Este folositoare în multe domenii, dar eu cred că oamenii(cei de la conducere care fac jocurile) sunt suficient de proști încât să ducă omenirea în pragul extincției.S-au apropiat de asta prin războaie și dezvoltarea de arme de distrugere în masă, bombe nucleare și probabil AI. Mijloacele le au și le vor dezvolta în continuare cu siguranță, iar dacă excludem un asteroid ceva care să lovească grav pământul, cea mai plauzibilă modalitate prin care o să dispărem vor fi armele viitorului.
Niciodată nu se va putea inventa ceva care să aibă vreo legătură cu viața, niciodată, ar trebui din materie moarta sa creezi viața, ceea nu se poate, nu o devină conștient telefonul meu nici în en ani, deși fii calm noi inca doar 4% cu cunoaștem și nici de ăla nu știm sigur, ce știm e că vom muri iar existența nu are sens, omul în tot ce face fuge disperat de frica morți, AI ne ajuta dar omul mereu va face rău, singurul lucru bun este să dispară specia noastră
Nu este imposibil sa se intample lucruri precum in filmul mentionat de tine, la fel cum nu este imposibil ca A.I.-ul sa devina masinariile supreme mentionate in filmul Matrix!
Insa pana atunci mai este mult!
Depinde insa cum va gestiona umanitatea AI-ul, cum il va dezvolta si cum acesta va fi legiferat!
Mai probabil va fi in viitorul imediat, sa fim atacati de "pirati cibernetici" care vor sta in spatele AI, se vor folosi in atacurile lor de Inteligenta Artificiala, decat o lupta fizica cu masinarii conduse de AI, care ar fi posibila dar peste mai multi ani!
Este foarte folositoare si nu este periculoasa deoarece nu este chiar "inteligenta", va face doar lucrurile care a fost programata sa le faca, sa le invete. Vor exista oameni care vor incerca sa o foloseasca si in scopuri malefice dar asa e vina oamenilor nu a programului.
Si noi oamenii gandim si avem emotii pe baza unui algoritm foarte sofisticat si rafinat de mii de ani in evolutia noastra. Deci nu este exclus ca in viitor, AI sa ajunga la un algoritm asemanator.
De ce ar da americanii bani pentru Africa? Daca aia nu sunt in stare sa se administreze singuri, daca se bat ca nebunii, razboaie civile si lovituri de stat la 2 - 3 ani, daca sunt corupti pana in maduva oaselor, nu sunt interesati de "democratie" ori alte concepte de genul acesta, ar trebui lasati sa se descurce singuri cum vor.
Da, dar noi suntem o forma de viata si evolutia este parte din definitia noastra. Nu am creat-o noi, ea ne-a creat pe noi.
Ai dreptate mann
https://www.youtube.com/watch?v=KQuJoGEtIIY o romanta sarbasesca
Corect. Dar de acum incolo, daca se va ajunge la asa ceva, si noi vom putea spune despre robotii cu AI ca vor fi forme de viata ce vor avea evolutia lor prin definitie. Intr-adevar ca nu au evoluat ei singuri, dar asta nu inseamna ca nu vor fi forme de viata. Avand in vedere ca vor gandi si se vor misca ca si noi ( poate chiar intr-un mod mai avansat).
Asa cum am creat noi diferite rase de animale ce nu existau inainte, si inca sunt numite forme de viata, asa am creat si noi robotii care poate vor ajunge sa aiba ratiune si miscari ca ale noastre, si vor fi numite tot forme de viata, doar ca nu biologice.
Poate vor fi numiti ca fiind forme de viata tehnologice/electromecanice.
Nu prea cred, o forma de viata trebuie sa aiba instincte: instinctul de conservare, de reproducere, un program nu are asa ceva si nici nu si le poate crea singur, el trebuie sa fie invatat sa faca asta si oricum nu prea are sens, pentru un program ori ca functioneaza ori ca nu e tot una, nu poate avea "dorinte". Singura posibilitate de a crea o inteligenta artificiala adevarata ar fi sa combini creierul unui animal cu un calculator.
E aiurea sa crezi ca daca un om cu constiinta nu iti vrea binele dar un robot fara constiinta...
Eu cred ca AI este foarte periculoasa pentru umanitate. Nici macar nu e nevoie sa se ajunga la un scenariu gen "Terminator", ci e de ajuns sa ne gandim la catastrofa planetara la care se va ajunge din cauza pierderii locurilor de munca. Din ce in ce mai multi oameni isi vor pierde locurile de munca din cauza AI, deci din ce in ce mai multi oameni nu vor mai avea posibilitatea de a pune o paine pe masa. Ce crezi ca va insemna asta? Eu cred ca va insemna haos, anarhie, conflict planetar, distrugere. Sper sa ma insel.
BravoGiony întreabă: