"Caietul este oglinda elevului!" Aşa afirma mama mea şi cred că orice părinte atunci când eram copii; cine oare nu a auzit această frază? Cine oare nu a copilărit? Cine oare nu a jucat fotbal în mijlocul străzii şi pe atunci niciun părinte nu se mai îngrijora că vine maşina,că te răpeşte X, Y sau Z...Cine oare nu a avut "semnele de bună purtare" în genunci, în coate sau pe mâini?! Vă mai aduceţi aminte? Vă este dor de copilărie? Povestiţi-mi câte ceva; sunt dorinică să ascult fel şi fel de povestioare din copilăria voastră...
P.S. Fiţi comunicativi!
Salutare. Consider copilăria cea mai frumoasă perioadă din viața unui om. Îmi este dor de ea, având în vedere faptul că eu sunt o fire mai copilăroasă. Atunci când ești la o asemenea vârstă nu ai grijile și problemele unui adult, și simți din plin bucuriile ce te înconjoară. Și eu mă jucam fotbal în mijlocul străzii, șotronul, paradis, frunza, castelul, rațele și vânătorii, volei, tenis și handbal în curtea școlii, leapșa, cocoțatelea, de-a v-ați ascunselea, și multe alte jocuri frumoase de care îmi amintesc cu drag. Cu semne și lovituri mă pricopseam aproape zilnic. Una dintre cele mai tari întâmplări, din copilărie, s-a petrecut cam prin clasa a VIII-a, dacă îmi mai aduc eu bine aminte. Era o zi de vară foarte fierbinte. Într-una din pauze, m-am dus până la baie. Când am intrat, o colegă de-a mea, Cristina, m-a stropit cu apă (cu o cantitate destul de mare, dintr-o găleată găsită pe acolo). Eu nelăsându-mă mai prejos am procedat la fel, doar că între timp a intrat noua profesoară de biologie, și fără să vreau am vărsat găleata pe dânsa. 
M-am ales cu o porție bună de morală și cu un punct scăzut la purtare, cu creionul în catalog, dar după aceea apele s-au liniștit, și incidentul a fost uitat.
Despre peripețiile copilăriei tale ce ne poți scrie?
Răspunde
Bună.Foarte frumos, mulţumesc pentru răspuns Gregory.
Peripeţiile copilăriei mele?! Îmi povestea mami că atunci când aveam vreo 4 anişori alergam puişorii de găină prin toată curtea, îi prindeam, aveam grijă să-i "spăl" bine, bine într-un lighian cu apă şi la sfârşit îi întindeam pe gărduleţul grădinei cu cleşti de rufe "ca să se usuce", iar după aceea alergam la mami fericită şi-i spuneam că am făcut baie puilor deoarece se murdăriseră! Atâta minte aveam pe atunci! 
Altceva, când eram prin clasa a 5-a am udat un băiat din clasa a 8-a cu apa din paharul de desen, iar el a venit la mine şi m-a făcut fleşcă cu o sticlă de doi litri jumătate...Am început să plâng şi i-am spun: "tu nu ştii de glumă? Să-mi iei hainele acasă şi să mi le usuci!"
Sau profesoarei de limba şi literatura română pentru că "o iubeam toţi atât de mult" i-am pus pe sub căptuşeala de la scaun pioneze, iar când s-a aşezat a început să ţipe şi să urle la noi că de ce am făcut aşa ceva, cum am putut să fim în stare de o aşa glumă proastă; bineânţeles că am avut toţi nota scăzută la purtare, mult mai multe teme la română decât aveam de obicei şi mult mai greu luam un 10 la profa.
