Genul de citat care ar enerva la culme nihiliștii (cei care vâd în moralitate doar construcții umane fără valoare intrinsecă). Nu s-a putut demonstra că există valori înafara minții umane, valori absolute, independente de om. Faptul că oameni buni pățesc mereu lucruri rele și oameni răi pățesc lucruri bune scoate în evidență absurdul în care trăim. Sigur, moralitatea de crescătorie i-a dresat în așa fel încât să creadă că suferința va fi cândva răsplătită, iar voința de putere pedepsită. Astfel s-a înfiripat în mintea omului mediu iluzia unei judecăți. Desigur, nu aici, nu acum, că nu se poate. Răbdare. Dincolo. Până la poarta raiului însă, nu-i deranjați pe băieții de la putere, că e păcat. O să fie ei judecați. Cândva.
E amuzant să discutăm despre crize morale ținând cont de faptul că moralitatea diferă în funcție de epocă. Sigur, din pricina duratei scurte de viață pe care o avem (nu am trăit în Roma antică), ni se pare că un principiu a fost dintotdeauna așa. Apoi, care ar trebui să fie centrii în jurul cărora să graviteze valorile? Bine/rău? De ce nu superior/inferior sau frumos/urât sau inteligent/ignorant?
Apoi, de ce să-i condamnăm pe cei care au ales neutralitatea? Asta îmi sună a moralitate forțată, securistă, de genul "Cine nu e cu noi, automat e împotriva noastră". O astfel de judecată e mai odioasă decât imoralitatea, deoarece lovește direct în libertatea individuală.
In traducere ar suna cam asa:
Cei care sunt indiferenti (adica neutrii: nici pro nici contra) de moralitatea care este in lume, sunt la fel de vinovati ca si cei imorali. Pentru ca a nu face nimic cand trebuie facut ceva, inseamna un lucru rau.
Sau mai pe scurt:
"In iad vor ajunge si cei ce sunt indiferenti atunci cand creste imoralitatea in lume."