Nu mi s-a întâmplat asta şi nici nu cred că mi se va întâmpla vreodată. Mereu am crezut că dragostea asta e rutină.
Sincer, prea sunt de piatră în ultima vreme, dar pot descrie.
Cel mai bine pot spune când m-am despărțit de bunici și am plecat în altă țară să ne mutăm acolo. Mi-era groaznic de dor de ei. Eram mică, aveam maxim 8 ani, așa că, atunci când stăteam lângă ei, nu știam să prețuiesc momentul. Dar când am plecat, mă gândeam mereu la asta, așteptam cu sufletul la gură o nouă scrisoare de-a lor.
Când m-am întors acasă, după câteva luni bune, am fugit plângând de bucurie spre ei, la aeroport.
Pur și simplu viața fără ei era prea diferită și mintea mea nu se putea obișnui. Cred că e o legătură spirituală.
Pai simteam o frica sa vorbesc cu ea si aveam fluturasi in stomac cand o vedeam sau ma gandeam la ea.
Ma simteam fericita, cand ma desparteam de aceea persoana eram tristsa si voiam sa o mai vad, sa ii vorbesc, sa o ascult.
Deci..eram in excursie cu clasa pe 18 februarie 2012 la Mogosoaia la un concurs de chitara s mam asezat cu o prietena in priml rand.eu eram intre prietena aia si EL. apoi el m-a intrebat ce fac si chestii din astea si apoi striga intruna andreutza andreutza si atunci a inceput sa imi placa mult de tot de el si acum il plac mult
anonim_4396 întreabă:
Emilia19 întreabă: