărcat". Dar nu ăsta e rolul unei fete pe care o vrei drept parteneră. Iar psihoterapia n-o să-ți rezolve propriu-zis problemele, dar măcar în felul ăsta nu pui povara psihică pe fata de lângă tine.

Este foarte greu să te prefaci, dar singura ta șansă pentru o relație funcțională este să te prefaci, astfel încât în relație să nu te lamentezi tot timpul pentru experiențele nefericite din trecut, fiindcă fata n-are nicio vină pentru ele și nu are de ce să suporte lamentările tale.

Dacă ai vreun prieten pe care îl admiri pentru modul cum se comportă cu fetele, atunci așa ar trebui să te porți cu fata care îți place ție. Cum s-ar comporta acel prieten pe care îl admiri, nu cum îți vine ție să te comporți, cu lamentări și explicații nesfârșite. Gândește-te care sunt cele mai frumoase lucruri și cele mai frumoase experiențe pe care poți să le oferi fetei respective, asta e soluția. Lamentările nu sunt frumoase, n-are sens să o chinui și pe ea cu problemele tale, astea le discuți la psihoterapeut.

Partea cu emigrarea e un scop fals, generat tocmai de experințele nefericite din trecut. Vrei să pleci cât mai departe de locul unde s-au întâmplat, dar problema asta e doar în mintea ta. Dacă ar fi și zboruri spre Marte, probabil ai vrea să pleci pe Marte

Poți pleca la fel de bine la Cluj, la Timișoara sau în Germania și o să fii destul de departe de locurile care îți trezesc amintiri neplăcute, nu trebuie neapărat să pleci în cealaltă parte a planetei. Trebuie să te gândești că "bagajul" din mintea ta îl iei oricum cu tine, nu încerca să te păcălești singur.

Printre românii emigrați au avut loc foarte multe drame, tocmai fiindcă au avut impresia că emigrarea rezolvă totul și n-au mai avut grijă să-și țină mintea sub control. Pe tine cel mai mult te ajută dacă ai o relație funcțională. E posibil ca fata să vrea să stea cât mai aproape de părinții ei și abia problema asta va trebuie cumva rezolvată. Dar asta cândva, nu acum.

Partea cu conducerea auto se rezolvă cel mai ușor, poți plăti niște ore de conducere cu un instructor, chiar dacă ai deja permisul. După 20-30 de ore de conducere o să știi tot ce trebuie și o să ai din nou încredere în ceea ce știi.

Bună! Mulțumesc pentru răspuns?
Dar ce vrei sa spui că fata o să vrea sa stea cat mai aproape de părinții ei? Adică eu înțeleg cumva asta pentru că eu chiar nu vreau sa stau in zona mea, pe lângă Iași. Ea dacă se va întâmpla să o abordez lucrează în capitală dar este din BR, și dacă să spunem că vom locui în BR, TL, Constanța cam pe aici sau aproape nu o sa fie nici o problemă pentru mine, chiar mi-ar face plăcere. Dar nici în bloc cu părinții ei, nici chiar așa, pare destul de deșteaptă încât să nu facă asta.

Și dacă tot mi-ai răspuns la întrebare nu îmi dă pace un lucru în viața asta:
Eu nu am luat bacalaureatul, eram electronist in liceu teoretic dar nu știu să fac nimic pe profil și după nu am nici facultate. După 18 ani nu am făcut mare lucru, de la 22 am inceput sa fac ceva chiar foarte serios. Mă luat cineva in Germania și am învățat asamblare/ montaj de echipamente automatizate in fabrici auto, montez roboti și multe altele asemănătoare, practic asamblez linii de producție unde în viitor se vor construi mașini. Este un pas mare pentru mine, nici dacă aveam Bac și facultate nu făceam ceea ce fac acum. După ce am învățat 2 ani am plecat independent la diverse companii să am salariu mai bun și acum e destul de ok, între 3 - 4 k € de obicei. Precizez că știu și Limba engleză, vorbit, citit, scris, nivel B2 sau peste, E o pasiune pentru mine.
Fata care vreau sa o abordez are facultatea in București, a trecut deja la al 4 job, ceva cu limbi straine, și are școală nu ca mine. Eu sper că lumea și-a dat seama că ai sau nu ai facultate nu înseamnă că ești prost, aici vreau sa ajung. Întrebarea mea este că: care ar putea fi opinia ei? Adică o să mă accepte dacă nu am facultate, bac, etc? sau o să mă refuze? Abia am văzut că e mai mare că mine cu 4/ 5 luni.

Nu am cum să-mi dau cu părerea despre ea, n-am văzut nimic scris de ea. Dar există femei care la 2-3 ani după căsătorie vor neapărat să fie cât mai aproape de părinți. Chiar în aceeași gospodărie cu părinții, nu doar în același oraș.

Am văzut chiar divorțuri din cauza asta, la vreo 7-8 ani după căsătorie ea și-a adus și părinții în UK, după care a decis că vrea să stea numai cu părinții și a și divorțat, deși aveau și un copil. Iar ea acum se poartă urât cu copilul, fiindcă are impresia că de asta nu-și găsește un tip, deși are aproape 40 de ani și e cam scorpie, de asta e singură. Cam trei sferturi din divorțuri sunt inițiate de femei, ele vor "să mai încerce și altceva".