În general am profitat la maxim de copilăria mea deoarece realizasem că anii aceia nu se vor mai întoarce niciodată! Îmi este foarte dor de fotbalul pe care îl jucam iarna pe zăpadă,îmi este dor de făcut "trenuleţul" cu săniile,îmi este dor când ieşeam şi ne jucam leapşa pe biciclete sau castelul,raţele şi vânătorii. Îmi este dor de Crăciunul anilor trecuţi,atunci când se simţea sosirea iernii, când toţi copii eram pe afară până se înopta bine, bine şi ajungeam uzi la picioare în casă, lipindu-ne de soba cu lemne bine încinsă. Îmi este dor de mirosul cozonacilor făcuţi ca la mama acasă sau de multe alte "amintiri din copilărie"...
Mai aştept răspunsuri cu mare drag şi cu această ocazie vă voi ura şi eu sărbători fericite alături de cei dragi! TPU un nou an fericit, cu mai mulţi utilizatori implicaţi şi puşi pe treabă.
Răspunde
Bună să vă fie ziua.
Cu plăcere, colega. Mă bucur că ți-a plăcut răspunsul meu. Faine peripeții. 
Referitor la prima, enunțată de tine mai sus, mi-am adus aminte de un cocoș pe care îl aveam în copilărie (îl consideram mascota mea). Era așa de blând... Îl luam și îl plimbam cu un cărucior, pe unde îmi trecea mie prin cap. După ce a murit, mi-a părut tare rău, și am avut parte, după aceea, de niște cocoși răi care mă alergau prin curte, mă ciupeau, săreau pe mine.
Cât despre jucatul în și cu zăpada nu mai zic. Îmi plăcea să fac oameni de zăpadă, cazemate, să mă bat cu zăpadă, să mănânc țurțuri de gheață, să mă duc la săniuș. Îmi aduc aminte că odată m-am dus să mă dau cu sania, pe un derdeluș, cu verișoara mea. M-am pus pe sanie pe burtă, iar ea pe spatele meu. Am prins viteză, iar la un moment dat am căzut cu fața pe gheață și am început să-mi curgă sânge din nas. Am dat vina pe Gabriela (verișoara) că era prea grasă și nu trebuia să se urce pe mine.
În final, și eu doresc să urez sărbători fericite, tuturor, și un an nou cu multe bucurii.
Bună să-ţi rămână inima. Mulţumesc frumos că ai revenit cu alt răspuns, foarte fain!
Ordonare:
După relevanţă
...Şi semnele de bună purtare din copilărie încă mai persistă la unii.
Sinceră să fiu, chiar îmi este dor de copilărie.Totul era aşa de..."Hakuna Matata!"
Vacanţele de vară erau extraordinare. Jucam fotbal, făceam farse necunoscuţilor...Îmi mai aduc aminte şi de faptul că la un moment dat, bunicul meu(care, mă rog, nu mai e) îmi cumpărase un zmeu.Alergam cu el în mână zi de zi...chiar dacă nu prea bătea vântul şi ajungeam acasă extenuată.
Sau vara,când mergeam la bunică-mea şi adunam vişine,iar eu după ce mai mâncăm câte una, neavand un prosop la dispoziţie, mă ştergeam pe tricou(*retard*).Şi maică-mea era stresată, că băga la spălat numai hainele mele.
Eu eram o fire destul de copilăroasă înainte şi încă mai sunt uneori, dar nu prea îmi mai permit împrejurările, deci pot să spun ca da.Chiar îmi lipseşte copilăria în ultima vreme.
Răspunde
Eu ştiam de carnet, nu caiet.
Dar încă sunt copil, deci încă îmi trăiesc copilăria, însă întâmplări din trecut? Ştiu că atunci când aveam 4 ani şi tata/mama/bunica/bunicul dădea drumul la ştiri de faţă cu mine şi prezentatorul/prezentatoarea spunea,, Bună ziua!", spuneam şi eu:,, Bună ziua!" la televizor. Desigur, nimeni nu mi-a atras atenţia, pentru că li se părea amuzant.
De ce nu si caietul? La modul cum este scris si fara mazgalituri.Un scris citet sa poata fi inteles de toata lumea nu numai de cel care a scris.De multe ori nu descifreaza nici cel care a scris.Nu crezi?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
