nici nu stiu cum sa incep... Spun Tatal nostru si la sfarsit il rog pe Dumnezeu sa ma ia in somn. Starile astea nu le am mereu ci episoade aproape lunare influentate zic eu de mai multi factori cum ar fi... Am o relatie cu o fata care nu a trecut peste fosta relatie si imi spune ca nu o sa stie daca o sa mai poata sa simta vreodata ce a simtit. Sufar dar ma si contrazic pentru ca imi spun ca atat merit pentru ca am leucemie meloida cronica de vreo 9 ani si tot am asteptat sa ma duc,ba o iubesc ba imi impun sa nu o fac sa sufere in caz de afla de starea mea,cu mine e totul ok,muncesc exact ca un normal, de starea mea stiu putini oameni si imi e ciuda ca stiu si aia, ma feresc ca nu vreau si nu place sa mi planga cineva de mila sau sa ma priveasca cu alti ochi.
Una peste alta si relatia cu fata asta ma cam zapaceste, nu imi ofera probabil afectiunea care i o ofer eu din cauza ca inca nu i-a trecut sau cine stie daca o sa i treaca. Ma contrazic cu mine, imi schimb strarile mereu, ganduri peste ganduri.
Sunt constient de toate astea dar tot nu pot trece peste, simt ca degeaba muncesc si iubesc ori orsice, pentru ca acusi pot pleca dintre voi si nu pot lasa nimic in urma(copil). Singura placere ramasa e sa stau langa ea pur si simplu in pat, asta inca imi face placere. Am scris si am aberat mult, m-am descarcat un pic sa zic asa.Am asteptari de la oameni prea mari, cand o sa inteleg ca nu toti sunt ca mine sau ca tine probabil o sa mai las jos, nu doresc la nimeni ce simt eu, nici eu nu pot explica.
Daca nu umbli la mine is ok, singur pe munte intr o cabana cu o biblioteca as fi cel mai fericit om de pe planeta.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook