Vorbesc cu un tip de ceva timp, ne-am văzut o singură dată la începutul discuțiilor noastre, fiindcă suntem extrem de departe, jumătate de țară ne desparte.

El spune că sunt fata pe care și-a dorit-o mereu și e dispus să mă aștepte până când voi termina facultatea, după care își dorește să mă mut la el, să ne întemeiem o familie.

Adevărul este că și eu țin la el și e genul de bărbat pe care mi l-am dorit și eu întotdeauna. Eu mă tot gândesc că nu o să meargă relația, să nu ne complicăm degeaba cu sentimente și de multe ori când el nu greșise cu nimic, eu băgam motive și mă luăm de el din orice banalitate pentru a mă putea înfuria și a avea curajul de a-i spune să mă lase în pace sau că s-a terminat prietenia noastră. De fiecare dată când am încercat asta, îmi venea să plâng că pierd un băiat atât de bun pentru mine și nu puteam să mă gândesc că ar fi cu altcineva. Știți cum e? Creierul meu spunea ceva și inima altceva. Regretam după o oră că l-am supărat și simțeam nevoia să vorbesc cu el, să îl împac. Sunt foarte confuză.

Ce naiba să fac? Mă simt ciudat într-o chestie care parcă mă ține pe loc. Să știți că el are 28 de ani și eu 23. Nu e vorba de copii de 14 ani aici. Însă la orice vârstă se poate întâmpla să ai nevoie și de părerile altora sau pur și simplu să te eliberezi puțin. Nu?

Iartă-mă că-ți spun asta, dar tocmai pentru că nu sunteți de 14 ani, nu ești confuză, cred că ești puțin sărită.
Cum să te gândești apriori că n-o să meargă relația, când nu ai nici un motiv să faci asta?
Ce reacție normală e asta să te sabotezi singură?

Vise, lamurestel ca nu tine treaba asta distantiera intre voi. Iti vei gasi alt calau pana termini studiile

Pai ai 23, nu te mai comporta de parca ai 14 ani
Nu îți mai cauta motive degeaba de cearta, e simplu
Vrei o relație cu el încearcă sa menti relația, nu vrei o relati te despărți de el și gata circul

"e dispus să mă aștepte până când voi termina facultatea, după care își dorește să mă mut la el, să ne întemeiem o familie" - lucrurile astea nu sunt sub controlul nimanui. Nu e bine sa faceti astfel de promisiuni, pentru ca sentimentele mai si dispar, cand e totul la nivel de idee.

"eu băgam motive și mă luăm de el din orice banalitate pentru a mă putea înfuria și a avea curajul de a-i spune să mă lase în pace" - nu mai fa porcaria asta, il indepartezi definitiv, si tu vei fi cea care va suferi.

Lasa chestia sa se intample, vorbeste cu el, relaxeaza-te. Daca e sa se ajunga unde v-ati propus, pur si simplu se intampla. Degeaba faci calcule si planuri, daca e sa va potriviti, ajungeti impreuna.
Dar incearca sa faci pasi spre el, nu sta cu telefonul in mana, cu gandul la relatii. Fa tot posibilul sa va mai vedeti din cand in cand, altfel se va satura si el.

Sunt putin(mai mult) mai in varsta decat tine si pot sa iti spun ca: - ochii care nu se vad,se uita, daca tot tragi mata de coada, o sa se sature, daca nu o sa va vedeti mai des, o sa se sature, e posibil 100% sa nu stea singur pana termini tu(nu ai de unde sa stii ce face cand nu vb cu tine). Si nu, nu esti sarita. Trebuie doar sa decizi. Cred ca in inima ta, nu esti pregatita pentru un angajament. Fa-ti curaj, pune bunele si relele pe o foaie si ia o decizie. Gandeste cum e mai bine PENTRU TINE.