Cand o relatie s-a terminat definitiv, cand nu mai e nimic de facut, cand suferi cumplit si simti ca iti fuge pamantul de sub picioare, cand te simti ca si cum ai fi fost aruncat la gunoi, cand depresia pune stapanire pe tine, cand nimeni nu are cum te ajuta pentru ca nimeni nu traieste in locul tau, cand totul doare si simti ca esti ca o rana care nu se mai inchide, cand crezi ca cea mai buna solutie e sa pleci cat mai departe si sa rupi orice legatura cu oricine din viata ta, cand traiesti un iad continuu de care nimeni nu stie in afara de tine... oare e ceva de facut, sau ce e de facut? stiu ca nimeni nu detine retete magice dar ma agat de un balon cu speranta.
Ieri îmi puneam aceleași întrebări ca tine. Ce să fac, cum să fac, e ăsta cel mai bun mod prin care s-o fac? Dar mie nu avea cine să îmi răspundă, pentru că erau doar în capul meu.
Astăzi, în timp ce așteptam microbuzul pe o bancă din stație, am văzut de cealaltă parte a străzii, un bărbat, de vreo 30-40 de ani. Avea picioarele amputate. Mi-am spus în minte "sărmanul", și probabil asta spune toată lumea când îl vede. Mă tot întrebam cum își găsește puterea să iasă din casă, să supraviețuiască. Mă gândeam atunci, oare ce își spune el? La ce se gândește când vede toate privirile acelea urmărindu-l, cum se simte când știe că tuturor le e milă de el. Una dintre întrebările pe care și le pune sigur e "de ce eu?". De ce el? De ce să sufere?
Cum pot eu, care nu am niciun membru lipsă, care nu sunt o persoană tocmai urâtă, care am atâtea șanse să duc o viață bună, să mă plâng că viața e grea? Câtă ipocrizie poate domni într-o persoană ca mine? Și eu am suferit. Nu oi fi eu de 50 de ani acum, să pot spune că am trecut prin multe. Dar am simțit pe pielea mea, am văzut, am trăit... m-a durut. Și totuși aici sunt..material nu-mi lipsește nimic. Moral primesc ceea ce merit, nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce am dat, și ce dau, voluntar sau involuntar.
Mereu am crezut că viața e frumoasă, că merită trăită. Dar viața nu poate fi frumoasă. Viața nu e un dar. Viața e o pedeapsă. Și din punct de vedere creștin, viața e o pedeapsă. Nu au fost Adam și Eva alungați din Rai? Nu și-au pierdut ei nemurirea? Ăla era darul. Nu te aștepta de la viață să fie roz, să îți dăruiască fericire. Nu o va face niciodată. Fericirea o descoperi singur.
Răspunde
Viata nu e o pedeapsa! Nu a spus nimeni ca viata e frumoasa inainte ca sa o fi trait... oarecum se poate spune ca viata 'poate' fi frumoasa...depinde cum o traiesti, pentru ce traiesti.
" Fericirea e o calatorie, nu o destinatie! Asa ca munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani, danseaza ca si cum nimeni nu te-ar vedea, iubeste ca si cum nu ai fi fost ranit niciodata, traieste-ti fiecare zi ca si cum ar fi ultima..." cred ca stiai si tu asta, voiam doar sa-ti aduc aminte. 
Si ca o ultima idee, atunci cand viata va inceta sa ti se mai para frumoasa, cauta sa ai langa tine oameni ce iubesc viata, oameni ce stiu sa zambeasca, sa iubeasca, sa se bucure ca traiesc... oameni care sa-ti aminteasca, ca viata poate fi intr-adevar frumoasa!
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Fericirea nu sta in ceilalti, fericirea o gasim in noi...e normal sa suferi, e normal sa fii plin de resentimente, de regrete, de dorinta de a fugi cat de departe de tot ceea ce ti-a distrus fericirea, ti-a tradat increderea si ti-a spulberat toate sperantele... E normal sa crezi ca nu vei mai putea iubi niciodata, si intr-o oarecare masura asa e, la fel cum ai iubit acea persoana nu vei mai putea o alta, vei putea iubi, dar in alt mod.
Nu exista o reteta cu ceea ce ar trebui sa faci sau sa nu faci in momente de dezastru psihologic sau emotional...acesta este capacitatea noastra de autoconservare si autoaparare, vom invata cum sa traim cu durerea noastra, cu amputarea noastra sufleteasca, cu sufletul nostru zdrentuit... Candva se va vindeca, dar in locul acela tot timpul vom simti ca trebuia sa existe ceva ce nu mai e.
Cand alegem sa iubim, nu avem certitudinea ca va fi pentru toata viata, desi ne dorim cu ardoare sa fie asa...si cu toate astea, iubim ca si cand ar fi pentru todeauna si ducem devotamentul nostru pe culmile sacrificiului, chiar daca stim ca e posibil ca sa nu fie decat pentru un timp, ne dorim atat de mult sa iubim si sa fim iubiti incat mizam totul pe o singura carte...
Puterea de a dori sa traim mai departe, speranta ca intr-o zi vom putea iubi din nou, ca undeva exista sufletul pereche pentru fiecare dintre noi, ca iubirea imensa din sufletul fiecaruia dintre noi vom gasi cui sa o daruim...toate acestea sunt in adancul sufletului nostru, puterea salasluieste in noi!
Răspunde
Pai..nu muzica lenta..nu plimbari in locurile in care ai stat cu respectivul/a..cat mai multe iesiri cu amicii..sa iti ocupi tot timpul pe cat posibil! Succes..ps:din afara toti suntem buni la dat sfaturi dar pana la urma numai tu stii ce e exact de facut!
Nu trebuie sa cedezi asa repede chiar daca te doare si simti ca nu mai poti incearca sa te gandesti ca acolo undeva exista o persoana care te merita si nu trebuie sa suferi dupa nimeni. suferinta te face sa fii mai puternic si sa te gandesti ca urmeaza sa treci la nivelul urmator
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