Povestea cu facultatea e și ea destul de complicată în RO. Unele femei vor neapărat un partener cu facultate, uneori chiar și în situații când ele n-au facultate. Dar după asta îți poți da seama dacă e sau nu superficială. Dacă pentru ea ești important doar ca să se poată lăuda cu tine în fața părinților și a prietenilor, atunci n-o să te accepte fără facultate. Și chiar dacă te acceptă ea, poți avea parte de comentarii neplăcute dinspre părinții sau rudele ei.

Există și relații care merg bine, deși numai ea are facultate. Pentru că bărbații se descurcă mai ușor să facă o muncă la care se pricep și din care se câștigă bine (exact cum e cazul tău) în timp ce femeile sunt mai conformiste, mai predispuse spre învățat din cărți, nu din experiențe reale. Și-atunci au nevoie de o facultate, ca să aibă acces la o muncă mai ușoară, dar sunt conștiente că de asta au făcut facultatea, nu pentru poziție socială.

Dacă dai peste una care a făcut facultatea pentru poziție socială, asta e, "ai avut ghinion", cum ar spune Werner

Ma faci sa rad.

Nu am vazut 2 propozitii una dupa alta unde sa nu te plangi de ceva. Taica-tu e de vina pentru tot. Oh, nu, saracul de tine.

Chiar nu pot sa vad nicio legatura intre trecut si prezentul tau. Vrei sa pleci in NZ. Pleaca. Cine te retine? Vrei sa te casatoresti? Fa-o. Cine nu te lasa? Vrei sa nu mai uiti chestii? Ia Lecitina.

E greu sa-ti dai sfaturi unui copil care trece prin ce ai trecut tu. Pentru ca nu ai ce sa-i spui, trebuie doar sa astepte. Nu e ca si cum poate pleca de acasa la 12 ani.
Tu ai 26, poti face ce vrei. Esti liber s-o iei de la 0. Esti liber sa inveti sa dansezi, sa te duci prin cluburi sau sa faci orice nu ti-a permis ratatul ala sa faci.

Sunt constient ca ai unele traume pe care majoritatea lumii nu le are si ca toate astea te afecteaza pe tine ca persoana, dar din ce scrii tu, pare ca nu doar ca te afecteaza ci te si definesc ca om. Ceea ce n-are cum sa fie posibil.

Una are 26, și cealaltă o să facă 23 pe 1 Iunie. Prima a studiat la litere in capitală și eu deja la al 4 serviciu, a doua e la construcții civile și industriale, in Constanta. Mă gândesc la a doua din cauza că e mai mica că mine și ea la construcții civile și etc, dacă era la Drept sau ceva vroia sa fie avocat etc, nu mă gândeam la ea, dar așa are o facultate normală, nu e om de știință și de asta mă gândesc la ea. Ce spui?

În principiu, diferența ideală de vârstă ar fi cam 4 ani, așa se zice. România nu e o țară normală, pe vremea comunismului diferența tipică era cam de 2 ani, dar probabil acum e în creștere. Însă asta e doar statistică, iar statistica nu are relevanță în cazuri individuale. În practică depinde foarte mult de cum e fiecare dintre ele, ca persoană.

Problema pe care mi se pare mie că o ignori e alta: ce poți tu să le oferi unor fete ca ele, astfel încât pentru ele să fie evident că viața împreună cu tine ar fi net mai bună decât fără? Din punctul lor de vedere, problema se rezumă la ce le poți tu oferi, nu la cum sunt ele. E bine să încerci să vezi situația exact din partea cealaltă, ca să-ți dai seama cum stai. Tu trebuie să poți avea grijă de ele, nu invers, am scris asta și în prima postare.

Ca opinie personală, mai degrabă ar fi de dorit să găsești una sănătoasă la cap, de pe la țară. Care să fi avut frați mai mici, care își dorește copii și îi place să aibă grijă de ei. Una pentru care viața împreună cu tine să fie net mai bună decât alternativele pe care le-ar putea găsi în satul ei. Sunt șanse mult mai mari să ai o căsnicie fericită cu una din asta de la țară, decât cu unele crescute prin cămine studențești, care își pot cumpăra singure tot ce le trebuie.

Da, zici bine și realitatea așa cum e ea. Fata asta a doua, de face 23 e de la țară, nu E de la oraș, dar chestia e că este la malu mării, adică nu-i departe de oraș dar ca sat de origine sa născut la țară. Sper că oamenii sau mai trezit cu plandemia asta și nu au cerințe așa extravagante cum au unele fete.

Fata asta nu e iubita ta, de unde ști dacă o sa te placa? Relațiile nu se fac asa simplu, nu depinde numai de tine trebuie sa existe o chimie între voi, apoi sa va înțelegeți sa va îndrăgostiți etc. Tu povestești de parca deja s-a stabilit totul, urmează nunta iar ea nici măcar nu te cunoaște prea bine. Oricum când îți place de cineva și iubești lucrurile se rezolva de la sine, nu e nevoie de atâtea explicații, și oricum nu e nimic asa grav ca nu ști sa dansezi sau ca mai trebuie sa iei niște ore de condus. Părerea mea e ca nu e bine sa ți lași cariera, și planurile pentru ceva ce nu ști dacă se va realiza, iubirea poate veni oricând în principi, nimeni nu știe exact când, dar drumul tău trebuie sa fie unul destul de concret, dacă erai cu ea puteai sa te gândești dar asa eu nu vad de ce nu te ții de planul tău de viitor în ceea ce privește munca ta