Merg pe principiul ''să faci ceea ce simți'', cred că e cel mai convenabil, chiar dacă uneori mai dă greș! Dacă te-ai simțit bine făcând ceea ce simți, atunci nu ai de ce să-ți pară rău
Cand iubesti cica numai gandesti rational, iubirea te tampeste, orbeste, deci imi ascult inima=sistemul limbic din creier
"Falling in love is not rational. It's madness. A beautiful, wonderful moment of magnificent insanity."
Michael Faudet, Bitter Sweet Love
Compasiunea nu e cu adevărat compasiune dacă nu te include și pe tine. Ascult de creierul "inimii".
Trebuie să fii dispus să lupți pentru ceea ce crezi, să lupți pentru ea chiar și împotriva ei. Chiar dacă o pierzi. Altfel nu mai e iubire.
De ratiune prima data, si de sentimente cand ratiunea ta spune ca sentimentele ei sunt reciproce.
Cumva, încerc să păstrez un echilibru, dar sentimentele "cântăresc" mai mult. Uneori, este bine să te laşi pradă sentimentelor, în totalitare.
Spun pur și simplu că unele relații sunt toxice. Și că dacă iubești persoana te îndepărtezi. Altfel o îndepărtezi de iubire prin încăpățânarea ta de a fi fericirea ei. Nu există un singur partener ideal, iubirea vieții. Astea sunt basme. Uneori sunt persoanele potrivite dar nu și timingul potrivit. Dur dar real, viața face mișto de noi. Așa că lași locul gol pentru un altul.
As vrea sa spun ratiune, insa ce tine de prietena mea, sentimentele ma coplesesc.
Nu stiu ce s-a intamplat cu tine Intr`o vreme erai normal, vorbeai despre alcool, fotbal si femei.Ntz, sentimente, ai devenit soft.
anonim_4396 întreabă:
RAY întreabă: