Iesi la intalnire afara cu baiatul sau fata din prima zi, ca sa te poti cunoaste mai bine, nefiind recomandat sa mergi la el acasa, cel putin in prima luna, pana va cunoasteti mai bine pe real.
Online-ul NU este pentru relatii reale si sanatose, ci pentru pierdere inutila de vreme, pentru minciuna, pentru flirt ieftin si ireal. Online poti fii orice, fiindca nu se afla realitatea, de aceea 90% din online este minciuna.
Am înțeles asta și sunt de acord. Însă, totuși mi se pare puțin cam repede. Nici măcar nu am făcut schimb de numere de telefon sau să ne vedem pe cameră și el deja mi-a propus să ne vedem, după câteva zile. I-am explicat să luăm totul pas cu pas și din ce mi-a relatat a spus ca e de acord cu asta, am observat ca nu mai este atât de vorbăreț. Obișnuiam seara să ne sunăm pe messenger. Acum am impresia ca se ascunde să zic așa. Nu a mai fost pe chat două ore și după aceea îmi dă mesaj cu "noapte bună ", deși mesajul lui a fost primit la status îmi arată ca era offline de două ore. Cat despre ieșiri, doresc să nu mai fac greșelile din trecut. Am ieșit cu cineva tot așa după câteva zile și nu s-a materializat nimic, am fost tot eu dezamăgită. Și de aceea mi-am propus să fiu mai atent și să măsor de cinci ori înainte de a tăia.
Ce ti se pare prea repede?
Parintilor tai cate luni le-a trebuit pana sa se vada fata in fata si sa se cunoasca?
De sute de ani oamenii se intalesnc fata in fata ca sa se cunoasca si sa inceapa o relatie.
ce anume ti se pare tie aiurea?
Dupa cum spuneam, tu faci totul pe dos, fiindca ONLINE-ul nu este o relatie reala, ci una imaginara, mincinoasa, una in care te prezinti cum vrei tu, cu minciunele, inflorituri, destept, frumos, super bogat samd, dar in realitate poti fi doar un om plictisit care flirteaza si inventeaza.
Mi se pare prea repede să vrei să te întâlnești cu o persoană după câteva zile de vorbit. Părinții mei au vorbit două luni până s—au întâlnit. Și cu celelalte relații pe care le-am avut nu mi s-a întâmplat să îmi ceară să ne vedem după câteva zile. Hai două săptămâni-o lună, cam așa ar fi corect și normal.
Este NORMAL sa te intalnesti cu persoan respectiva din prima zi ca sa va cunoasteti, ca nu aveti ce vorbi pe necunoscute, asta spun si recomand, fiindca ala poate fi un psihopat, un violator, un proxenet sau vreun mos care se da drept un barbat tinar si atractiv.
Înainte unicul mod ca două persoane sa ce cunoască era să-și dea,, intalnire'', cum poți sa fii atras de cineva dacă nu îl vezi real? Conexiunile astea virtuale sunt fix kaka, viata și inalnirile tale contează, pe tastiera sunt toți Brad Pitt.
Începeți sa va întâlniți real, la o cafenea, sa va plimbați în parc, măcar se emit niște feromoni în aer, va simțiți cu adevărat,, prezența ''. În nici un caz nu va dați întâlnire la cinema, acolo nu puteți interacționa, stați muți 2 ore, fără nici un beneficiu. Inalnirea asta reala e și un test de compatibilitate fizica, dacă va atrageți reciproc, fizic/sexual si aveți și avantajul de decide dacă doriți sa va mai întâlniți sau nu.
Cheers
Fă cum crezi tu că e mai bine, dar mare grijă, nu știi niciodată peste ce sau cine poți să dai, apoi va fi prea târziu pentru dezamăgiri, mai bine să rămâi surprins decât dezamăgit, mi-a spus-o și mie cineva, tot o fată și MARE dreptate a avut!
Da dar măcar să nu mă jignească. Ca asta nu tolerez sub nicio forma.
Hei, nu te vede cu el deloc... am cunoscut și eu unul pe chat, după ce am stat 10 ore la telefon și a inițiat sexul telefonic + m-a excitat cu intenție și a acceptat invitația de a veni acasă la el, nu a refuzat mângâierile și a mers chiar mai departe și el decât sa mângâie dar nu am mers pana la capăt. Ideea este ca a doua zi, a bagat-o că nu are acel ceva pentru mine și asa mai departe. Sa nu cazi în capcana, vrea sa vadă ce puteți face și dacă te vrea dezbrăcată, după ce c...a pe toată simpatia ta pentru el. El știe foarte bine ceea ce vrea de la tine, de aceea grăbește lucrurile! Din moment ce nu cunoaștem psihologia masculina, suntem manipulate sa credem ca noi suntem scorpii în timp ce ei sunt măgarii nenorociți care vor sa calce pe cadavre ca să obțină fix ce vor, nu altceva, și sa-ti reproșeze ca tu ești problema.
Tu ramai cu ochii în soare!
Deci după mintea ta se pare că este normal să te vezi cu cineva așa din start pe necunoscute, nu? Tocmai tu ai spus că poate fi un psihopat, în schimbi recomanzi întâlnirile din prima zi, ai o minte foarte "strălucită"
Da, dupa mintea a catorva miliarde de oameni care NU au avut telefon mii de ani in urma si nici internet sa petreaca timpul fara sa se cunoasca, ascunsi in spatele unor computere, care ieseau si se intalneau, asa cum este nromal in orice relatie interumana.
Pana nu-l vezi prima oara nu ai de unde sa stii cu cine stai de vorba, de aceea este recomandat sa te intalnesti cu acea persoana, vazand cu ochii tai daca-i psihopat, mincinos, tanar, batran, proxenet, pitic, samd.
Poate fi un psihopat ala de-l intalnesti online, ca NU-l vezi si nu ai habar daca-i nebun ori sanatos.
De ce ti-ai facut cont nou, ca sa scrii aberatiile astea?
Ti-a fost rusine sa scrii dupa contul tau pe care-l folosesti toata ziua?